Facebook this, facebook that

Ma intreb daca s-a inventat terapia anti-facebook in America pentru ca aia inventeaza terapii anti-ce-nu-ti-trece-prin-cap. O data ce ti-ai facut cont pe Facebook si te pune Aghiuta sa te uiti o data - de doua ori ce se intampla pe peretii oamenilor, nu mai ai scapare. Te-a prins! Eu sunt una dintre persoanele ''feisbuc addicted''. Chiar daca nu vreau, ma uit pe pereti sa vad ce mai e nou, cine pe unde se mai plimba, cine cu cine se cunoaste etc. Sunt chestii care ma fac sa-mi pierd vremea si-mi distrag atentia de la lucrurile cu adevarat importante. Pe de alta parte, se intampla sa afli si lucruri utile daca esti parte a unor grupuri interesante sau esti abonat la ziare/bloguri/magazine/bucatarii s.a.m.d care chiar conteaza pentru tine.

Nici nu mai stiu de ce mi-am facut cont pe FB, dar nu-mi pare rau. M-am ''reconectat" cu vechi prieteni de care nu mai stiam nimic si incep sa capat curaj sa prind aripi in directia in care mi-am dat seama ca as vrea s-o apuc. Dar, despre asta nu vorbesc acum pentru ca e prea devreme si sunt prea multe necunoscute.

Anyway, se intampla sa afli multe de pe FB, inainte sa afli face-to-face de la persoanele in cauza. FB asta e un fel de ''radio sant'' sau ''vecina barfitoare". Daca vrei sa afli orice despre oricine, afli imediat. Chiar daca nu esti ''prieten'' cu individul. Gasesti prieteni comuni si cumva-cumva tot afli. Problema e cand vrei sa nu afle altii nimic despre tine, dupa ce ai fost gura sparta si ti-ai pus la status ''in a relationship cu X'' si apoi, dintr-o data, esti ''single'', te bombardeaza lumea cu mesaje, sms-uri, telefoane despre ''cum?''si ''da' de ce?'' Ai fi preferat sa nu fi ''single'' si pe FB, dar, celalalt te-a sters deja din lista de prieteni si nu mai poti sa te ascunzi. Pff... mai bine ramai discret in toate privintele, mai bine nu-ti expui viata pe wall si, daca vrei sa FB this, FB that, do it, dar cu mare bagare de seama.

Si, serios acum, or exista terapeuti anti-FB? Or exista indivizi atat de ahtiati dupa FB incat nu se mai pot lasa decat cu terapie? Si oare va exista un moment in care FB va inceta sa mai prezinte atata interes? Eu zic ca nu, cata vreme oamenii sunt curiosi la ce face capra vecinului, iar capra vecinului nu inceteaza nici ea sa le dea subiecte de discutie...

Do you...tango?

Ah, ce dans minunat, tangoul argentinian! Cata pasiune si senzualitate! Cat 'feeling', cata intensitate! Tangoul e erotic, un erotism cu 'nerv' latin.
Mmm...Beautiful!
Just watch this and then... tango, cu cine vreti voi!

http://www.youtube.com/watch?v=ic4PQ-tnwJw

Mom on duty

Pe vremea cand eram fiica mamei mele la ea acasa nu mi-am imaginat vreodata ca a fi mama ar fi ceva complicat. Asta pentru ca vedeam lucrurile, bineinteles, din punctul meu de vedere. Nu m-am pus niciodata in postura mamei mele sa vad cum e. De-abia acum, cand sunt si eu parintele cuiva, imi dau seama ca 'meseria' asta nu e pentru oricine. Dar, bineinteles, nu afli decat atunci cand nu mai e cale de intoarcere.

E minunat sa fii mama cuiva si sa vezi un pui de om cum creste sub ochii tai! Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe copilul tau. Dragostea pentru partenerul tau de viata e cu totul diferita. Iar daca el simte altfel, inseamna ca nu e destul de implicat in meseria de parinte. Totul pare frumos si viata, roz, dar nu e chiar asa. A fi parinte ''full time'' e mare lucru si un mare stres. Daca cineva spune ca e usor, minte, cu siguranta, sau vorbeste in necunostinta de cauza. Un copil te pune mereu la incercare, te tine incordat si iti testeaza foarte des limitele. Autocontrolul si stapanirea de sine sunt esentiale. Daca nu le ai, risti sa ajungi la psihoterapie. Pe langa asta, mai e nevoie de un partener cu picioarele pe pamant si, ideal, de o pereche de bunici care sa intervina in momentele in care ai nevoie de o gura de aer proaspat.

In relatia cu copilul tau nu e loc de egoism si nici de izbucniri nervoase. Pe astea le 'impachetezi' frumos si le dai drumul cu alta ocazie si spre altcineva/altceva.

In primele zile de mamica cel mai greu e sa te obisnuiesti cu noul stil de viata, cu trezitul in toiul noptii si, mai ales, cu imaginea din oglinda. Dintr-o frumoasa gravida, te transformi intr-o mama plangacioasa, neputincioasa si grasa. Daca iti imaginai ca toate kilogramele acumulate in sarcina vor disparea ca prin minune, intr-o luna, doua, trei, ia-ti gandul! Not gonna happend! Cel putin, nu a fost cazul meu, mai ales ca nasterea a fost prin operatie cezariana si am si alaptat mult si bine. Iar kilogramele mele acumulate in sarcina au fost putine, comparativ cu ale altor mamici. Cu toate astea, cata vreme am alaptat, n-au disparut, dar nici nu mi-am pus problema vreunui regim alimentar.

Ei bine, toate aceste 'ingrediente' vin la pachet cu un mititel plangacios si dependent de tine. Asa ca nu-ti ramane de facut decat sa te aduni, sa-ti lasi frustrarile deoparte si sa fii o mama calda, zambitoare si jucausa pentru copilul tau.

Totusi, in cele 24 de ore de ''mom on duty'', incearca sa-ti faci vreo doua ''ferestre'' in care sa lasi piticul cu bunica, cu taticul, cu o sora... si iesi din casa, cumpara-ti ceva, bea o cafea cu o prietena, mergi la piscina, fa jogging, numai fa ceva pentru tine! Astfel iti pastrezi intreaga mintea, iar cand ajungi din noua acasa o sa stii ca, pentru copilul tau, esti cea mai buna mama din lume!

Cumpar timp!

Sunt zile in care nu-mi vine sa fac nimic. As vrea sa zac cu o cana de cafea, citind o carte sau rasfoind o revista, daca e frig afara. Daca vara bate-n fereastra, m-as urca la volan si as merge incotro m-ar duce rotile. Singura. Cu gandurile mele. Probabil n-as rezista mai mult de-o ora-doua fara sa ma intreb de-ale casei sau fara sa vorbesc la telefon.

De la un moment dat in viata, alegi sa nu mai fii singur pentru ca nici nu vrei si nici nu poti trai cuc, iar de la momentul ala dat, daca iti doresti o zi de facut nimic, nu poti. Pentru ca esti responsabil. Ai familie, ai casa, ai job, de care trebuie sa te ingrijesti. Nu poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa spui: azi am chef sa ma plimb aiurea, sa n-aud de cumparaturi, exceluri, internet, curatenie si altele; azi vreau sa ma ocup de mine, sa stau pe o patura intinsa-n iarba si sa ascult vantul.

Zile dintr-astea aveam demult, intr-o alta viata, cand aveam vacanta mare, vara, si o petreceam la bunica. Citeam, o mare parte din timp, in gradina, la umbra perilor, ascultand natura. Ce sentiment de libertate! Pe-atunci visam sa fiu mare si asteptam cu nerabdare sa am preocupari de om mare. Habar n-aveam ca asta inseamna o gramada de probleme si constrangeri. Pentru mine, a fi mare mare insemna sa fac ce vreau. Sa am libertatea asta. Si acum o am din plin, doar ca ea nu mai inseamna AS VREA SA..., ci, TREBUIE SA...

Cred ca, pe masura ce trec anii, incepem sa realizam cat de important este fiecare minut cu noi insine, facand ce ne place si cu cine ne e drag. Nu as vrea sa dau timpul inapoi, ci doar sa-l pretuiesc mai mult pe cel pe care-l am acum. Sa savurez secunda in care nu TREBUIE sa bifez nimic pe lista cu lucruri de facut. Oare pot?

Intrebari

Cu cat stiu mai multe, cu atat mai rau e pentru sanatatea mea mintala. Acum putin timp am aflat ca am fost naiva sa cred ca zaharul brun este zahar brun ‘for real’. Se pare ca zaharul brun e ‘pictat’cu coloranti in procesul de fabricare. La dracu`! Traiesc intr-un continuu semn de intrebare. De cate ori cumpar cate ceva de mancare sau bag ceva in gura, ma intreb ingrijorata de unde vine alimental respectiv, daca e bio sau nu, daca pectina e ceva bun sau ceva rau, la fel ca si guma guar si multe altele. Ma nelinistesc etichetele care exclama ca un produs nu are conservanti sau coloranti pentru ca omu` e inventiv si, cine stie cu ce altceva face alimentul ala sa arate bine si sa expire peste cat mai muuuult timp.
Romanul mananca prost, dar prost rau. Se pare ca numai 1% dintre romani consuma BIO. Restul se inghesuie la crenvursti, salamuri, pui, parizere, sunci, branze aratoase, dar cu tot felul de tampenii in ele.
Eu am devenit obsedata de chestiile BIO si evit cat pot sa consum carnuri din marile magazine pentru ca, imi vin in permanenta in minte, imaginile unui documentar din SUA care aratau in ce conditii ingrozitoare cresc puii si vitele, cum mor bietele animale sub propria lor greutate, indopate fiind cu tot felul de concentrati. Pe de alta parte, mai fac si compromisuri, asta pentru ca nu ma simt in stare sa devin vegetariana si sunt trista ca in Romania BIO inseamna un sfert de raft intr-un mare hipermarchet si un targ Slow Food, o data pe luna, in centrul orasului.
M-am intors de curand dintr-un orasel modest din Germania. N-am stat mult acolo, dar am fost extrem de incantata sa merg in magazinul Kaufland si sa constat ca la ei, BIO, inseamna rafturi intregi cu produse, inclusiv carne, si lazi intregi cu fructe si legume. Am plecat cu plasa plina pentru care am cheltuit un sfert din cat as fi cheltuit in Romania, pe aceleasi produse, dar non-bio, aduse din toate colturile Pamantului.
Sunt adepta produselor romanesti si dau banii cu placere pe cartoful nostru, marul nostru imperfect, iaurturi fara Bifidus esensis sau mai stiu eu ce bacterii dubioase, lapte si branza de la taranii din piata. Ador sa fac piata de primavara pana toamna! Stiu ca nici acolo nu gasesti legume si fructe 100% curate, dar ma straduiesc sa le gasesc si sa dau banii batranicilor care vand morcovii crescuti la ele in gradina.
Romanul mananca prost pentru ca este sarac sau comod. Foarte multi prefera sa mearga la hipermarchet unde isi indeasa in carucior de toate, in loc sa faca o oprire in piata sau la bacania din cartier, unde ar gasi, poate, lucruri de calitate si, cu siguranta, mai putine tentatii.
Si apropo de asta, fac o paranteza: am descoperit la mine in cartier un mic magazin cu carne de vita si porc proaspete si, spune vanzatoarea, neinjectate cu hormoni. Intr-o zi, asteptam la o coada de 3 persoane (eu fiind cea de-a treia), iar oamenii din fata, sot si sotie, am vrut aproape de toate: carnati, cotlete, muschiuleti, ceva mezeluri etc. Mai numarau banii, mai cereau un kil de ceva. Si, dupa vreo 10 minute, cand in sfarsit parea ca au terminat si mai lasa ceva si pentru altii, au spus: dar stati ca mai vrem ceva, ca mai avem bani! Parca aterizasera din vremea foametei si vroiau sa recupereze!
Deci, nu vreau sa stiu nimic, nici sa mai citesc despre ce au mai descoperit nu stiu ce cercetatori, nici nu vreau sa ma mai gandesc la marea conspiratie conform careia Cineva vrea sa reduca populatia lumii prin diverse mijloace si de aia ne indoapa cu tampenii, nici sa ma gandesc ca traiesc intr-o tara saraca si bolnava, nu mai vreau sa-mi pun intrebari, desi o fac, constant zi de zi…, fara sa vreau sa primesc raspunsuri...