Shine!

Ar trebui sa vad orasul zambind la ora asta, dar inca doarme. De la geamul livingului meu vad intuneric. Dealul Melcilor asteapta tacut sa bata ora douasprezece noaptea. Atunci vor zbura artificii catre cer si fiecare dintre noi isi va pune dorinte, se va saruta cu cei dragi si se va gandi la cei ce nu-i sunt aproape. Pentru majoritatea e o noapte alba, vesela si plina de sperante. Pentru mine, se va incheia inainte de miezul noptii, iar eu imi voi pune dorintele sub perna. Le voi tine acolo, la cald si voi spera ca dimineata, cand voi deschide ochii in noul an, sa imi iau inima in dinti si sa fac tot posibilul sa le indeplinesc.

Asta va doresc si voua, celor mai timizi si celor mai indrazneti deopotriva, sa aveti curaj sa faceti lucrul sau lucrurile pe care le-ati visat! Cele care va fac sa priviti cu speranta inainte. Cele la care v-ati gandit, poate, in treacat, care vi s-au parut ca o iluzie frumoasa, dar care inca nu au prins contur...

Noapte buna, orasul meu drag! Good bye, 2012! Pentru mine ai fost o revelatie!

"Shine, 2013! Shine on our ways, bright like a diamond!"

 

 

Un gand de final de an

Imi place sa am in jurul meu oameni care ma inspira. Oameni care au asa o doza de optimism si de bunadipozitie molipsitoare. Oameni cu care, daca vorbesti, iti transmit energie pozitiva si senzatia ca poti sa faci orice.

Azi mi-am dat seama, inca o data, ca nu pot sa am respect fata de cei care nu se respecta pe ei insisi si nici nu ma simt bine intre oameni mediocri din toate punctele de vedere, de la aspect fizic, la gandire. Pur si simplu nu mai am rabdare sa ascult ineptii sau sa vad, spre exemplu, burti.

  

Am vrut musai sa merg la piscina azi si m-am dus. Si-am vazut barbati cu burti de nu puteau respira de ele... Care mai in varsta, care mai tinerei... burti de gravide in 9 luni! Si nu exagerez, ca eu stiu cum e. Si e al dracului de greu sa cari o ditamai burta dupa tine! Nu poti sa faci nimic din cauza ei: te misti greu, te apleci greu, mainile iti sunt mai scurte incercand sa ajungi cumva la pamant sa-ti tragi o gheata in picior. E ca un pietroi pe care-l ai la purtator. Eu am purtat cu drag "pietroiul" in lunile de sarcina pentru ca stiam ca e o chestie temporara. Dupa ce avea sa iasa bebe de acolo, burta avea sa dispara. Si dusa a fost, dar in timp si cu ceva efort. Putina miscare si dieta nu strica nimanui.
Dar romanul inca are in sange treaba cu mancatul mult si gras - porc sa fie! - ceafa, mici si cartofi prajiti. Ma intreb cati dintre noi n-au zilele astea in frigidere sarmale, salate cu maioneza, oua cu maioneza, piftii, carnati, jumari si cel putin 2 feluri de prajituri.
Nici asta nu pot sa inteleg: de ce se gateste exagerat de sarbatori? De ce avem senzatia ca nu e sarbatoare daca nu avem 4 feluri de aperitive pe masa, 4 feluri diferite la felul principal si inca cateva la desert? Chiar nu ne putem scoate din vene cultura asta a exagerarii?

Pentru mine, noul an vine cu dorinte noi. Iar unele dintre ele tin si de gatit, dar si de sport in egala masura. Apropo de sport si de oameni care ma inspira, la sala de sport pe care o frecventez vad de ani de zile o doamna de peste 60 de ani care face aerobic cot la cot cu tinerelele. A fost o vreme cand mergea zilnic cateva ore bune la aerobic. Nu stiu cum o cheama sau care e povestea ei, dar pentru mine e ''bunica Rambo''. Pe ea nu o doboara varsta. Important e cum ii e spiritul. Si o vad mereu vesela, mereu motivata sa duca la bun sfarsit exercitiile.

Despre asta e vorba in viata mea: despre energie, tinerete si oameni frumosi in toate aspectele. Despre dialoguri constructive. Despre inspiratie.

Va pup! Un an nou cu lucruri frumoase va doresc!

 

 

 

Fast forward

Au fost odata ca niciodata anii in care am crescut eu acasa la mama si la tata. Anii optzeci. Anii bibliotecilor tapetate de carti. Anii televizoarelor alb-negru. Anii patinelor cu 4 rotile, ai mini-schiurilor rosii din plastic, ai ai mentosanelor, ai Eugeniilor, ai inghetatei Vafe, ai bicicletelor Pegas, ai Oltciturilor.

Tot ce stiam in vremurile acelea, erau jocurile de dimineata pana seara, de vara pana iarna, indiferent de vreme. Stateam ore in sir afara, in zapada, incaltati in mobuti sau patine si era fericirea noastra sa gasim cate un petec de ghetus pe care sa ne dam pana ne chemau parintii in casa. Nu simteam gerul, ba chiar ne mai ''ospatam'' si cu cate un sloi de gheata rupt de la masinile din parcarea blocului. 

Vara stateam in spatele blocului, pana la inserat jucandu-ne "Tara, tara, vrem ostasi!", "Ratele si vanatorii", "Castel", "Lapte gros", sotron, melc, sarind coarda sau inventand jocuri la elastic. Cand venea ploaia peste noi, ne adunam la intrarea unei scari de bloc si jucam "Flori, fete sau baieti", "Popa Prostul" sau "Kems", cu cartile de joc.

In zilele calduroase de vara sau primavara, colindam cartierul pe saua bicicletelor, oprindu-ne in dreptul caselor cu gradini frumoase si rupand pe furis narcise, liliac si lacramioare pe care le ofeream mamelor in dar. 

Mai era popularul joc "De-a v-ati ascunselea" care ne facea sa ne ascundem prin toate scarile si subsolurile blocurilor. L-am jucat din copilarie si pana tarziu, in adolescenta :-) . Ne mazgaleam pe fata cu noroi si ne jucam ''pac-pac" cot la cot, baieti si fete, trageam cu prastia sau cu tevi cu cornete facute din hartie. Alergam cat ne tineau picioarele, ne cataram in copacii vecinilor de la case si le mancam perele si merele. 

Nu ne atragea nimic in casa, in afara de oala cu mancare a mamei. Aveam televizor, dar il foloseam cateva minute sambata si duminica sa ne uitam la "Lumea copiilor" si la singurele desene animate existente: "Mihaela si Azorel". 

Inceputul anilor nouazeci, ne-au adus ecrane colorate pe care le puneam in fata televizoarelor alb-negru, casetele video si dupa-amieze de stat langa fustele mamelor, holbandu-ne impreuna cu alte cinci-sase vecine la Dirty Dancing si filme cu Sly Stallone si Arnold Schwarzenegger Se organizau seri de filme pe video si concursuri de prajituri :). 

Pana in 1997/1998 n-auzisem de calculatoare personale, telefonie mobila si Internet. Noi ne gaseam pe telefoanele fixe, pe care nu le avea oricine, prin scrisori, batand pur si simplu la usa: "Saru'mana, tanti Magda, o lasati pe Cristina afara?" sau urland cat ne tineau puterile la geamul celui pe care vroiam sa-l scoatem din casa: "Gigeeeeeeel!!!"

 In vacante plecam la bunici cu trenul si inca vreo doua autobuze ca sa putem ajunge in creierii Moldovei unde nu vedeai mijloace de transport decat o data pe zi.

Cand au aparut pe strazi primele masini Cielo si Tico, era mare lucru pentru noi cei obisnuiti cu Daciile autohtone. Iar prin '94 cand am inceput sa bem Coca si Pepsi-Cola si in alte sezoane, in afara de vara, la mare, era deja ''Uau!"

La sfarsit de '97, deja intrasera pe piata pagerele de la Coca-Cola si daca aveai unul era mare grozavie. De aici pana la telefoanele mobile cat o caramida (la propriu!), n-a mai fost decat un an. Iar restul... e istorie pe fast-forward: Internet, posta electronica, chat-uri prin Mirc, anii 2000: video-telefonie prin 3G, 4G, laptopuri, Hi5, Google, telefoane cu clapeta, cu tastatura, televizoare cu ecran plat, telefoane destepte cu touch screen, Messenger, Facebook, I-Pad, Kindle. Fast-forward, fast, fast, fast!!!

Acum pana si mamaia din fundul Moldovei are telefon mobil, nu conteaza ca nu-i ajunge pensia pentru alte necesitati, dar trebuie sa fie si ea conectata la lume, la copiii din Italia, la nepotii din America. Scrisori nu-i prea mai scriem, ba chiar am fi tentati sa-i cumparam un laptop cu stick de Internet ca sa ne si putem vedea cu ea. 

Anii 2000 ne-au mutat de afara in casa. Ne jucam si acum, dar on-line, crestem animale, construim orase, ne jucam de-a pac-pac, tot on-line, ne punem viata pe tapet pe bloguri si pe Facebook. Nimic nu mai e secret, oricand te poate gasi oricine. Cu un "search" pe Google se rezolva. Daca vrei sa stii orice despre cineva, solutia e Google. De la cum arata, la adresa, numere de telefon, locuri de munca, stare civila, ca e bolnav, ca e bogat, ca nu mai e... orice, dar ABSOLUT orice poti afla cu doua miscari de degete pe tastatura.

Ce oracole, ce caiete de amintiri cu intrebari personale? Astea-s amintiri dintr-o alta viata. Viata in care "timpul avea rabdare", rabdare sa citim cartile din biblioteca, sa rasfoim dictionare, sa ne asezam linistiti la masa, sa facem drumetii la pas, pe munte, sa respiram aer curat, sa ne vizitam familia, sa... si sa...

Adio ani ai copilariei cu asemenea bucurii! Ma bucur ca am fost parte din voi! Ma bucur si, totodata, nu-mi vine sa cred cat de mult s-au schimbat toate intr-o jumatate de viata! Sunt curioasa ce ne vor aduce anii urmatori si daca vom reusi sa o luam macar la trap, sa iesim mai des din case, sa ne traim viata nu on-line, ci off-line...

2 days food trip to Berlin

 

M-am intors din Berlin. Un oras in care n-as fi mers prea curand, daca n-ar fi fost vorba sa ma intalnesc cu cineva drag mie.

Primul obiectiv pe lista de ''atractii turistice'', restaurantele. N-am cautat unul anume, ci un specific anume: am vrut sa mananc mancare indiana. Pentru ca emisiunile culinare mi-au facut pofta. Si pentru ca, oricat as fi incercat acasa, n-as fi stiut care e gustul autentic pana n-as fi incercat ''la mama lui''. Si cum la mama lui, in India, nu planuiesc sa ajung, am zis sa incerc in Berlin. Ei bine, restaurantul pe care l-am gasit intamplator, avea mancare indiana, chelneri indieni, bucatari indieni. Iar eu eram in culmea extazului. Am baut un ceai indian cu lapte, cu totul diferit de orice ceai baut pana acum pentru ca iti lasa o usoara urma picanta in gura. Si am mancat regeste. De fapt,  nici macar n-am reusit sa mancam tot pentru ca o portie ajungea, lejer, pentru doua persoane, iar noi, 4 fiind, ne-am comandat fiecare cate ceva. Ceva cu miel, ceva cu pui si migdale, ceva cu creveti, ceva vegetarian, o supa, o salata si o inghetata home made extraordinar de buna! Rezultatul: papile gustative satisfacute 100%. Total facutura: 80 de euro/ 4 pers./ drinks included. Mi-am simtit minunat la Amrit, iar mancarea indiana era asa cum m-am asteptat: plina de arome si picanta. Si pentru a va face o idee despre culorile din meniul indian, atasez mai jos cateva poze cu o parte din ceea ce am servit.

http://www.amrit.de/

 

Supa picanta de legume, paine naan si lamb korma:

 

 

Inghetata Kulfi intr-un recipient dragut pe care, Atif, ospatarul care ne-a servit, mi l-a facut cadou :)

 

 

 Salata, orez, chikken biryani, iar in spate, Natraj Thali, o mancare vegetariana cu naut

 

 

Atif

 

 

 

La doi pasi distanta de Amrit, am gasit un restaurant cu specific vietnamezo-thailandez unde am mancat la fel de bine si nu foarte scump (33 euro/2 persoane, drinks included). Aici am incercat un curry de legume si creveti si o mancare cu vita si legume servite langa un orez parfumat. Toate au fost delicioase! Curry-ul de legume a fost incredibil de lejer si aromat intr-un mod diferit de cel indian.

 

 

http://www.chaapa-berlin.de/

 

Experienta Berlin a fost o premiera pentru mine in ceea ce priveste bucataria indiana si viet&thai. Aici am marcat inceputul excursiilor culinare. Asta pentru ca, excursiile mele viitoare vor avea ca scop principal exploratul bucatariilor locale, dar nu numai.

Ce e drept, in Germania nu m-a atras deloc testatul felurilor de mancare cu Wurst. Ma pastrez pentru data viitoare :-)

 

Pana una alta, am dat o fuga si la minunatul local cu specific italienesc "Il Casolare" unde atat atmosfera, cat si personalul, dar, mai ales mancarea sunt de la mama lor de acasa. Am mancat antipasti cu prosciuto si melanzane, paste cu iepure si paste cu unt si salvie, pizza cu mozzarella si bresaola cu gustul autentic italian. Iar tot dezmatul culinar s-a incheiat cu un platou cu "dolci della casa" Mmm... bun, bun... I love Il Casolare, I love good food!

 

http://www.qype.co.uk/place/524-Il-Casolare-Trattoria-Berlin

 

Simpaticii bucatari-cantareti :)

 

 

 

Dolci della casa

 

 

N-a mai ramas nimic! :)

 

 

 

 

Citeam mai devreme un articol dintr-o revista cu public tinta feminin si nu mi-a venit sa cred ca, in zilele noastre, sunt oameni care sufera cumplit de...dragoste. O suferinta demna de subiect de roman, o suferinta care a inceput in vremuri imemoriale si pare ca nu se mai termina. Cum se poate sa traiesti astfel de stari cu o asemenea intensitate si cu un dor nebun de a fi trist?

Cu totii am suferit din dragoste la un moment dat in viata noastra, cu totii am avut intrebari fara raspunsuri, zile intregi de deprimare, nopti nedormite si lacrimi scurse pe podea. Cu totii am avut momente de incertitudine, de ezitare si o aparenta putere de a spune: "Gata! Pana aici!" Dar am mers mai departe. Spre alte sperante, spre alte iubiri, spre zambete si nopti nedormite de atata dragoste.

 

Nu se poate sa te opresti mereu si mereu sperand in sufletul tau ca poate de data asta va merge. Cate sanse trebuie sa-i dai unui singur om de-a lungul vietii sa iti demonstreze ca e capabil sa-ti intoarca dragostea insutit? Cel mai probabil, oferindu-i lui atatea sanse, ratezi altele pe care sa pui pret, altele care te fac pe tine sa fii centrul universului cuiva.

 

Din pacate exista oameni care se hranesc din framantari si iluzii. Fara acestea nu stiu cum sa traiasca. Daca mare parte din viata lor au trait-o incercand din rasputeri sa faca pe cineva sa ii iubeasca, nu mai stiu sa existe in alte stari decat permanenta lor nefericire. Si e nevoie de o putere aproape supraomeneasca sa poata iesi de acolo.

 

Dar exista speranta, trebuie numai sa vrei sa poti sa o iei de la capat. Cu ajutor si fara sa te uiti inapoi. Si nu, nu se poate sa vrei sa mori din dragoste! Ar fi ca finalul unui film prost. Si la ce bun cand sunt atatea de lucruri de vazut, de simtit, de mirosit, de respirat, de iubit? La ce bun sa te razbuni pe cel mai drag tie cu un gest radical care, paradoxal, dar nu-ti va aduce nici o satisfactie?

 

 

 

O Mare dezamagire

Mamaia. Aceeasi statiune prafuita pe care o stiu din adolescenta. Aceleasi lucruri kitsch: beculete, bratari fluorescente, satul de vacanta... Eternele vata de zahar, porumb fiert, gogosi cu sosuri diverse, shaorme, autoserviri cu verze calite si fasole cu ceafa de porc, restaurante scumpe cu mancare indoielnica, cladiri lasate in paragina, spatii verzi uscate, hoteluri de 3-4-5 stele cazatoare. Populatia neschimbata: vocabular colorat cu diverse accente, maieuri cu burti, transpiratie, caini vagabonzi. Multi caini vagabonzi. Pentru a ajunge la plaja, trebuie sa faci slalom printre potai.

Peisajul a mai fost populat intre timp cu niscaiva cluburi de fite si niste sezlonguri gen pat-baldachin. Nu cred ca am vazut atata prost gust la un loc in alta parte decat aici. In aceeasi poza, sta un cort Fashion TV, o terasa cu beculete ca de Craciun si o trasura cu o martoaga obosita.

Asta a fost ultima data, pentru mult timp, cand voi fi pus piciorul aici.

Constanta. Un oras sec si murdar. Centrul vechi de la plaja Modern, Piata Ovidiu si pana la Cazino-Portul Tomis, este o ruina si o mizerie. Si, din nou, kitsch: cineva nu s-a putut abtine sa nu puna niste beculete colorate in turnul moscheii Carol I. Ce pacat! Iar Cazinoul... o cladire atat de frumoasa, cu atata istorie...lasata in paragina!

Singurul loc unde m-am simtit bine si unde am mancat decent a fost la terasele din portul Tomis. O promenada linistita, fara maieuri cu burti, shaorme si lumini fosforescente.

Litoral constantean, ramai cu bine! Sper sa nu ne revedem curand! O sa ma indrept cu drag si curiozitate catre alte mari. Marile civilizate!

Letter to an old friend

Old friend,

In dimineata asta n-am mai ras. Dimpotriva, m-am gandit la ceea ce vorbea Allan Pease despre cum gandesc barbatii si cum gandesc femeile. Intr-adevar, mintea barbatului e setata sa gandeasca simplu si sa ofere solutii, atunci cand le are. Iar femeia... e complicata, plangacioasa si nu intelege de ce barbatul din fata ei nu poate pricepe ce se petrece in sufletul ei.

Pentru ca o relatie sa mearga, ''obiectivele comune'' nu sunt suficiente. Din punctul meu de vedere, it has to be passion, ca daca nu e, zilele curg banale, iar in viata nu despre asta e vorba. Viata e despre ''live and love with passion".

Incearca sa o surprinzi mereu pe femeia de langa tine cu o surpriza, cu o floare, cu o cina pregatita de tine, cu o imbratisare. Dar fa-o din tot sufletul! Si uita-te la ea cu dragoste! Daca nu simti toate astea, las-o libera sa aleaga pe altcineva care i le va da, indiferent cat de greu ar fi sa lasi ani de zile, ani in care ati crescut impreuna, deoparte. Nu o amagi si nu o rani. Pentru ca e femeie si e delicata. Si de asta merita sa fie tratata cu dragoste si pasiune. Pe care sa le vada in ochii tai, nu in lucrurile pe care i le spui sau i le cumperi.

Viata e prea scurta ca sa ne-o pierdem pe drumuri gresite, cu certuri si dezamagiri. Si nici tineri nu vom fi mereu...

Cat priveste copilaritul... nu poti fi copil o viata decat daca nu vrei sa ai copii. Iar daca ii ai, nici o secunda din viata ta nu vei mai avea liniste. Si nici egoist nu vei mai fi. Nici iresponsabil. Problemele pe care crezi ca le ai acum, nu sunt nimic pe langa cele pe care le vei avea atunci. Un copil iti schimba iremediabil viata, dar si relatia de cuplu. Si nu intotdeauna in bine. Uiti sa mai fii romantic sau nu ai timp sau nu ai chef. De asta un copil nu trebuie facut sa-ti salvezi o relatie sau casnicie, ci ca sa-ti completeze viata. Si trebuie sa simti ca-l vrei, nu ca trebuie sa-l ai ca sa fii si tu in rand cu lumea sau ca "ai o varsta".

Iti doresc sa faci numai alegeri bune. Dupa sufletul tau.

Eu nu regret nimic din tot ce mi s-a intamplat in viata asta, nici o alegere pe care am facut-o, ca a fost buna sau nu. Iar daca azi ar fi ultima zi din viata mea, as fi fericita ca am trait dupa cum am simtit: la maxim!

With love,

Just me.

Gandesc prea mult. Deci sunt femeie!

Sunt ca o carte deschisa. Cine ma cunoaste, stie ca nu pot sa ascund daca sunt suparata, iar daca sunt fericita, zambesc cu gura pana la urechi.

Mama e cea care stie intotdeauna daca am vreun of. Orice i-as zice sa o linistesc, ea ma descoase pana afla ce nu e bine. Si ce usurare mai mare pentru mine decat sa vorbesc despre asta! Pacat ca mama e departe si umerii pe care sa ma descarc nu sunt langa mine. Asa ca adun, adun, pana cand ... pana cand... imi iese cineva in cale sau ceva care ma deranjeaza, fie si un fleac, si explodez. Dupa aceea, ma astept sa ma simt mai bine. Dar nu se intampla intotdeauna asa. Asta pentru ca imi fac procese de constiinta si ma consum si mai mult.

Mie imi place cafeaua cu spuma de lapte si zahar. Si deserturile cu ciocolata. De prima nu ma pot lipsi in nici o zi si nici nu vreau pentru ca ma face sa ma simt bine. E ca atunci cand imi pun make-up, un parfum fresh, ceva lejer pe mine si ies din casa. Toate astea ma fac sa ma simt bine in pielea mea. De desert ma lipsesc oarecum cu greu pentru ca grele-s abdomenele de dupa :-).

Ce legatura are of-ul meu cu restul? Aparent, nici una, doar incerc sa ma gandesc la lucrurile care-mi plac in iluzia ca poate-mi scot din minte celelalte lucruri care ma macina zilele astea.

I know, it's not funny sa citesti chestii deprimante pe net, dar eu le scriu ca poate asa scap de ele. Le transfer prietenilor mei virtuali, fara chipuri, fara nume, poate unii cunoscuti, poate nu... Take them away!

E adevarat ca femeile gandesc prea mult? Adica prea fac din tantar armasar si despica firul in 20? Dar barbatii nu fac asa? Daca i-as spune unui barbat : " Ce bine arati!" s-ar intreba daca vorbesc serios sau daca imi bat joc de el, daca o spun ca vreau ceva de la el sau pur si simplu ar zice: "Mersi" si s-ar simti gadilat in orgoliu fara cautari de subintelesuri?

Femeii, daca i s-ar spune ca e frumoasa, s-ar gandi mai intai la partile negative (ex: Asta nu vede ca n-am manichiura facuta, am 2-3 riduri, putina celulita, nu-mi sta bine parul azi?) ale complimentului si de-abia apoi, cu o urma de neincredere ar aproba ca da, intr-adevar arata bine.

Complicate-s mintile femeilor! Noi acum vrem ceva, peste 5 minute vrem altceva. Acum sunt toata un zambet, peste o secunda pot deveni furia neagra, daca m-ai calcat pe coada. S.a.m.d.

Ia, ia sa-auzim cat de simple-s mintile barbatilor? Cine, dintre barbati, are curaj sa spuna ce gandeste?

Beautiful

I am beautiful no matter what they say… Asa canta Aguilera nu demult.

And, yes, I am. And, yes, you are!

De multe ori ma gandesc cat de mult si-au pus amprenta pe viata mea, vorbele care mi s-au spus in adolescenta. Si lucrurile care mi s-au intamplat. Cele mai multe erau hiperbolizate in capul meu atat de mult incat am ajuns sa fiu complexata. Am I beautiful, am I smart? Din fericire, aceleasi lucruri si cuvinte m-au motivat sa-mi demonstrez si mie si altora ca, da, sunt si frumoasa si despteata. Dar greu a fost drumul si, ce-I drept, mai e, insa satisfatia e pe masura.

E incredibil cum niste cuvinte aruncate fie la intamplare, fie din invidie, fie din joaca se pot cuibari pentru totdeauna, si in mod negativ, in capul cuiva. Oamenii se simt mai bine daca le spun celorlalti tampenii, daca, in loc de un compliment, scot pe gura chestii care ii scot in evidenta celuilalt defectele? Why? Oare se vad pe ei insisi mai frumosi daca accentueaza defectele celorlalti? Oare au nevoie in permanenta de certitudinea ca ei sunt mai buni decat tine?

In momente dintr-astea ce faci? Raspunzi cu un misto la adresa ta, le raspunzi cu aceeasi moneda sau pur si simplu il ignori pe celalalt sperand ca se va ivi ocazia sa-I intorci “complimentul”?

Uneori ma simt epuizata de astfel de lucruri pentru ca am senzatia ca imi pierd vremea cautand iar si iar in mintea mea ceva-urile alea care sa-mi confirme a milioana oara ca“I am beautiful no matter what they say”. Inside and outside. Ma enerveaza tare sa fac chestia asta again and again. Ma enerveaza sa ies din casa cu scutul meu invizibil pregatit in permanenta sa faca fata oricarui gen de atac.

De multe ori mi-e dor de mine. Goala de orice gand aducator de indoiala. De mine, fata sensibila. De mine, fara masti si fara scuturi…

28 iunie

Astazi m-am trezit depresiva. In ciuda soarelui care imi bate in geam si care, de obicei, ma face sa fiu optimista. Sunt intoarsa pe dos si stiu de ce. Iubitul meu spune ca plang degeaba. Eu spun ca plansul asta dis-de-dimineata ma face sa ma descarc de energia negativa. De obicei sunt optimista si incerc sa fac tot ce pot ca lucrurile sa iasa bine. Poate tocmai asta e problema, ca ma consum prea mult. Prea despic firul in patru. Prea vreau sa iasa intotdeauna lucrurile cum m-am gandit eu. Si bineinteles ca asta nu se poate. Azi asa, maine asa… si ma trezesc intr-o zi frumoasa ca asta ca sunt obosita si n-am chef de absolut nimic. Vreau o pauza. Vreau sa dorm si sa visez cum visele mele devin realitate, cum totul va fi bine in curand. Uneori as avea nevoie de cineva sa ma puna inapoi pe sine si sa-mi arate drumul pe care s-o iau. Am obosit sa imi fac planuri suprarealiste. Vreau chestii concrete.

Cred ca singurul lucru care m-ar domoli acum ar fi sa prepar un desert. One of my favorites: chocolate soufflé. Imi place orice desert care contine ciocolata. Desi, recunosc, ma cam gandesc ca pentru ciocolata aia trebuie sa fac nu stiu cati kilometric pe bicicleta sau sa alerg pe banda la sala. Am ajuns sa am si eu obsesia kilogramelor…

.........................................................................

Si cum ma gandeam eu la desert si apoi la bicicleta, a venit si ideea salvatoare: o plimbare de 15 km pe bici. Ce e drept, ideea nu a fost a mea, dar la asta sunt buni prietenii J .

 

Si uite cum ziua mea inceputa prost a luat alta turnura: eu, singura, in soarele amiezii, pedaland lejer spre satucul unde ma astepta prietena mea cu…pranzul. Fara desert. Dar cu buna dispozitie si mancare buna. Iar pentru ca ziua sa se incheie bine, ne-am pus la punct si am plecat spre centrul orasului. Ca fetele.

Reset. Carpe diem!

Sunt lucruri care se intampla pe neasteptate si care iti pot schimba viata intr-o secunda. In bine sau intr-o lunga serie de intrebari la care nu stii ce sa raspunzi. Te trezesti binedispus dimineata, cu un plan de atac al zilei in curs si, intr-o clipa, un telefon ti-a spulberat linistea. Ai nevoie de un nou plan si de un prieten. Intotdeauna. Prietenul care iti imprumuta ceva, te duce undeva sau care, pur si simplu, te asculta. Te lasa sa plangi si apoi te incurajeaza. Sau nu spune nimic, ci doar te ia in brate. Si, astfel, problema sau suferinta ta, devine si a lui. Uneori iti face bine sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva pentru ca mintea ta nu mai e limpede. Si atunci il lasi pe el sa vorbeasca.

Uneori afli ca ceea ce ai stiut o viata intreaga este gresit. Ca cineva despre care ai fi bagat mana in foc ca nu te va dezamagi niciodata, tocmai a facut-o. Sau, dimpotriva, ca cineva despre care iti formasei o parere indoielnica, se dovedeste a fi cu totul diferit de imaginea din mintea ta. Totul se poate schimba cand te regasesti in situatii limita sau, dimpotriva, la un pahar de apa, in liniste. Interesant te joaca viata. Cred ca niciodata nu vom fi siguri de nimic. Totul se schimba o data cu tine… Cu timpul care trece si care te face sa devii mai intelept pentru ca treci prin fel de fel de situatii care nu au cum sa te lase sa fii la fel…

La 20 de ani esti, intr-adevar, tanar si nelinistit. Faci lucrurile precipitat si iei viata in joaca. Esti superficial si n-ai timp de nimic. La 30 incepi sa cantaresti mai bine lucrurile si cuvintele inainte sa-ti iasa pe gura. Chiar daca uneori te ia valul.

Din pacate, unele lucruri raman nespuse, iar ocazia de a le spune nu se va mai ivi niciodata. De asta s-a inventat dictonul “Carpe diem!” Maine poti sa fii sau sa nu mai fii. Si atunci cineva si-ar dori sa existe butonul “Reset” sa te intorci si sa-ti spuna ce nu a avut curaj sa-ti spuna niciodata. Chiar daca asta ar fi ultimul lucru pe care l-ar face.

Reset e doar un buton virtual. Carpe diem e acum! Pune mana pe telefon si suna-i pe cei dragi si spune-le ca tii la ei. Oricat de greu ti-ar fi sau oricat ciudat ti s-ar parea ca suna din gura ta! Strange-i puternic in brate pentru ca s-ar putea sa fie ultima data!

Socoteala de-acasa e una, cea din targ e cu totul altceva

Am terminat Facultatea de Citit Romane si n-am facut-o pentru a deveni profesor sau altceva in domeniu, ci pentru ca asta mi-a placut sa fac si pentru ca trebuia sa fiu si eu in rand cu lumea. Acum, dupa aproape zece ani, ma redescopar si imi dau seama ca bucuria mea e, de fapt, bucataria :)
Daca mi-ar fi zis mama cand aveam optispe ani sa ma fac bucatar sef, i-as fi ras in nas. Acum, insa, m-as bucura enorm sa am ocazia sa invat si sa perfectionez ce ma intereseaza: deserturile. Si nu oriunde, ci intr-un institut culinar. Si nu in Romania, ci undeva in Europa. Pentru asta am nevoie de curaj si o bursa deoarece cursurile de profil costa mii de euro de care nu dispun.
E interesant cum te joaca viata. In adolescenta esti prea necopt sa realizezi de unul singur pe ce drum sa o apuci. Eventual o apuci pe drumul pe care ti-l arata parintii si pe care crezi ca-l doresti. Pe mine m-au lasat sa fac ce vreau, ce-mi place, si bine-au facut! Doar ca ce credeam eu ca-mi place nu avea sa ma duca spre pensie. Si, uite asa, din job in job, din sotie si mama full time, am ajuns si bucatar-patiser, part-time, acasa. Si I love it! Doar ca vreau sa impart asta cu ceilalti. O fac, dar in cadru restrans. And I want more!
Daca citeste cineva asta si a facut un curs in domeniu sau are vreun sfat, vreo recomandare, cu bucurie il accept.

Facebook this, facebook that

Ma intreb daca s-a inventat terapia anti-facebook in America pentru ca aia inventeaza terapii anti-ce-nu-ti-trece-prin-cap. O data ce ti-ai facut cont pe Facebook si te pune Aghiuta sa te uiti o data - de doua ori ce se intampla pe peretii oamenilor, nu mai ai scapare. Te-a prins! Eu sunt una dintre persoanele ''feisbuc addicted''. Chiar daca nu vreau, ma uit pe pereti sa vad ce mai e nou, cine pe unde se mai plimba, cine cu cine se cunoaste etc. Sunt chestii care ma fac sa-mi pierd vremea si-mi distrag atentia de la lucrurile cu adevarat importante. Pe de alta parte, se intampla sa afli si lucruri utile daca esti parte a unor grupuri interesante sau esti abonat la ziare/bloguri/magazine/bucatarii s.a.m.d care chiar conteaza pentru tine.

Nici nu mai stiu de ce mi-am facut cont pe FB, dar nu-mi pare rau. M-am ''reconectat" cu vechi prieteni de care nu mai stiam nimic si incep sa capat curaj sa prind aripi in directia in care mi-am dat seama ca as vrea s-o apuc. Dar, despre asta nu vorbesc acum pentru ca e prea devreme si sunt prea multe necunoscute.

Anyway, se intampla sa afli multe de pe FB, inainte sa afli face-to-face de la persoanele in cauza. FB asta e un fel de ''radio sant'' sau ''vecina barfitoare". Daca vrei sa afli orice despre oricine, afli imediat. Chiar daca nu esti ''prieten'' cu individul. Gasesti prieteni comuni si cumva-cumva tot afli. Problema e cand vrei sa nu afle altii nimic despre tine, dupa ce ai fost gura sparta si ti-ai pus la status ''in a relationship cu X'' si apoi, dintr-o data, esti ''single'', te bombardeaza lumea cu mesaje, sms-uri, telefoane despre ''cum?''si ''da' de ce?'' Ai fi preferat sa nu fi ''single'' si pe FB, dar, celalalt te-a sters deja din lista de prieteni si nu mai poti sa te ascunzi. Pff... mai bine ramai discret in toate privintele, mai bine nu-ti expui viata pe wall si, daca vrei sa FB this, FB that, do it, dar cu mare bagare de seama.

Si, serios acum, or exista terapeuti anti-FB? Or exista indivizi atat de ahtiati dupa FB incat nu se mai pot lasa decat cu terapie? Si oare va exista un moment in care FB va inceta sa mai prezinte atata interes? Eu zic ca nu, cata vreme oamenii sunt curiosi la ce face capra vecinului, iar capra vecinului nu inceteaza nici ea sa le dea subiecte de discutie...

Do you...tango?

Ah, ce dans minunat, tangoul argentinian! Cata pasiune si senzualitate! Cat 'feeling', cata intensitate! Tangoul e erotic, un erotism cu 'nerv' latin.
Mmm...Beautiful!
Just watch this and then... tango, cu cine vreti voi!

http://www.youtube.com/watch?v=ic4PQ-tnwJw

Mom on duty

Pe vremea cand eram fiica mamei mele la ea acasa nu mi-am imaginat vreodata ca a fi mama ar fi ceva complicat. Asta pentru ca vedeam lucrurile, bineinteles, din punctul meu de vedere. Nu m-am pus niciodata in postura mamei mele sa vad cum e. De-abia acum, cand sunt si eu parintele cuiva, imi dau seama ca 'meseria' asta nu e pentru oricine. Dar, bineinteles, nu afli decat atunci cand nu mai e cale de intoarcere.

E minunat sa fii mama cuiva si sa vezi un pui de om cum creste sub ochii tai! Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe copilul tau. Dragostea pentru partenerul tau de viata e cu totul diferita. Iar daca el simte altfel, inseamna ca nu e destul de implicat in meseria de parinte. Totul pare frumos si viata, roz, dar nu e chiar asa. A fi parinte ''full time'' e mare lucru si un mare stres. Daca cineva spune ca e usor, minte, cu siguranta, sau vorbeste in necunostinta de cauza. Un copil te pune mereu la incercare, te tine incordat si iti testeaza foarte des limitele. Autocontrolul si stapanirea de sine sunt esentiale. Daca nu le ai, risti sa ajungi la psihoterapie. Pe langa asta, mai e nevoie de un partener cu picioarele pe pamant si, ideal, de o pereche de bunici care sa intervina in momentele in care ai nevoie de o gura de aer proaspat.

In relatia cu copilul tau nu e loc de egoism si nici de izbucniri nervoase. Pe astea le 'impachetezi' frumos si le dai drumul cu alta ocazie si spre altcineva/altceva.

In primele zile de mamica cel mai greu e sa te obisnuiesti cu noul stil de viata, cu trezitul in toiul noptii si, mai ales, cu imaginea din oglinda. Dintr-o frumoasa gravida, te transformi intr-o mama plangacioasa, neputincioasa si grasa. Daca iti imaginai ca toate kilogramele acumulate in sarcina vor disparea ca prin minune, intr-o luna, doua, trei, ia-ti gandul! Not gonna happend! Cel putin, nu a fost cazul meu, mai ales ca nasterea a fost prin operatie cezariana si am si alaptat mult si bine. Iar kilogramele mele acumulate in sarcina au fost putine, comparativ cu ale altor mamici. Cu toate astea, cata vreme am alaptat, n-au disparut, dar nici nu mi-am pus problema vreunui regim alimentar.

Ei bine, toate aceste 'ingrediente' vin la pachet cu un mititel plangacios si dependent de tine. Asa ca nu-ti ramane de facut decat sa te aduni, sa-ti lasi frustrarile deoparte si sa fii o mama calda, zambitoare si jucausa pentru copilul tau.

Totusi, in cele 24 de ore de ''mom on duty'', incearca sa-ti faci vreo doua ''ferestre'' in care sa lasi piticul cu bunica, cu taticul, cu o sora... si iesi din casa, cumpara-ti ceva, bea o cafea cu o prietena, mergi la piscina, fa jogging, numai fa ceva pentru tine! Astfel iti pastrezi intreaga mintea, iar cand ajungi din noua acasa o sa stii ca, pentru copilul tau, esti cea mai buna mama din lume!

Cumpar timp!

Sunt zile in care nu-mi vine sa fac nimic. As vrea sa zac cu o cana de cafea, citind o carte sau rasfoind o revista, daca e frig afara. Daca vara bate-n fereastra, m-as urca la volan si as merge incotro m-ar duce rotile. Singura. Cu gandurile mele. Probabil n-as rezista mai mult de-o ora-doua fara sa ma intreb de-ale casei sau fara sa vorbesc la telefon.

De la un moment dat in viata, alegi sa nu mai fii singur pentru ca nici nu vrei si nici nu poti trai cuc, iar de la momentul ala dat, daca iti doresti o zi de facut nimic, nu poti. Pentru ca esti responsabil. Ai familie, ai casa, ai job, de care trebuie sa te ingrijesti. Nu poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa spui: azi am chef sa ma plimb aiurea, sa n-aud de cumparaturi, exceluri, internet, curatenie si altele; azi vreau sa ma ocup de mine, sa stau pe o patura intinsa-n iarba si sa ascult vantul.

Zile dintr-astea aveam demult, intr-o alta viata, cand aveam vacanta mare, vara, si o petreceam la bunica. Citeam, o mare parte din timp, in gradina, la umbra perilor, ascultand natura. Ce sentiment de libertate! Pe-atunci visam sa fiu mare si asteptam cu nerabdare sa am preocupari de om mare. Habar n-aveam ca asta inseamna o gramada de probleme si constrangeri. Pentru mine, a fi mare mare insemna sa fac ce vreau. Sa am libertatea asta. Si acum o am din plin, doar ca ea nu mai inseamna AS VREA SA..., ci, TREBUIE SA...

Cred ca, pe masura ce trec anii, incepem sa realizam cat de important este fiecare minut cu noi insine, facand ce ne place si cu cine ne e drag. Nu as vrea sa dau timpul inapoi, ci doar sa-l pretuiesc mai mult pe cel pe care-l am acum. Sa savurez secunda in care nu TREBUIE sa bifez nimic pe lista cu lucruri de facut. Oare pot?