Letter to an old friend

Old friend,

In dimineata asta n-am mai ras. Dimpotriva, m-am gandit la ceea ce vorbea Allan Pease despre cum gandesc barbatii si cum gandesc femeile. Intr-adevar, mintea barbatului e setata sa gandeasca simplu si sa ofere solutii, atunci cand le are. Iar femeia... e complicata, plangacioasa si nu intelege de ce barbatul din fata ei nu poate pricepe ce se petrece in sufletul ei.

Pentru ca o relatie sa mearga, ''obiectivele comune'' nu sunt suficiente. Din punctul meu de vedere, it has to be passion, ca daca nu e, zilele curg banale, iar in viata nu despre asta e vorba. Viata e despre ''live and love with passion".

Incearca sa o surprinzi mereu pe femeia de langa tine cu o surpriza, cu o floare, cu o cina pregatita de tine, cu o imbratisare. Dar fa-o din tot sufletul! Si uita-te la ea cu dragoste! Daca nu simti toate astea, las-o libera sa aleaga pe altcineva care i le va da, indiferent cat de greu ar fi sa lasi ani de zile, ani in care ati crescut impreuna, deoparte. Nu o amagi si nu o rani. Pentru ca e femeie si e delicata. Si de asta merita sa fie tratata cu dragoste si pasiune. Pe care sa le vada in ochii tai, nu in lucrurile pe care i le spui sau i le cumperi.

Viata e prea scurta ca sa ne-o pierdem pe drumuri gresite, cu certuri si dezamagiri. Si nici tineri nu vom fi mereu...

Cat priveste copilaritul... nu poti fi copil o viata decat daca nu vrei sa ai copii. Iar daca ii ai, nici o secunda din viata ta nu vei mai avea liniste. Si nici egoist nu vei mai fi. Nici iresponsabil. Problemele pe care crezi ca le ai acum, nu sunt nimic pe langa cele pe care le vei avea atunci. Un copil iti schimba iremediabil viata, dar si relatia de cuplu. Si nu intotdeauna in bine. Uiti sa mai fii romantic sau nu ai timp sau nu ai chef. De asta un copil nu trebuie facut sa-ti salvezi o relatie sau casnicie, ci ca sa-ti completeze viata. Si trebuie sa simti ca-l vrei, nu ca trebuie sa-l ai ca sa fii si tu in rand cu lumea sau ca "ai o varsta".

Iti doresc sa faci numai alegeri bune. Dupa sufletul tau.

Eu nu regret nimic din tot ce mi s-a intamplat in viata asta, nici o alegere pe care am facut-o, ca a fost buna sau nu. Iar daca azi ar fi ultima zi din viata mea, as fi fericita ca am trait dupa cum am simtit: la maxim!

With love,

Just me.

Gandesc prea mult. Deci sunt femeie!

Sunt ca o carte deschisa. Cine ma cunoaste, stie ca nu pot sa ascund daca sunt suparata, iar daca sunt fericita, zambesc cu gura pana la urechi.

Mama e cea care stie intotdeauna daca am vreun of. Orice i-as zice sa o linistesc, ea ma descoase pana afla ce nu e bine. Si ce usurare mai mare pentru mine decat sa vorbesc despre asta! Pacat ca mama e departe si umerii pe care sa ma descarc nu sunt langa mine. Asa ca adun, adun, pana cand ... pana cand... imi iese cineva in cale sau ceva care ma deranjeaza, fie si un fleac, si explodez. Dupa aceea, ma astept sa ma simt mai bine. Dar nu se intampla intotdeauna asa. Asta pentru ca imi fac procese de constiinta si ma consum si mai mult.

Mie imi place cafeaua cu spuma de lapte si zahar. Si deserturile cu ciocolata. De prima nu ma pot lipsi in nici o zi si nici nu vreau pentru ca ma face sa ma simt bine. E ca atunci cand imi pun make-up, un parfum fresh, ceva lejer pe mine si ies din casa. Toate astea ma fac sa ma simt bine in pielea mea. De desert ma lipsesc oarecum cu greu pentru ca grele-s abdomenele de dupa :-).

Ce legatura are of-ul meu cu restul? Aparent, nici una, doar incerc sa ma gandesc la lucrurile care-mi plac in iluzia ca poate-mi scot din minte celelalte lucruri care ma macina zilele astea.

I know, it's not funny sa citesti chestii deprimante pe net, dar eu le scriu ca poate asa scap de ele. Le transfer prietenilor mei virtuali, fara chipuri, fara nume, poate unii cunoscuti, poate nu... Take them away!

E adevarat ca femeile gandesc prea mult? Adica prea fac din tantar armasar si despica firul in 20? Dar barbatii nu fac asa? Daca i-as spune unui barbat : " Ce bine arati!" s-ar intreba daca vorbesc serios sau daca imi bat joc de el, daca o spun ca vreau ceva de la el sau pur si simplu ar zice: "Mersi" si s-ar simti gadilat in orgoliu fara cautari de subintelesuri?

Femeii, daca i s-ar spune ca e frumoasa, s-ar gandi mai intai la partile negative (ex: Asta nu vede ca n-am manichiura facuta, am 2-3 riduri, putina celulita, nu-mi sta bine parul azi?) ale complimentului si de-abia apoi, cu o urma de neincredere ar aproba ca da, intr-adevar arata bine.

Complicate-s mintile femeilor! Noi acum vrem ceva, peste 5 minute vrem altceva. Acum sunt toata un zambet, peste o secunda pot deveni furia neagra, daca m-ai calcat pe coada. S.a.m.d.

Ia, ia sa-auzim cat de simple-s mintile barbatilor? Cine, dintre barbati, are curaj sa spuna ce gandeste?

Beautiful

I am beautiful no matter what they say… Asa canta Aguilera nu demult.

And, yes, I am. And, yes, you are!

De multe ori ma gandesc cat de mult si-au pus amprenta pe viata mea, vorbele care mi s-au spus in adolescenta. Si lucrurile care mi s-au intamplat. Cele mai multe erau hiperbolizate in capul meu atat de mult incat am ajuns sa fiu complexata. Am I beautiful, am I smart? Din fericire, aceleasi lucruri si cuvinte m-au motivat sa-mi demonstrez si mie si altora ca, da, sunt si frumoasa si despteata. Dar greu a fost drumul si, ce-I drept, mai e, insa satisfatia e pe masura.

E incredibil cum niste cuvinte aruncate fie la intamplare, fie din invidie, fie din joaca se pot cuibari pentru totdeauna, si in mod negativ, in capul cuiva. Oamenii se simt mai bine daca le spun celorlalti tampenii, daca, in loc de un compliment, scot pe gura chestii care ii scot in evidenta celuilalt defectele? Why? Oare se vad pe ei insisi mai frumosi daca accentueaza defectele celorlalti? Oare au nevoie in permanenta de certitudinea ca ei sunt mai buni decat tine?

In momente dintr-astea ce faci? Raspunzi cu un misto la adresa ta, le raspunzi cu aceeasi moneda sau pur si simplu il ignori pe celalalt sperand ca se va ivi ocazia sa-I intorci “complimentul”?

Uneori ma simt epuizata de astfel de lucruri pentru ca am senzatia ca imi pierd vremea cautand iar si iar in mintea mea ceva-urile alea care sa-mi confirme a milioana oara ca“I am beautiful no matter what they say”. Inside and outside. Ma enerveaza tare sa fac chestia asta again and again. Ma enerveaza sa ies din casa cu scutul meu invizibil pregatit in permanenta sa faca fata oricarui gen de atac.

De multe ori mi-e dor de mine. Goala de orice gand aducator de indoiala. De mine, fata sensibila. De mine, fara masti si fara scuturi…

28 iunie

Astazi m-am trezit depresiva. In ciuda soarelui care imi bate in geam si care, de obicei, ma face sa fiu optimista. Sunt intoarsa pe dos si stiu de ce. Iubitul meu spune ca plang degeaba. Eu spun ca plansul asta dis-de-dimineata ma face sa ma descarc de energia negativa. De obicei sunt optimista si incerc sa fac tot ce pot ca lucrurile sa iasa bine. Poate tocmai asta e problema, ca ma consum prea mult. Prea despic firul in patru. Prea vreau sa iasa intotdeauna lucrurile cum m-am gandit eu. Si bineinteles ca asta nu se poate. Azi asa, maine asa… si ma trezesc intr-o zi frumoasa ca asta ca sunt obosita si n-am chef de absolut nimic. Vreau o pauza. Vreau sa dorm si sa visez cum visele mele devin realitate, cum totul va fi bine in curand. Uneori as avea nevoie de cineva sa ma puna inapoi pe sine si sa-mi arate drumul pe care s-o iau. Am obosit sa imi fac planuri suprarealiste. Vreau chestii concrete.

Cred ca singurul lucru care m-ar domoli acum ar fi sa prepar un desert. One of my favorites: chocolate soufflé. Imi place orice desert care contine ciocolata. Desi, recunosc, ma cam gandesc ca pentru ciocolata aia trebuie sa fac nu stiu cati kilometric pe bicicleta sau sa alerg pe banda la sala. Am ajuns sa am si eu obsesia kilogramelor…

.........................................................................

Si cum ma gandeam eu la desert si apoi la bicicleta, a venit si ideea salvatoare: o plimbare de 15 km pe bici. Ce e drept, ideea nu a fost a mea, dar la asta sunt buni prietenii J .

 

Si uite cum ziua mea inceputa prost a luat alta turnura: eu, singura, in soarele amiezii, pedaland lejer spre satucul unde ma astepta prietena mea cu…pranzul. Fara desert. Dar cu buna dispozitie si mancare buna. Iar pentru ca ziua sa se incheie bine, ne-am pus la punct si am plecat spre centrul orasului. Ca fetele.