Labrinth feat. Emeli Sandé - Beneath Your Beautiful

 

Am ascultat-o prima oara vineri si mi-a placut tare mult. Nu pot sa nu-i dau share.

Enjoy it!

 

Despre ei...

 

Cu fiecare dintre ei am o relatie speciala. Fiecare mi-e drag intr-un fel anume si nu neaparat pentru ceva anume. Fiecare are povestea lui si, impreuna, avem povestea noastra. Nu de azi de ieri, ci de ani intregi, poate chiar de-o viata. Nu ne-am picat cu tronc unul altuia din prima clipa, ba uneori chiar s-a lasat cu tipete si despartiri temporare. Si-am incercat sa ne gasim fiecare pe altcineva. Apoi, cand am realizat ca un om bun nu gasesti la tot pasul, am discutat despre motivul despartirii, am gasit solutiile salvatoare de convietuire si ne-am impacat. Am mers mai departe, fiecare cu stilul lui de viata, cu personalitatea lui, dar mereu conectati la acelasi scop comun de a ramane impreuna indiferent de toane sau de distanta in spatiu.

Fiecare mi-e drag pentru ca nu se schimba in functie de tendintele anotimpului, nici in functie de cum isi schimba vantul directia. Ci pentru ca avem glumele pe care numai noi le stim, pentru ca de multe ori ne intelegem din priviri, pentru ca radem cu pofta, pentru ca ne stim secretele spuse la un pahar de vin sau o ceasca de cafea, pentru ca avem serile noastre acasa cu cine reconfortante, dar si nopti in care colindam la pas orasul.

Ne-am construit relatia in timp, cu rabdare. Ne-am descoperit in timp, cu rabdare. Atat pe vreme buna, cat si pe vreme rea. Nu sunt prea multi, dar nici nu e nevoie. Ii iubesc separat si ii iubesc impreuna. Sunt cei care ma fac sa zambesc de cate ori imi trec prin minte sau prin fata ochilor. Sunt cei pe care mi-e drag sa-i strang in brate. Se stie fiecare dupa numele sau, sunt prietenii mei.

 

"But at least I got my friends
Share a rain coat in the wind
They got my back until the end
If I'll never fall in love again
Well at least I got my friends
Like a life boat in the dark
Saving me from the sharks
Even though I got a broken heart
At least I got my friends, got my friends..."

 

 

 

 

Camionul albastru

Taxiul opreste in strada circulata pe doua benzi de mers. Banda noastra e ocupata cu masina din care cobor. Iar eu trebuie sa cobor exact in strada. Intreb soferul daca pot sa ma dau jos in siguranta, iar el imi spune ca da. Precauta, ma uit si eu peste umarul stang, prin luneta masinii, sa vad daca vine vreo masina. La o suta de metri distanta, vad un camion albastru. Aproximez ca pot sa cobor din taxi inainte sa ajunga camionul in dreptul meu. Cobor. Camionul ajunge aproape si incetineste. Nu ne poate depasi deoarece eu am portiera deschisa. Intr-o secunda imi trece prin cap ca a oprit ca sa trec eu. In aceeasi secunda imi intorc privirea catre portiera pe care doream sa o inchid. O trantesc cu mana dreapta si ma intorc brusc, spre stanga, sa traverez strada. Camionul albastru nu oprise. Cand mi-am ridicat privirea eram fata in fata cu el. In miimea aia de secunda m-am gandit ca parca vad o imagine dintr-un film american stupid. Fata si camionul albastru. Apoi black out.

Intr-o prezenta de spirit, fata isi retrage piciorul pus in fata camionului. Si tipa. Camionul trece. Ea traverseaza intr-un final strada cu picioarele tremurand. Vede cum cativa trecatori au amutit privind toata scena. 

Am scapat!

CCL

- Daca maine n-ai mai fi, pentru ce anume ai vrea sa fii tinuta minte? ma intreb si ridic dintr-o spranceana.

- Pai... stai putin...inca n-am facut acel ceva pentru care sa vreau sa fiu tinuta minte...

- Si ce astepti?

Hmm...oare ce astept? Inspiratia? Imboldul?

Cred ca fiecare isi doreste sa faca ceva deosebit, ceva maret in viata cum ar fi sa zboare cu balonul, sa construiasca o troita, sa apara intr-un film, sa cante pe un stadion, sa castige o medalie la Olimpiada sau un premiu cinematografic sau altele si altele. Multi dintre noi nu reusim sa lasam urma care sa conteze, nu pentru ca nu am putea, ci pentru ca nu ne dorim suficient de tare. Si nu ajungem sa ne dorim suficient de tare deoarece punctul de focalizare e in alta parte. 

Nu imi permit sa mai astept. Mi-a mai aparut un rid in coltul ochiului stang. Pe asta n-am cum sa-l sterg. Firul alb din varful fruntii il smulg de fiecare data cand il vad ca iar apare. N-am cum sa mai astept. Timpul trece peste zambetul meu, peste memoria mea, peste ochii tai, peste aerul nostru. Nu vreau sa trec pe-aici fara sa las o urma. Nu vreau sa fiu mica! Vreau sa exist! Si sa cuprind in maxim doua sute cincizeci de pagini tot ce am vazut, auzit, iubit, simtit si n-am uitat inca. 

Doua sute cincizeci de pagini si o viata. Ale mele. Ale lor.

Doza de fericire

Primavara mea incepe cand simt miros de lalele. Imi afund nasul in petalele fine si inchid ochii. In secunda urmatoare, simt cum soarele imi incalzeste obrajii si parul si cum vad peste tot flori si verde. Simt cu o asa intensitate incat imi dau lacrimile. Sunt fericita!

Ar trebui sa am in fiecare zi un astfel de exercitiu de imaginatie pentru ca m-as incarca cu mai multa energie pozitiva. Iar daca nu imi iau ragaz sa il am, incerc sa mi-l ofer in realitate.

Mi-am propus sa zambesc si mai mult si sa ma bucur de orice fleac, sa fac eu ziua altora frumoasa si nu sa astept sa mi-o faca altii mie. Am aflat ca mi-e mai bine asa decat sa ma las dusa de griji, frustrari si enervari din te miri ce.

Ce frumoasa este viata mai ales cand esti tanar si te poti misca, poti simti si poti avea libertatea de a alege sa faci ce iti place!

Sa gandim pozitiv! Sa zambim cu toti porii! Sa zambim cu ochii si cu inima!

Mi-e draga varsta pe care o traiesc pentru ca fiecare zi e o revelatie, e o surpriza! Si o primesc cu bucurie si cu dragul de a face cum simt. Si imi sunt dragi oamenii care imi stau aproape cand e bine si cand nu, oamenii care imi impartasesc povesti de viata cu happy-to-be-continued pentru ca la happy-end nu vrem sa ajungem prea curand :).

Am aflat de-a lungul timpului ca, oricat de exagerate sau incredibile ar parea, sunt filme care spun povestile cuiva, ca miracolele se intampla atata vreme cat crezi in ele, ca timpul te rasplateste daca ai rabdare.

 

De ieri port primavara in suflet. Mi-a adus-o cel mai iubit copil din lume cu scantei in ochi si bratele larg deschise. "Te iubesc!", mi-a spus. Si mi-au dat lacrimile de fericire...