CCL

- Daca maine n-ai mai fi, pentru ce anume ai vrea sa fii tinuta minte? ma intreb si ridic dintr-o spranceana.

- Pai... stai putin...inca n-am facut acel ceva pentru care sa vreau sa fiu tinuta minte...

- Si ce astepti?

Hmm...oare ce astept? Inspiratia? Imboldul?

Cred ca fiecare isi doreste sa faca ceva deosebit, ceva maret in viata cum ar fi sa zboare cu balonul, sa construiasca o troita, sa apara intr-un film, sa cante pe un stadion, sa castige o medalie la Olimpiada sau un premiu cinematografic sau altele si altele. Multi dintre noi nu reusim sa lasam urma care sa conteze, nu pentru ca nu am putea, ci pentru ca nu ne dorim suficient de tare. Si nu ajungem sa ne dorim suficient de tare deoarece punctul de focalizare e in alta parte. 

Nu imi permit sa mai astept. Mi-a mai aparut un rid in coltul ochiului stang. Pe asta n-am cum sa-l sterg. Firul alb din varful fruntii il smulg de fiecare data cand il vad ca iar apare. N-am cum sa mai astept. Timpul trece peste zambetul meu, peste memoria mea, peste ochii tai, peste aerul nostru. Nu vreau sa trec pe-aici fara sa las o urma. Nu vreau sa fiu mica! Vreau sa exist! Si sa cuprind in maxim doua sute cincizeci de pagini tot ce am vazut, auzit, iubit, simtit si n-am uitat inca. 

Doua sute cincizeci de pagini si o viata. Ale mele. Ale lor.