Tara lui Papura Voda

Imi pare rau ca traiesc in Romania si ca n-am avut destul curaj, acum cativa ani, sa-mi fac valiza si s-o iau, la picior, peste granita. Nici acum nu e tarziu, dar lucruri noi si frumoase au aparut la orizont si, peste putin timp, le voi cunoaste mai indeaproape. Cu alte cuvinte, o sa apara o mica minune in viata noastra, in curand...
Din pacate, sunt una dintre 'mamicutele' care au ne-norocul sa fie la mila unor indivizi care nu-si vad decat propriile interese. M-am saturat sa ma uit la tot felul de talk showuri unde se discuta si se tot discuta despre pensii, despre salarii, despre indemnizatii reduse, despre somaj etc, in timp ce romanul de rand se multumeste sa spuna ca 'ce-o fi o fi' sau 'cum va vrea Dumnezeu'. Oare pana cand vom mai inghiti fel si fel de mizerii si de ce naiba n-avem curajul sa iesim in strada, 'cata frunza, cata iarba', sa ne aparam drepturile? E trist ce se intampla: mamici care vor sa li se provoace nasterea anul asta pentru a beneficia de legea actuala, pensionari care nu pot iesi sa protesteze din cauza conditiilor meteo anuntate... Am senzatia ca joc intr-un film groaznic. Nu sunt pesimista din fire, dar, realitatea ma face sa fiu astfel si ma face sa imi doresc altceva pentru copilul meu. De asta o sa reconsider optiunile pe care le am, o sa impachetez tot si o sa-mi iau talpasita. Cu sot, cu copil si cu regretul ca nu voi putea imbatrani frumos in aceasta tara.
Inchei cu un citat auzit la un post de radio in urma cu muuulti ani: "Romania, te iubesc, ca ca tine nu gasesc!"

Pe-un picior de... VAAAI!!!

Viata e un fel de nisip miscator: daca nu esti atent pe unde calci, s-ar putea sa te scufunzi. Nisipul asta te pacaleste; poti avea senzatia ca stii pe unde si pe ce pui piciorul, dar... surpriza! Eu invat in fiecare zi sa ma detasez de anumite lucruri sau persoane. Vreau sa-mi pastrez picioarele pe pamant sigur si asta e posibil daca imi pastrez mintea limpede si daca analizez lucrurile si oamenii 'la rece'. E foarte usor sa te lasi prins in ideea ca traiesti intr-un vis frumos, ca ai gasit comoara de la capatul curcubeului sau pe Fat-Frumos cu stea in frunte. Daca crezi ca toate iti merg bine, inseamna ca ar fi timpul sa te trezesti. Nu exista treaba asta. Intotdeauna se va gasi ceva sau cineva care sa te dezamageasca. Si o patesti de la cine sau cand te astepti cel mai putin. Iar senzatia de dupa, e asemeni unui dus rece, dar rece rau. Asa ca, sfatul meu prietenesc e "Mai bine pastrezi distanta si ingrijeste-te mai mult de tine!" Pentru orice eventualitate...

...

Cred ca cel mai frica pe lumea asta imi este sa nu ii pierd pe cei dragi. De multe ori ma gandesc la asta si cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai rau imi fac. De fiecare data cand suna la telefon cate o ruda de la tara imi fac cel putin un scenariu de groaza inainte sa raspund. Buni a mea are putin peste 87 de ani. E o femeie care a suferit o viata intreaga din cauza copiilor, o femeie simpla si cu frica lui Dumnezeu. Imi e tare draga, din multe motive, dar si pentru ca e singura pe care o mai am. Buni a mea e o buni care ma surpirnde. Dupa optzecisiceva de ani a descoperit tehnologia. Poate alti bunici au descoperit-o mai de mult, dar buni a mea e fenomenala. Niciodata n-a interesat-o televizorul sau radioul. Nu a avut niciodata asa ceva pe motiv ca o durea capul de la atata zgomot. Ei bine, la varsta asta si-a dorit un telefon mobil pe care l-a si primit. Iar acum, roaga vecinii sa-i cumpere de la oras cate o cartela reincarcabila ca sa mai vorbeasca si ea cu nepotii si copiii. Intr-o zi m-a sunat sa-mi spuna ca mai are cateva minute neconsumate pe cartela si a vrut sa stie ce mai fac. Buni a mea locuieste departe, in inima Moldovei, unde nici macar transportul in comun nu circula. Nu mai vorbim de televiziune prin cablu sau telefonie fixa. De asta ma surprinde, ca dupa ani intregi de singuratate, si-a dorit un telefon. Si, mai nou, un televizor. Are ani multi, dar e cu mintea limpede. Si sper sa o mai tina mintea si inima mult timp de-acum incolo.
Astea sunt singurele lucruri care conteaza: familia si sa stii cum sa pastrezi frumoase relatiile cu ai tai. Daca nu le ai, esti gol pe dinauntru. Prietenii vin si pleaca, nevestele, barbatii, la fel. Dar intotdeauna va fi mama, tata, sora, fratele sau buni langa tine, sa te iubeasca neconditionat, sa te sustina indiferent ce ai face.

Somn usor, vise placute, puricii sa va sarute :-)!

"Dear Mama"

Dear mama,
Acum muuuulti ani, de 8 martie iti cantam "Soarele de dimineata, te aduce-n calea mea, si-ti doresc, mamico, draga, fericire-n viata ta..." Eram un copil rasfatat si fericit. N-am putut sa uit versurile astea. N-am putut sa uit nici cum tata m-a pus sa cant cantecelul asta pentru ca sa imi inregistreze vocea pe o caseta, la vechiul nostru casetofon. Nu eram familia perfecta, dar v-am iubit pe amandoi. Pana la sfarsit. Pe el, pana la sfarsitul de acum patru ani. Pe tine, pana la sfarsitul de peste milioane de ani.
Azi este ziua in care ar fi trebuit sa te sarbatorim cu flori si bucurie. Si imi pare rau ca nu se poate sa fie o zi a reintalnirii, asa cum mi-o imaginasem si imi planuisem zile in sir. As vrea, totusi, sa stii ca ma gandesc la tine si as vrea sa-ti mai spun ca nu exista mama mai minunata pe lumea asta decat tine. Pentru ca esti a mea! Si iti multumesc ca existi, ca m-ai crescut, ca m-ai iubit neconditionat, ca m-ai trimis la scoala, ca mi-ai facut cadou acum muuulti ani, o sora. Sa ne traiesti muuult si frumos!!!
Cu drag,
Lorelei

Fara titlu

Oi fi eu mai nostalgica de mereu ma apuca dorul de mine mica si de mine mijlocie. Era faaain cand eram cu ai mei acasa, desi apartamentul in care locuiam era prea mic pentru atata mobila si 4 persoane. Douazeci de ani am crescut acolo, in blocul securistilor. Acolo am colectionat papusi, carti cu povesti nemuritoare, am tocit pick-up-ul cu povestile lui Alice in Tara Minunilor, Neghinita si Frumoasa din padurea adormita, acolo am trait spaima Revolutiei si am trecut prin crize de adolescenta indragostita. Zau ca era fain. Bine, pe vremurile alea nu mi se parea amuzant sa ma indragostesc de cai verzi pe pereti si sa plang in nestire. Nu stiu cum faceam, dar mereu imi placea de cate un baiat indragostit de alta fata. Mi se parea ca eram cea mai urata din lume si ca o sa il iubesc pe Icsulescu toata viata mea. Imi vine sa mor de ras, nu alta. Bineinteles, erau baieti care ma simpatizau si pe mine, dar pe aia nu-i bagam in seama. Era un tip care facea spagatul si-mi recita poezii de la fereastra uscatoriei de la etajul 4 al blocului in care statea. Ala imi placea mie. Dar pentru el, eu eram sora mai mica. Dumnezeule, ce ma mai ofticam! Asta se petrecea pe vremea scolii generale cand baietii cereau prietenia fetelor prin biletele si intrebari mai personale se puneau prin intermediul oracolelor. De exemplu, "De cine iti place?" sau "Cu cine ai vrea sa stai in banca"? Chestii nevinovate. Intr-a saptea am avut primul prieten, un coleg de clasa, unul dintre smecherii clasei, dar baiat cu bun simt. Toata prietenia noastra consta in faptul ca stateam in pauze impreuna si ma conducea acasa dupa orele de scoala. Nu ne-am pupat niciodata si nici macar nu ne gandeam (eu cel putin, nu) la asta.
Cand am aterizat la liceu mi s-a parut ca eu sunt de pe alta lume. Pe vremea aia era moda serialului 'Beverly Hills 90210' si am avut impresia ca m-am transpus in filmul respectiv. Fetele erau imbracate dupa ultima moda, nu la camsa alba si fusta neagra, cum eram eu obisnuita. Pur si simplu am ramas cu gura cascata. Aterizasem si eu din cartier, in buricul targului. Pana intr-a noua n-am prea stiut cum arata centrul orasului. Ei bine, de-atunci am inceput sa invat. Si am invatat si ca liceul era liceul fetelor rele. Exact, alea din cartea "Fetele bune ajung in Rai, fetele rele ajung...unde vor". Ce-i drept, n-as fi vrut sa fac liceul in alta parte pentru ca am avut niste colegi extraordinari, ne-am format o gasca super de chefangii si am legat prietenii care s-au pastrat pana acum. Bineinteles ca am trecut din nou prin etapa "Imi place un coleg de clasa", bineinteles ca am mai bocit din cauza asta, dar nu mi-as fi dorit sa fie altfel. Ce vremuri! Good old days, ar spune un bun prieten de-ai mei.
Good days sunt si acum, dar astea-s altfel, cu responsabilitati de 'om mare' si cu asa-zisele crize ale varstei de 30 de ani. Apropo, nu stiu cum sunt astea si nici nu stiu daca, intr-adevar, exista. Unii spun ca ar exista, dar eu cred ca e varsta cea mai faina. Fara argumente in privinta asta. Doar stiu ca stiu.

Vise frumoase!