Wednesday, January 15, 2014

Las' sa arda!


"Se poate sa fie zi,
Se poate sa fie noapte,
se poate sa fie vara,
La fel cum iarna poate fi..."

Nu stiu prin cate anotimpuri trec intr-o zi ca am incetat sa le mai numar, dar mi-e dor de soare, de ala din inima mea. Ala care sa ma arda pana fac insolatie si nici macar sa nu-mi pese de asta. Pentru ca ar fi pentru o cauza nobila.
Cred ca n-am auzit niciodata o cantare care sa ma atinga mai tare ca asta. O fi din cauza de zgomot de tren accelerat care se aude sacadat, o fi din cauza de versuri, de linie melodica, de cantaret, de vara si nisip, de vremuri demult uitate, de toate astea la un loc? Nu stiu. Cert e ca "Povestea merge mai departe/ Ca vantul din Vama Veche..." si ca vreau soare, soare sa am pana nu l-oi mai putea duce! Ceea ce va doresc si voua ca vorba ceea "Daca soare nu e, nimic nu am".


Sunday, January 12, 2014

Eu nu...


Eu nu sunt ca toate celelalte. Nu sunt ca nimeni. Sunt… ca mine.  Iti dau trei zile ca sa te indragostesti. Sau sa ma urasti. Plimba-ma pe pajisti  si-ai sa vezi ca o sa ma descalt. Ia-ma de mana si-am sa te provoc sa tii pasul cu mine alergand. Opreste-te. Ma voi opri si eu si-ti voi zambi. Apoi iti voi culege o frunza si ti-o voi darui. Plimba-ti mana prin parul meu si ti-o voi saruta. Ia-ma de mijloc si imi voi odihni capul pe umarul tau. Prinde-mi fata cu mainile si voi astepta sa ma saruti.
Nu sunt ca toate celelate. Sunt… ca mine. Nu trebuie sa ma cauti mult, ci trebuie sa stii unde. Cand ma vei fi gasit, nu fugi. Ia-ma cu tine in lumea ta s-o facem ‘lumea noastra’.

Thursday, January 2, 2014

Happy New Year?

E pentru prima data de cand ma stiu cand intampin un an fara dorinte, asteptari si sperante. Singura mea speranta e...speranta de viata, adica sa stau bine cu sanatatea, in rest...mi-e frica sa-mi mai doresc ceva. Sunt intr-o stare de sictir desi, surprinzator, sarbatorile le-am petrecut frumos, in familie si cu prieteni vechi pe care nu-I mai revazusem de mult.
In sfarsit, Craciunul a trecut, 31 decembrie a trecut, la fel si toata zarva aferenta. Astept cu mare nerabdare (o nerabdare pe care in alti ani n-am avut-o) sa desfac ornamentele din brad si sa dispara reclamele cu mosi craciuni ca sa facem loc soarelui si caldurii sa apara.
ma gandesc cu frica la anul asta. mi-e frica sa-mi doresc lucruri si sa ma apuc de ele. mi-e frica de esecuri. mi-e frica de decizii  irevocabile.
anul trecut pe vremea asta eram cu turatia la maxim, ma simteam in stare de multe lucruri si acum, la ora bilantului nu vad sa se fi intamplat nimic spectaculos. Profesional, nasol. Personal, no comment. Prieteni? Am mai taiat de pe lista. Regrete? Bineinteles.
Cautati-ma maine sau peste o saptamana. Poate voi fi mai pozitiva si mai vioaie. Poate voi fi gasit pana atunci o pereche de coaie cu care sa ma simt mai "barbata" si gata sa iau lumea in piept.
 
La multi ani! Cat despre "Happy New Year!" mai vedem...
 

Thursday, December 26, 2013

Copii

 
 
Am fost si eu insarcinata. Si am avut lunile mele de fericire suprema, de liniste, dar si, neliniste pentru ca ma tot intrebam daca micul bebelus va fi sanatos, daca voi sti ce sa fac cu el, daca ii voi face fata, daca si unde va fi locul tatalui copilului in inima mea. Pentru o perioada scurta de timp am tinut un mic jurnal unde imi notam ce mancam, ce simteam fizic si psihic, ce imi facea bine si ce nu. Au fost lunile in care am experimentat un sentiment de fericire diferit de oricare de pana atunci. Lumea toata era a mea, umblam de dimineata pana pe inserat, socializam si ma simteam in stare de orice.
Cand a venit bebe lucrurile s-au schimbat, dupa cum era de asteptat. Din high, am ajuns low, obosita, stresata, grasa, singura si neputincioasa. Exact asa ma simteam, chiar daca tatal copilului era prezent, mai ales in toiul noptii, langa mine si cel mic. Dintr-un spirit liber, m-am simtit captiva langa micul omulet care depindea 100% de mine, de mama lui. Mereu cu ochii pe ceas, mereu cu urechile ciulite, tresarind la orice mic sunet care se auzea dinspre locul unde se afla micutul.
Aveam, din fericire, un copil sanatos, nascut intr-o clinica privata putin peste termen, dar cu dimensiuni normale. Moral, insa, nu eram bine. Pe cat de exuberanta am fost in cele 9 luni de sarcina, pe atat de deprimata si urata m-am simtit in urmatorul an. Cand am pus punct alaptatului, lucrurile au inceput sa se aseze. M-am reapucat de sport si in scurt timp am reinceput sa ma simt bine din nou in pielea mea. Copilul incepuse sa mearga, aveam semnele noastre prin care ne intelegeam, limbajul nostru "secret" :-).
Nimic nu m-a pregatit sa fiu mama si chiar daca as fi citit sute de carti, n-as fi putut invata de acolo. Am invatat o data cu venirea lui, am experimentat stari de tot felul: frici, furie, frustrare, stres, oboseala, impacare, liniste, iubire. Am invatat pe proprie piele ca un copil nu se creste numai 'din carti' si cu sfaturi de la cunostinte, ci se creste dupa cum simti. Are ritmul lui si tu, mama lui, trebuie sa-l simti si sa-l sustii. Copilul se dezvolta si invata inca din prima ora de viata. Trebuie sa-i vorbesti, sa-i canti, sa-i zambesti. Cand creste si invata sa mearga, lasa-l sa exploreze, apoi, cand incepe sa vorbeasca, invata-l sa spuna ce simte. Copilul meu imi spune "Te iubesc" "Mi-a fost dor de tine, mami!" "M-am suparat pentru ca ai tipat la mine" si altele si inca nu are 3 ani.
Experimentez o stare de bine in preajma lui cu toate momentele cand imi pune rabdarea la incercare. E fiinta pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta. Nu-mi pot imagina iubirea impartita la doi (copii). Si, sincer vorbind, nu mi-e dor de primul an de neliniste, nesomn si intrebari.
 
Inchei un an cu vesti bune despre oameni dragi mie care vor fi din nou, sau pentru prima oara, parinti, la anul. Le doresc iubire, le doresc rabdare, le doresc implinire. Daca le simti pe toate astea in doi, le vei simti si in trei. In patru, nu stiu, ca n-am de unde :-).
 
Si pentru ca e Craciun si ne place tuturor sa primim si sa daruim, va indemn sa faceti o fapta buna donand pentru ca niste mici fiinte sa aiba sansa la viata:  http://www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume/
 
Sarbatori cu bine!