Saturday, April 26, 2014

Antrenament la fericire


Cuantificam diferit momentele de fericire. Eu as descrie-o ca pe o stare intensa de bine generata de anumite activitati, anumiti oameni, anumite momente, anumite peisaje, o stare care imi pune zambetul pe fata pentru o perioada de timp. Nu umblu cu zambetul larg de dimineata pana seara, dar daca mintea mea e setata pe starea de bine, reusesc sa simt ca umblu pe nori o zi intreaga. Interesant e ca, in acelasi timp in care am senzatia asta, capul meu e tot pe umeri, umerii tot pe trunchi, trunchiul tot pe picoare, iar picioarele tot pe pamant. Delimitez in mod constient visatul cu ochii deschisi de realitate.
Sunt oameni la care reusesc sa ma conectez imediat, printr-o privire, printr-o imbratisare sau prin cuvinte. Sunt alti oameni la care ma conectez treptat, pe masura ce ne vorbim, ne descoperim, ne simtim. Eu nu pot sa inteleg altfel lumea asta decat prin simturi. Si nu prea imi vine sa cred ca poti experimenta fericirea, adica starea de bine despre care vorbeam, fiind mereu ancorat la realitatea imediata, la lucrurile practice pe care care le ai de facut zi de zi, la tintele materiale pe care le atingi de-a lungul vietii (o casa, o masina, un copil, etc). In mod sigur, daca functionezi asa, inseamna ca ti-ai setat inconstient mintea sa fii asa. Iar pentru a te desprinde de starea asta, ar trebui sa descoperi ce iti face placere sa faci singur sau cu cineva si sa te lasi dus de val luandu-ti picioarele la plimbare, cartile sau volanul in mana, adidasii la alergat, parapanta la zburat...
Eu ma simt cel mai bine in natura, zburdalnicind ca un copil si stand desculta in iarba. In momentele alea ma simt total deconectata de orice si de oricine si ma bucur de peisaj si de senzatia de dematerializare pe care o experimentez.
E usor sa fii fericit. Trebuie doar putin exercitiu. Dar din putinul efort al mintii, ies rezultate uimitoare. Uneori e posibil sa nu sti cum sa incepi singur, asa ca n-ar fi o idee rea sa te lasi ghidat de cineva cu mintea mai zburdalnica decat a ta, cu simturile mai ascutite decat ale tale. 
Incearca. In mod sigur nu vei avea nimic de pierdut. :-)
















Foto by Me (subsemnata, adica), undeva pe Valea Loarei, 2010

Friday, April 25, 2014

Run. Dream. Keep smiling.

Pe 4 mai alerg in cursa WingsForLifeWorldRun
 http://www.wingsforlifeworldrun.com/ro/despre/#un-format-unic-74
Si nu, nu sunt visez ca voi fi vreodata o ultra-maratonista si nici n-am antrenamente intensive in portofoliu. Dar m-am mobilizat de curand si am reinceput sa merg constant sa fac sport. Si nu numai pentru maratonul asta. Ci pentru a avea energie pozitiva si o stare generala de bine. Mai asezonez cu niste oameni faini cu care ma inconjor, cu reprize de ras din toata inima, cu macare sanatoasa si muzica. Neaparat muzica.
In dimineata asta Buzdugan a aruncat pe undele Zu minunea de mai jos si ne-a indemnat, exact cu cuvintele astea, la inchis ochii si visat. Sa dea naiba ca o melodie ca asta nu se asculta in drum spre serviciu, ci in drum spre lumea larga sau, dimpotriva, incuiat undeva anume cu cine ti-e maxim de drag. Si sa nu-i mai dai drumul, si  sa nu-ti mai dea drumul, ore in sir de tandrete nemarginita…J
  


Tuesday, April 15, 2014

Beibi,


pune mana si iubeste-ma. Studiaza-ma din cap pana-n picioare, pipaie-ma, adulmeca-ma si apoi pune mana de ma iubeste. Lustruieste-ma si fa-ma sa stralucesc pentru tine. Beibi, sunt un copil care are nevoie de atentie. Pune-ma in centrul lumii tale si fa din mine zeita ta. Nu te lasa pacalit, beibi. Priveste-ma direct in ochi. Iti spun ca acolo sunt toate raspunsurile la intrebari pe care nu trebuie sa le mai pui. Beibi, fixeaza-ma cu privirea si nu-mi da drumul sa ma imprastii in mii de farame. Ia-mi inima si pune-o in jar sa facem impreuna foc. Dar, beibi, fii bland ca e fragila… 

Monday, April 14, 2014

Birthday girl feeling awesome!




Pentru ca azi e 14042014, pentru ca azi, eu egal 34, pentru ca e luni si lunea am vazut pentru prima oara lumea, pentru ca dimineata am primit un gand bun care mi-a pus lacrimi in ochi si zambetul pe buze, pentru ca... soare, pentru ca am adunat ganduri frumoase pe care le voi pastra sub perna sa imi parfumeze visele, pentru ca vad lumea in culori, pentru ca simt caldura din toate mesajele primite, pentru ca...voi, pentru ca...oameni speciali, ma inclin. Sa ne traim! 


Sunday, April 13, 2014

Magic happens when you begin being yourself



L-am intrebat pe unul dintre prietenii mei de ce nu mai scrie. A stat putin pe ganduri apoi mi-a raspuns scurt: "Pentru ca nu mai sunt povesti." Cum adica nu mai sunt povesti? Dar tu si gasca in ce fel de povesti traiti? Pai aia pe care o traiesc majoritatea oamenilor, penduland intre opt-zece-doispe ore la serviciu, casa, copii si o iesire cu prietenii, din cand in cand, la o aniversare sau un botez. Apoi, fiecare pleaca acasa si isi tese povestea lui.
Fix scenariul asta ni-l imaginam cand eram mici si visam sa fim adulti. Visam ca o sa avem o viata plictisitoare, plina de datorii la banci si indatoriri casnice in care uitam sa mai fim NOI. Cand se intampla cate o sarbatorire intre prieteni, ne vedem scapati de acasa ca si cainele din cusca si incercam sa umplem o noapte cu tot ceea ce n-am facut tot anul. Scenariul asta este gresit, iar filmul ar trebui sa fie altul, cu un scenariu scris din suflet. 
Te invit sa reflectezi la urmatoarele lucruri: gandeste-te cum ti-e dor sa fii! Gandeste-te care au fost momentele cele mai frumoase din viata ta, in care te-ai simtit liber si fericit. Si cum poti sa ajungi din nou la ele? Ce trebuie sa schimbi in viata ta de acum pentru a te simti din nou liber si fericit?
Din experienta proprie spun ca schimbarea vine dinauntru, dupa o discutie serioasa, ochi in ochi, a mea cu mine, in care recunosc, independent de sentimente de vina sau frustrare, ce anume as vrea sa fac si cu cine as vrea sa ma insotesc, sa-mi aduc aminte la cum visam ca o sa fiu cand voi fi mare. Ce imi doream cel mai mult sa fac si nu aveam puterea de decizie sau posibilitatea fizica de a face?
De ce sa nu incepem chiar din secunda asta sa ne re-creem povestile? Sa le reluam de pe unde le-am lasat? Impacati cu noi insine si fara a ne stradui sa facem ce trebuie, ci sa facem ce simtim.
Eu stiu cu certitudine ca mi-am luat povestea in maini si o modelez frumos dupa inima mea. Mai stiu ca sunt acolo personaje care nu isi gasesc locul in ea. Nu trag de ele si nu le judec. Imi acord ragaz sa reflectez si sa n-am regrete, apoi modelez mai departe. 
Povestea e in noi... trebuie doar sa ne dam jos mastile si sa (re)descoperim magia de a fi noi insine...



:-) 



Saturday, April 5, 2014

Je ne regrette rien...


S-a mai dus un om drag mie, profesorul meu de suflet, omul care s-a oprit candva pentru cateva momente sa ma intrebe de ce plang pe coridorul facultatii la ora sapte dimineata. Am ramas socata si nu stiu de ce m-am intrebat prosteste daca nu cumva e o gluma ce aud. Dar cui i-ar arde de glume macabre? La aproape 49 de ani, Andrei Bodiu s-a dus. Pasiunea pentru munca l-a facut sa cedeze pe 3 aprilie la ora 23. 
Am rememorat rapid ziua de 3. Si seara de 3. Si stiu exact cum am stat in fata laptopului de la noua seara pana la doispe scriind o scrisoare catre o fosta prietena. Nu eram bine pe 3 seara. Eram plansa si furioasa si ma intrebam cum se poate ca dupa sapte ani de relatie sa nu cunosti o persoana mai deloc. Cu toate ca te-ai straduit sa o cunosti, i-ai aratat ca esti acolo pentru ea, no matter what... Am scris, am corectat, iar am scris, iar am corectat. Ma dureau ochii de somn si de oboseala pe la unspe jumate cand nu eram hotarata daca sa dau send sau nu la mail. Si i-am dat.
A doua zi primesc pe sms mesajul... "Bodiu nu mai e cu noi". Si-am izbucnit intr-un plans in hohote gandindu-ma ca ne chinuim in zadar sa parem perfecti, sa facem lucrurile corect si bine, sa ii multumim pe cei din jur ... ca sa ce? Sa iesim din casa intr-o zi ca oricare alta si sa ne loveasca moartea din spate. Uite asa! Pac, tac! 
Si am rememorat ziua dinainte...ziua in care fosta mea prietena mi-a scris un mail dupa jumatate de an in care n-am mai comunicat in niciun fel. Apoi eu i-am raspuns straduindu-ma sa ma fac inteleasa. 
Daca ar fi sa mor acum? Uite asa, ca Bodiu, cum ar trebui sa vad eu treaba asta, post mortem? M-am gandit... as vrea sa fiu impacata cu alegerile pe care le-am facut, impacata cu cine sunt. Si? Sunt? Am raspuns cu voce tare ca nu regret nimic din viata mea. Ca mereu m-am ghidat dupa ceea ce mi-a spus inima. Ca atunci cand am gresit, am coborat privirea si mi-am asumat eroarea, mi-am asumat gesturile sau cuvintele nepotrivite, m-am certat si m-am impacat cu oameni, am iubit... Dar nu destul. Nu stiu daca o viata e suficienta pentru asta. Mai am loc...vreau sa cred ca mai am loc...timp...
Bodiu a luat o "Pauza de respiratie". Drag mi-a fost de el. Drag mi-a fost sa-l revad, in noiembrie trecut, la "Maratonul de poezie". Mi-am imaginat mereu cum o sa-mi citeasca el cartea aia de maxim douasutecincizeci de pagini inainte sa o dau la tipar. Se pare ca n-a fost sa fie...
Ce mai ramane? Sa continui sa nu regret nimic...


Foto by Ana Toma. Sursa http://raduvancu.unspe.com/2011/09/poze-colocvii-transilvania-2011.html