Pentru ca azi e 14042014, pentru ca azi, eu egal 34, pentru ca e luni si lunea am vazut pentru prima oara lumea, pentru ca dimineata am primit un gand bun care mi-a pus lacrimi in ochi si zambetul pe buze, pentru ca... soare, pentru ca am adunat ganduri frumoase pe care le voi pastra sub perna sa imi parfumeze visele, pentru ca vad lumea in culori, pentru ca simt caldura din toate mesajele primite, pentru ca...voi, pentru ca...oameni speciali, ma inclin. Sa ne traim!
Monday, April 14, 2014
Sunday, April 13, 2014
Magic happens when you begin being yourself
L-am intrebat pe unul dintre prietenii mei de ce nu mai scrie. A stat putin pe ganduri apoi mi-a raspuns scurt: "Pentru ca nu mai sunt povesti." Cum adica nu mai sunt povesti? Dar tu si gasca in ce fel de povesti traiti? Pai aia pe care o traiesc majoritatea oamenilor, penduland intre opt-zece-doispe ore la serviciu, casa, copii si o iesire cu prietenii, din cand in cand, la o aniversare sau un botez. Apoi, fiecare pleaca acasa si isi tese povestea lui.
Fix scenariul asta ni-l imaginam cand eram mici si visam sa fim adulti. Visam ca o sa avem o viata plictisitoare, plina de datorii la banci si indatoriri casnice in care uitam sa mai fim NOI. Cand se intampla cate o sarbatorire intre prieteni, ne vedem scapati de acasa ca si cainele din cusca si incercam sa umplem o noapte cu tot ceea ce n-am facut tot anul. Scenariul asta este gresit, iar filmul ar trebui sa fie altul, cu un scenariu scris din suflet.
Te invit sa reflectezi la urmatoarele lucruri: gandeste-te cum ti-e dor sa fii! Gandeste-te care au fost momentele cele mai frumoase din viata ta, in care te-ai simtit liber si fericit. Si cum poti sa ajungi din nou la ele? Ce trebuie sa schimbi in viata ta de acum pentru a te simti din nou liber si fericit?
Din experienta proprie spun ca schimbarea vine dinauntru, dupa o discutie serioasa, ochi in ochi, a mea cu mine, in care recunosc, independent de sentimente de vina sau frustrare, ce anume as vrea sa fac si cu cine as vrea sa ma insotesc, sa-mi aduc aminte la cum visam ca o sa fiu cand voi fi mare. Ce imi doream cel mai mult sa fac si nu aveam puterea de decizie sau posibilitatea fizica de a face?
De ce sa nu incepem chiar din secunda asta sa ne re-creem povestile? Sa le reluam de pe unde le-am lasat? Impacati cu noi insine si fara a ne stradui sa facem ce trebuie, ci sa facem ce simtim.
Eu stiu cu certitudine ca mi-am luat povestea in maini si o modelez frumos dupa inima mea. Mai stiu ca sunt acolo personaje care nu isi gasesc locul in ea. Nu trag de ele si nu le judec. Imi acord ragaz sa reflectez si sa n-am regrete, apoi modelez mai departe.
Povestea e in noi... trebuie doar sa ne dam jos mastile si sa (re)descoperim magia de a fi noi insine...
:-)
Saturday, April 5, 2014
Je ne regrette rien...
S-a mai dus un om drag mie, profesorul meu de suflet, omul care s-a oprit candva pentru cateva momente sa ma intrebe de ce plang pe coridorul facultatii la ora sapte dimineata. Am ramas socata si nu stiu de ce m-am intrebat prosteste daca nu cumva e o gluma ce aud. Dar cui i-ar arde de glume macabre? La aproape 49 de ani, Andrei Bodiu s-a dus. Pasiunea pentru munca l-a facut sa cedeze pe 3 aprilie la ora 23.
Am rememorat rapid ziua de 3. Si seara de 3. Si stiu exact cum am stat in fata laptopului de la noua seara pana la doispe scriind o scrisoare catre o fosta prietena. Nu eram bine pe 3 seara. Eram plansa si furioasa si ma intrebam cum se poate ca dupa sapte ani de relatie sa nu cunosti o persoana mai deloc. Cu toate ca te-ai straduit sa o cunosti, i-ai aratat ca esti acolo pentru ea, no matter what... Am scris, am corectat, iar am scris, iar am corectat. Ma dureau ochii de somn si de oboseala pe la unspe jumate cand nu eram hotarata daca sa dau send sau nu la mail. Si i-am dat.
A doua zi primesc pe sms mesajul... "Bodiu nu mai e cu noi". Si-am izbucnit intr-un plans in hohote gandindu-ma ca ne chinuim in zadar sa parem perfecti, sa facem lucrurile corect si bine, sa ii multumim pe cei din jur ... ca sa ce? Sa iesim din casa intr-o zi ca oricare alta si sa ne loveasca moartea din spate. Uite asa! Pac, tac!
Si am rememorat ziua dinainte...ziua in care fosta mea prietena mi-a scris un mail dupa jumatate de an in care n-am mai comunicat in niciun fel. Apoi eu i-am raspuns straduindu-ma sa ma fac inteleasa.
Daca ar fi sa mor acum? Uite asa, ca Bodiu, cum ar trebui sa vad eu treaba asta, post mortem? M-am gandit... as vrea sa fiu impacata cu alegerile pe care le-am facut, impacata cu cine sunt. Si? Sunt? Am raspuns cu voce tare ca nu regret nimic din viata mea. Ca mereu m-am ghidat dupa ceea ce mi-a spus inima. Ca atunci cand am gresit, am coborat privirea si mi-am asumat eroarea, mi-am asumat gesturile sau cuvintele nepotrivite, m-am certat si m-am impacat cu oameni, am iubit... Dar nu destul. Nu stiu daca o viata e suficienta pentru asta. Mai am loc...vreau sa cred ca mai am loc...timp...
Bodiu a luat o "Pauza de respiratie". Drag mi-a fost de el. Drag mi-a fost sa-l revad, in noiembrie trecut, la "Maratonul de poezie". Mi-am imaginat mereu cum o sa-mi citeasca el cartea aia de maxim douasutecincizeci de pagini inainte sa o dau la tipar. Se pare ca n-a fost sa fie...
Ce mai ramane? Sa continui sa nu regret nimic...
Foto by Ana Toma. Sursa http://raduvancu.unspe.com/2011/09/poze-colocvii-transilvania-2011.html
Monday, March 31, 2014
Gargauni de primavara
Nu
pot nicicum sa-mi sterg zambetul de pe fata. Si nici nu vreau. O fi ceva in aer
zilele astea, sau poate ca primavara e de vina…sau poate e ceva legat de cartea
lui Telespan (“Cimitirul” )… sau or fi toate la un loc, habar n-am, dar bine-mi
e si nu-mi doresc sa fiu altfel. E drept ca visez mai mult decat e cazul in
momentele zilei in care se presupune ca ar trebui sa lucrez. Si am o stare asa
de ameteala pe care o compar cu ameteala care ma ia cand intru intr-o incapere
in care miroase puternic a flori. Hormonii zburda in voie, parca ma
electrocuteaza pe ici, pe colo, in partile esentiale si, sa dea naiba, ca nu-mi
displace!
Asa mai zic si eu sa traiesti!
Cartea lui Telespan e savuroasa rau. Dar trebuie sa te tina inima cand te-apuci de ea ca nu e pentru pudici si nici pentru homofobi. Deci, daca nu esti pregatit pentru scene explicite de gay sex, morti, popi, organe genitale si iar sex, toate la un loc, una dupa alta, fara nici o retinere, nu te apuca de ea. Vezi-ti de treburile casnice sau de orice altceva.
N-as fi crezut ca povestile cu si despre homosexuali si cimitire ar putea fi atat de misto. Si ca o sa rad cu lacrimi citind vreo carte, dar uite ca se poate. Eu zic sa aruncati un ochi pe pagina editurii http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/cimitirul-telespan si sa rasfoiti putin. Daca e pe gustul vostru, dati-i inainte, cumparati si cititi. Cum spuneam la inceput, mie una mi-a schimbat "mood"-ul. In bine :-).
Friday, March 28, 2014
Ziua buna, Soare!
Cu toate astea, mi-am inceput ziua
cu soare in zambet si afara, desi la meteo se anunta ploi. Mi-am baut cafeaua
cu lapte de orez (o combinatie noua care nu prea mi-a placut, dar a trebuit sa
incerc) si am inceput sa alerg prin casa, pe jumatate dezbracata, sa ma
pregatesc sa plec la job.
In timpul asta, copilul ma intreba
daca are voie sa se uite la Chip si Dale, iar eu i-am zis ca “da” doar ca sa am
o dimineata linistita.
Am plecat de-acasa tarziu. Dar nu
mai tarziu ca de obicei. Mi-am pus haine de primavara in culori albastre si
balerini. Pentru orice eventualitate, mi-am pus si ghetele in portbagaj.
E vineri. Nu se anunta o zi
aglomerata, asa ca deschid usa biroului si bag un zambet din tot sufletul: “Goooood
morniiing!” Cei doi colegi ai mei se uita nedumeriti la mine, iar unul dintre
ei, adica prietena mea, ma intreaba din priviri ce motiv am sa fiu asa de
luminoasa. “E soare afara! E suficient. O sa fie o zi frumoasa. Stiu eu.”
Nu ma banuieste nimeni ca n-as vorbi
serios. Pentru ca eu sunt foarte serioasa.
Mi-am deschis laptopul si mi-am
inceput ziua navigand pe internet in cautare de imagini care sa rezoneze cu
mine cea din dimineata asta. Si am gasit-o pe cea pe care o postez aici.
Ma
regasesc in fetita care alearga desculta printr-un camp de maci, urmandu-si
inima. “Follow your heart” e motto-ul meu de azi si “See the life in colors”.
De fapt, asta e ocupatia mea de zi cu zi, fie ca sunt la birou, acasa, la joaca
cu copilul, ca navighez pe net, pe telefon sau citind o carte: sa vad viata in
culori si sa fac ce-mi spune inima.
M-am regasit coplesita de tot felul
de emotii, de ganduri primavaratice si planuri varatice. Amiaza mi-a adus
scantei in ochi purtate intr-o voce calda. Iar dupa-amiaza, o ploaie usoara
ca-n “luna lui Marte”. Am dat soarele la schimb cu o ploaie adusa din sud. O
primesc linistita si cu acelasi zambet luminos pe fata. Pentru ca ziua asta mi-e
frumoasa chiar si fara soare afara. Mi l-am prins in piept dis-de-dimineata...
Foto de pe http://mypinkvisions.com/
Subscribe to:
Posts (Atom)

.png)

