From Malta, with nerv

M-am intors din Malta in urma cu o saptamana. Nu am nici o poza. Nu pentru ca n-am facut, ci pentru ca atat de atat de mult mi-am dorit sa scap de aparatul meu foto, incat chiar am scapat in cele din urma. Cum? L-am pierdut! Ba nu, l-am uitat pe o banca, in Valleta! Atat de mult m-a batut soarele-n cap, incat am uitat complet ca am un aparat foto in grija, cu patru sute de poze proaspete in el. Malta e... Malta. N-am nimic de spus despre insulita asta din Mediterana decat ca mi-as fi putut petrece concediul in alta parte. Poate de aia am si pierdut pozele. Ca sa nu mai vada si altii ce e de nevazut: muuult soare, iarba foaaarte uscata, mare, stanci, mancare de iepure, pastizzi, Laguna Albastra, oameni arsi de soare, autobuze funny, multe pisici. Ah! Mai trebuie mentionat domnul pilot de la Ryanair care a trantit efectiv avionul pe pista, la aterizare. ca sa fie putin mai palpitant, probabil. In rest... sanatate si voie buna! Cu asta am revenit, de luni, la serviciu.

Funduri goale, pusti, pistoale :-))

Ma simt agasata de fetele care se plimba in fundul gol, fara nici o inhibitie, in vestiarul salii de sport la care ma duc. Sunt anumite momente cand, oriunde as intoarce capul, vad cate un fund sau un san, doi, trei descoperiti. Pot sa inteleg asta, pana la un punct. Una dintre gagicile astea facea dus azi fara sa fi tras draperia de la cabina de dus. Mi s-a parut aiurea sa ma tot uit in pamant (stanga, nuduri, dreapta, nuduri, remember?) ca sa nu aiba nimeni senzatia de disconfort. La un moment dat am fost nevoita sa ma inghesui intr-un colt al vestiarului ca sa aiba, aceeasi tipa cu draperia, loc sa ajunga la lucrurile ei. Si se tot apropia, iar eu ma faceam tot mai mica, si mai mica, si mai si mai mica... Oara barbatii se falfaie la fel in vestiarele lor? Oare se simt confortabil privind alti barbati in toata goliciunea lor? Mai vad persoane infasurate in prosoape, care trec prin sala de forta si cea de gimnastica pentru a ajunge la sauna sau masaj. Sala de sport e, de fapt, o comunitate de trupuri (semi) dezgolite si transpirate. Fiecare zambeste frumos si inocent catre fiecare si isi vede de treaba lui. Iar eu observ.

Ce faci cand mori de plictiseala?

Ce sa faci cand mori de plictiseala?
1. Fa-ti de lucru.
2. Suna un prieten.
3. Intreaba publicul

Eu aleg raspunsul 3. Prin urmare, sa auzim care-s variantele. Bineinteles, ne limitam la un buget mic sau inexistent.

Deci, ce faci cand te plictisesti ? Citesti, te dai pe net, te uiti la TV, suni la *222, 112, gatesti, suni un prieten, bei o bere, faci un dus, stergi praful, dai cu matura, uzi florile, te dai cu masina ?
Ok, ok… dar ce te faci cand te plcitisesti la serviciu ?
Te dai cu capul de pereti, ceri de lucru sau iti cauti alt job ? Daca ai net, freci netul, citesti presa, joci un joc, citesti mailurile de pe Yahoo, Gmail etc ?
Ok, ok… si daca te saturi de toate astea si totul devine o mare plictiseala si plafonare ?
Cam ce ar trebui sa faci in vremuri de rastriste ? Sa-ti dai demisia, faci un copil si stai acasa, te muti la tara si traiesti din agricultura, iti faci propria afacere deschizand un magazin cu produse bio-eco-naturale ?
Care e reteta satisfactiei personale ? Care sunt lucrurile pe care le poti face daca te saturi de ceea ce faci again and again in fiecare zi ?

Wonderful day

Acum exact un an primit cu bucurie si emotie titulatura de DOAMNA, iar peste trei zile se implineste un an de la cea mai fericita zi a mea EVER. Ziua in care am topait pana mi s-au innegrit ciorapii si pana am simtit ca picioarele mele calca pe cuie. Ziua in care, cine a avut placerea, a facut cunostinta cu noua mea stare civila. Ziua in care am simtit ca toata lumea s-a invartit in jurul nostru.

La multi ani, noua si la mai multe zile minunate!

The King is dead

N-am fost niciodata innebunita dupa muzica lui, insa mi s-a parut incredibila reactia oamenilor de pretutindeni. In semn de respect si regret fata de ‘The King of Pop’, oamenii au claxonat pe strazi si au pornit avariile masinilor. S-au trimis zeci de mii de sms-uri la Radio Zu, pe care l-am ascultat o mare parte din zi, in care fiecare isi exprima regretul, opinia sau isi spunea povestea copilariei si adolescentei marcate de muzica lui Jacko. Bineinteles ca s-au gasit si indivizi carora aceste reactii li s-au parut exagerate. Dar, in final, asta nu mai conteaza, nu mai conteaza nici in cate scandaluri a fost implicat si cate bancuri rautacioase s-au scos pe tema asta. Am vazut poze pe net cu oameni innecati de plans. Another King is dead. The King of Pop is dead! Sa ii recunoastem meritele, sa recunoastem ca muzica lui a influentat o mare parte din vocile si muzica de astazi. Sa recunoastem ca, cel putin o data, am dat volumul mai tare cand in boxe rasunau “Black or White”, “Dirty Diana”, “Trhiller”…
Am vrut sa scriu despre asta deoarece mi se pare ca ceea ce se intampla azi este un adevarat fenomen, o adevarata isterie care imi aminteste de cea creata de concertul pe care Michael l-a sustinut in `92, parca, in Romania. Fanii o luasera, pur si simplu, razna. Se urla « I love you, Michael !!!», se plangea de emotie, se lesina pe capete.
Pentru mine, muzica lui Michael n-a reprezentat un stil de viata, n-am incercat sa-l imit cu nimic, n-am colectionat postere cu el si n-am avut decat un album de-al lui, primul, de altfel, din viata mea. Pentru mine, ‘cultura Michael’, a insemnat un ‘Dangerous’ tocit la casetofon in anii nouazeci. Si atata tot. L-am compatimit pentru felul in care a fost tarat in diverse scandaluri, pentru felul in care arata in ultima vreme insa acum, nu-mi ramane decat sa sper ca lumea isi va aminti de el pentru ceea ce a reprezentat in muzica.