Copii

 

 

Am fost si eu insarcinata. Si am avut lunile mele de fericire suprema, de liniste, dar si, neliniste pentru ca ma tot intrebam daca micul bebelus va fi sanatos, daca voi sti ce sa fac cu el, daca ii voi face fata, daca si unde va fi locul tatalui copilului in inima mea. Pentru o perioada scurta de timp am tinut un mic jurnal unde imi notam ce mancam, ce simteam fizic si psihic, ce imi facea bine si ce nu. Au fost lunile in care am experimentat un sentiment de fericire diferit de oricare de pana atunci. Lumea toata era a mea, umblam de dimineata pana pe inserat, socializam si ma simteam in stare de orice.

Cand a venit bebe lucrurile s-au schimbat, dupa cum era de asteptat. Din high, am ajuns low, obosita, stresata, grasa, singura si neputincioasa. Exact asa ma simteam, chiar daca tatal copilului era prezent, mai ales in toiul noptii, langa mine si cel mic. Dintr-un spirit liber, m-am simtit captiva langa micul omulet care depindea 100% de mine, de mama lui. Mereu cu ochii pe ceas, mereu cu urechile ciulite, tresarind la orice mic sunet care se auzea dinspre locul unde se afla micutul.

Aveam, din fericire, un copil sanatos, nascut intr-o clinica privata putin peste termen, dar cu dimensiuni normale. Moral, insa, nu eram bine. Pe cat de exuberanta am fost in cele 9 luni de sarcina, pe atat de deprimata si urata m-am simtit in urmatorul an. Cand am pus punct alaptatului, lucrurile au inceput sa se aseze. M-am reapucat de sport si in scurt timp am reinceput sa ma simt bine din nou in pielea mea. Copilul incepuse sa mearga, aveam semnele noastre prin care ne intelegeam, limbajul nostru "secret" :-).

Nimic nu m-a pregatit sa fiu mama si chiar daca as fi citit sute de carti, n-as fi putut invata de acolo. Am invatat o data cu venirea lui, am experimentat stari de tot felul: frici, furie, frustrare, stres, oboseala, impacare, liniste, iubire. Am invatat pe proprie piele ca un copil nu se creste numai 'din carti' si cu sfaturi de la cunostinte, ci se creste dupa cum simti. Are ritmul lui si tu, mama lui, trebuie sa-l simti si sa-l sustii. Copilul se dezvolta si invata inca din prima ora de viata. Trebuie sa-i vorbesti, sa-i canti, sa-i zambesti. Cand creste si invata sa mearga, lasa-l sa exploreze, apoi, cand incepe sa vorbeasca, invata-l sa spuna ce simte. Copilul meu imi spune "Te iubesc" "Mi-a fost dor de tine, mami!" "M-am suparat pentru ca ai tipat la mine" si altele si inca nu are 3 ani.

Experimentez o stare de bine in preajma lui cu toate momentele cand imi pune rabdarea la incercare. E fiinta pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta. Nu-mi pot imagina iubirea impartita la doi (copii). Si, sincer vorbind, nu mi-e dor de primul an de neliniste, nesomn si intrebari.

 

Inchei un an cu vesti bune despre oameni dragi mie care vor fi din nou, sau pentru prima oara, parinti, la anul. Le doresc iubire, le doresc rabdare, le doresc implinire. Daca le simti pe toate astea in doi, le vei simti si in trei. In patru, nu stiu, ca n-am de unde :-).

 

Si pentru ca e Craciun si ne place tuturor sa primim si sa daruim, va indemn sa faceti o fapta buna donand pentru ca niste mici fiinte sa aiba sansa la viata:  http://www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume/

 

Sarbatori cu bine!

 

 

 

Na, poftim! :-)

http://www.avonspaceblog.ro/6221/de-ce-refuza-un-barbat-o-femeie-care-il-atrage-la-modul-evident/

"Esti iubibil(a)"

 Zilele trecute o prietena trecea printr-o pasa proasta. Se simtea ca un cersetor de dragoste pe un teren de lupta. Obosita de atata defensiva, a inceput sa planga. I-am spus ca e in ordine si ca poate sa planga cat vrea, dar ca si “luptele” astea au menirea lor: sa ne faca sa realizam ca suntem oameni care uneori sufera, care alteori sunt fericiti, dar ca toti suntem iubibili. Trebuie doar sa lasam iubirea sa vina la noi si sa n-o mai cautam, sa nu tragem cu dintii de oameni si lucruri care nu ne merita zambetele si inima calda. Cred ca rabdarea si perseverenta sunt calitati pe care trebuie sa le cultivam cand avem zile proaste. Si sunt calitatile cele mai importante.

De multe ori suntem tentati sa renuntam. La oameni, lucruri, teluri, sperante de care am tras in fel si chip, doar-doar o iesi ceva bine. Sunt persoane pe care le-am simtit aproape si cu care am incercat sa ramanem  conectati intr-un fel sau altul, insa la un moment dat, cand ne-am dat seama ca vantul bate doar dintr-o singura directie si am fost nesiguri in ceea ce priveste directia celuilalt, n-am mai luptat.

Sunt lucruri pe care le caram dupa noi din copilarie sau de cand erau parintii nostri copii si la care n-am putut renunta din nostalgie, din incapatanare sau , pur si simplu, pentru ca nu ne-am luat timpul necesar sa punem ordine in ele si sa pastram, strict ceea ce, cu adevarat, conteaza.

Sunt teluri pe care ni le propunem, sperante pe care ni le construim incet-incet, cu pasi timizi, iar apoi cu din ce in ce mai mult entuziasm, insa, daca drumul pare mult prea anevoios si mult prea lung, suntem tentati sa gasim doar motivele pentru care ar trebui sa abandonam cursa.

Guess what? We got to keep walking. Cu incredere. Cu speranta ca vom ajungem acolo unde ne-am dorit. La cine ne-am dorit. Cu minea eliberata de idei preconcepute sau de presiunea timpului. Cu rabdare si perseverenta. Iar daca va fi sa fie, va fi!

Zambesc. Pentru ca am in jurul meu oameni frumosi. Si le zambesc lor. Iar ei ma rasplatesc la randul lor cu un zambet. Zilele mele incep frumos dis-de-dimineata. Cu prietenele la micul dejun. Radem de situatii, radem de noi. Nu suntem in fiecare zi numai lapte si miere si nici cu sclipirea-n priviri. Dar e reconfortant sa-ti bei ceaiul sau sa-ti mananci iaurtul cu cereale cu oameni care sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine. De luni pana vineri, scenariul e acelasi. Micul dejun se ia la serviciu. Intodeauna la aceeasi ora si cu aceeasi oameni. Mi-s dragi.

Am ajuns, in sfarsit, sa am intelepciunea sa accept cine am fost, cine sunt si sa stiu exact pe cine si de ce aleg sa pastrez langa mine. In fiecare zi, imi vine sa-I spun cuiva ca il iubesc. Si uneori o fac. Alteori, ma abtin. Doar pentru a nu transforma “te iubesc”-ul in ceva banal. Asa ca mai alternez cu “Imi esti drag/a”J.

I love you when you cry, I love you when you’re angry but I love you even more when you Smile!

Semnat,

Your friend J

Un zambet din gandurile mele

Nu cred ca trece o zi fara sa ma intreb ce inseamna fericirea. Si cat de des o simt. Sau cat de des o disimulez.

Stiu ca suna cam aiurea, dar viata ne-o construim pe iluzia ca vom fi fericiti candva: cand vom fi mari si  vom intra la facultati, cand ne vom gasi un job bine platit, cand ne vom casatori, cand vom face copii, cand vom avea nepoti. Apoi mai avem iluzia ca altii sunt mai fericiti si mai impliniti decat noi. Asta pentru ca afiseaza mereu buna dispozitie, vorbesc mereu despre cat de bine le merge pe toate planurile, ca sotul e extraordinar, comunicarea e perfecta, sexul e perfect, copiii sunt perfecti, masina si casa sunt perfecte, toate alegerile lor par sa fie dintr-un tablou la care visam si noi zi de zi. Ne ingropam pe zi ce trece in astfel de imagini si uitam sa ne intrebam: oare eu ce imi doresc cu adevarat? Despre ce e viata? Despre masini, case si credite? Despre cat de multe trebuie sa fac intr-o zi? Despre faptul ca job-ul imi ocupa 12 ore din 24? Sau despre lucrurile care imi tihnesc, despre plimbari in natura, despre mirosuri si gusturi care imi amintesc  de perioada in care eram inocenti si nu conta nimic altceva decat  sa alergam de colo colo, despre a ne juca si a invata despre lume, despre noi?

De cate ori revad marea, imi iau un timp singura sa privesc spre larg, departe. Pare a fi singurul moment din an in care reusesc fara mare efort sa-mi eliberez mintea de orice gand. Pare ca toate energiile negative mi se scurg afara din corp si raman eu cu mine si cu marea cea infinit de mare… Dar eu nu simt ca as fi mica, ba dimpotriva, simt ca as fi una cu marea, cu linia orizontului, cu cerul, cu nisipul.

Momentele acelea le-as pastra pentru eternitate pentru ca doar atunci realizez cel mai bine ca n-as avea nevoie de nimic din toate cate sunt la oras, ca ceea ce ma face fericita e sentimentul pe care il am cand sunt acolo. Sunt eu. Sunt libera. Zambesc.

Fericirea e un zambet din gandurile mele. E despre a fi, a trai si a simti simplu. Despre lucrurile si oamenii care ne reamintesc sa ne intoarcem catre noi, despre ceea ce ne face sa zambim cu sufletul, despre soarele pe care ni-l punem in fiecare dimineata in inima si-n gand. Despre cum sa ne facem ziua de astazi unica, usoara, frumoasa, linistita. Despre cum sa fim liberi. Despre cum sa iubim. Despre cat iubim. Si pe cine.

 

De seara

Be a great friend
Have high hopes
Never give up
I am a surprise
Even for myself
I have
Great expectations
I'll never give up
Always have a back-up plan
Always hope for love,
For the best
Always in love with simple things,
Always say simple words and always
Love truly,
Feel deeply and
Live strong!