Despre una, alta

Ma enerveaza la maxim statul la cozi: la bilete, la posta, la fast-food, la banca, la platit facturi. Zilele trecute am fost sa-mi platesc abonamentul de internet si telefon. Aveam de plata doua facturi, dar cash n-aveam sa le platesc pe amandoua. 'Cu cardul se poate plati?', intreb. 'Nu', raspunde domnisoara de la ghiseu. 'Bun, atunci pot plati mai mult decat face prima factura ramanand ca diferenta pt a doua factura sa o platesc luna viitoare?', intreb eu din nou. 'Nu se poate', spune domnisoara. Rahat! Deci o sa platesc numai o singura factura, iar pe urmatoarea o voi achita Dumnezeu stie cand voi mai avea timp sa trec pe acolo. Ca, bineinteles, nu se poate plati nici pe Net. In secolul 21 tre sa te duci sa stai la cozi din cauza ca unii n-au auzit de POS. Pana si la Electrica se poate plati pe Net daca ai un card! In sfarsit, n-ai cash, ramai dator!

Eu nu stiu unde se duce Timpul asta. Am senzatia ca fiecare zi devine tot mai mica si ca nu imi ajung 24 de ore sa fac tot ce imi propun. De s-ar putea plati facturile singure iar eu sa plec in vacanta pe viata... ce bine-ar fi! Cand eram 'tanara', n-avem nici un stres in afara de mersul la scoala si facutul temelor. Grija banilor era a parintilor. Mie imi ajungea alocatia primita de la stat sa-mi cumpar cate un corn sau o 'Eugenia'. Nu aveam telefon mobil si nici nu ma aducea tata cu masina la scoala. Aveam abonament pe autobuzul 6 si eram ok cu asta. Cand eram intr-a doispea au aparut companiile de telefonie mobila, iar Coca-Cola dadea pagere la nu stiu ce promotie. Era o distractie noua pt liceenii si studentii cu bugete mici. Eu n-am avut nici pager, in schimb, din anul doi de facultate mi-am cumparat un telefon mobil din primul salariu castigat la o firma de curatat haine. Eram foarte fericita: aveam banutii mei, dar si un nou stres pe cap: serviciul. Se pare ca pe masura ce capatam noi responsabilitati, nevoile noastre se extind. De la autobuz, trecem la taxi, de la taxi, la masina personala, salariul minim nu ne mai este suficient pentru ca acum nu ne mai tundem la cineva acasa, ci la salonul cu cei mai fitzosi stilisti din oras, mancam la restaurant in loc sa gatim acasa, ne facem cumparaturile la mall-uri si hipermarcheturi, nu la magazinele si pietele de cartier. Nu stiu daca astea-s fitze sau chestii absolut normale; poate sunt o combinatie de amandoua. Pana la urma, o viata avem si pe asta tre sa o traim cum ne place. Ar fi culmea sa-mi cumpar numai lucruri de la magazinele gen ‘3.9 lei orice produs’ numai de dragul de a face economie. Asa, fac economie ca sa ce ? Sa-mi cumpar o casa nu-mi permit, ca din salariul pe care-l am nu as reusi nici intr-o suta de ani sa adun suma necesara pentru casa pe care mi-o doresc. Cel mult o sa imi permit sa-mi fac un credit pentru o masina decenta cu care sa ajung mai repede la firma la care muncesc, in afara orasului. Asa ca, ce dracu’!, am sa continui sa mananc din cand in cand in oras, sa folosesc hartie igienica scumpa si sa-mi platesc antrenor personal de fitness. Pentru ca toate astea ma fac sa ma simt bine ! Si daca ma simt bine, sunt mai putin stresata si daca sunt mai putin stresata, muncesc mai cu drag si spor si atunci si salariul creste...

Bucovina, sufletul meu

In duminica de Paste am fost la Petrovaselo, un satuc de langa Timisoara. E un loc frumos inconjurat de dealuri, liniste si cateva hectare de vie. Dar oriunde as merge si oricat de frumos mi s-ar parea locul, tot la Bucovina mea ma gandesc. Locul unde s-a nascut tata si unde am petrecut vacantele copilariei mele.

Ma intorc cu drag acolo oridecateori imi permite timpul si de-abia astept sa colind la pas satul acela uitat de lume. Acum a mai patruns, totusi, un gram de civilizatie o data cu (e)migrarea celor mai tineri din sat catre Vest, dar pe vremuri, singura cale de telecomunicatie era telefonul cu manivela de la scoala si singura legatura cu 'civilizatia' era cursa care venea de doua ori pe zi de la oras. Bunica mea nu are nici acum televizor, iar radioul il tine pe post de mobila ca nu ii place zgomotul. Stirile ajung la ea de la vecinii care acum au televizoare color si care, intre timp, au inlocuit vechea podea cu gresie si covoarele de pe pereti cu faianta si zugraveala moderne. Dar, cata vreme casa bunicii este asa cum o stiam eu acum cinspe-douazeci de ani, pentru mine tot un loc nealterat de civilizatie ramane. Cand ajung acolo mi se umple ochii de lacrimi si inima de bucurie si imi vine un dor nebun de alergat si explorat locurile in care ma jucam odinioara. Cursa nu mai vine deloc, in schimb, tinerii care se mai intorc la parinti in sat si-au cumparat masini straine lasand pentru cei mai in varsta carutele si munca la camp.

E frumoasa Bucovina mea! Ia uitati-va la pozele astea...

"Keep your dreams alive, dream, dream on!"

Pfffff... mi-am inceput ziua cu muzica din anii '90. Ma energizeaza la maxim si ma binedispune. 2 Brothers on the 4th floor, Corona, IceMc, Captain Holywood Project, DJ Bobo, Snap, Prodigy si altii mi-au incantat copilaria si adolescenta. Inca si acum, dupa atatia ani, mi se par de actualitate melodiile lor si pastrez cu drag amintiri de atunci. Asa ca, oridecateori vreau sa imi vina pofta nebuna de viata, caut pe youtube sau metacafe melodii de pe "vremea mea."
Deci astazi ma simt 'alive' poate si din cauza ca ieri m-am rasfatat 2 ore la coafor si alaltaieri a fost prima zi de mers la fitness. Nu de alta, dar am inceput sa ma bosorogesc stand toata ziua pe scaun, la birou. Asa ca ma dusei fain-frumos la cea mai nou deschisa sala din oras si m-am interesat ce si cum. Tarifele, cam piperate, dar eu zic ca merita banii. Unde mai pui ca pot avea antrenor personal care sa stea dupa fundu' meu si sa-mi dea indicatii pretioase cu privire la ce trebuie sa fac si cum sa fac. Cum exista si o promotie de 3 sedinte cu antrenor personal, mi-am zis ca n-ar fi rau sa incerc si eu sa ma conving singura daca nenea ala merita banutzii. Si ii merita! Am inceput sedinta de sport cu o discutie pe baza unui formular pe care a trebuit sa-l completez cu informatii despre mine: de la varsta si kilograme pana la detalii despre ce contin micul meu dejun, pranzul si cina, de ce vreau sa fac sport, ce boli am avut sau ce boli/operatii chirugicale au avut rudele mele de gradul 1. Dupa discutia respectiva, m-a pus la treaba: exercitii diverse cu gantere, la saltea si la aparatele de facut muschi :-)))) Dupa o ora de prestat am plecat fericita spre casa cu gandul ca in sfarsit m-am apucat sa fac ceva pt sanatatea mea fizica si mentala.
Asa ca si azi sunt happy, cu ceva durere musculara ce-i drept, dar cu freza noua, sprancene proaspat pensate, unghii vopsite cu rosu si cu vresurile urmatoare in minte: 'Dreams will survive/Dreams make your wish come true/ Keep your dreams alive/ Dream, dream on!...'
http://www.metacafe.com/watch/yt-3MdCwLi--YI/2_brothers_on_the_4th_floor_dreams_dance_anni_90/