Gargauni de primavara

Nu pot nicicum sa-mi sterg zambetul de pe fata. Si nici nu vreau. O fi ceva in aer zilele astea, sau poate ca primavara e de vina…sau poate e ceva legat de cartea lui Telespan (“Cimitirul” )… sau or fi toate la un loc, habar n-am, dar bine-mi e si nu-mi doresc sa fiu altfel. E drept ca visez mai mult decat e cazul in momentele zilei in care se presupune ca ar trebui sa lucrez. Si am o stare asa de ameteala pe care o compar cu ameteala care ma ia cand intru intr-o incapere in care miroase puternic a flori. Hormonii zburda in voie, parca ma electrocuteaza pe ici, pe colo, in partile esentiale si, sa dea naiba, ca nu-mi displace!

Asa mai zic si eu sa traiesti! 

Cartea lui Telespan e savuroasa rau. Dar  trebuie sa te tina inima cand te-apuci de ea ca nu e pentru pudici si nici pentru homofobi. Deci, daca nu esti pregatit pentru scene explicite de gay sex, morti, popi, organe genitale si iar sex, toate la un loc, una dupa alta, fara nici o retinere, nu te apuca de ea. Vezi-ti de treburile casnice sau de orice altceva.

N-as fi crezut ca povestile cu si despre homosexuali si cimitire ar putea fi atat de misto. Si ca o sa rad cu lacrimi citind vreo carte, dar uite ca se poate. Eu zic sa aruncati un ochi pe pagina editurii http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/cimitirul-telespan si sa rasfoiti putin. Daca e pe gustul vostru, dati-i inainte, cumparati si cititi. Cum spuneam la inceput, mie una mi-a schimbat "mood"-ul. In bine :-).

Ziua buna, Soare!

Se spune ca ziua buna se cunoaste de dimineata. A mea a inceput de cu noaptea, pe la 3, cand m-am trezit pur si simplu si n-am mai putut adormi decat o ora mai tarziu. La 7 dimineata, tragea fi-miu de mine si de ochii mei (la propriu), dupa care, vazand ca nu ma urneam nicicum, s-a gandit ca ar fi de cuviinta sa-si scoata toba din cutie si sa imi dea trezirea pe cadenta: 1-2-3-cha-cha, 1-2-3-cha-cha. (Stie ritmul de la gradinita ca face ore de dans). M-am ridicat din pat pe jumatate adormita si m-am inchis in baie sa ma trezesc in ritmul meu.

Cu toate astea, mi-am inceput ziua cu soare in zambet si afara, desi la meteo se anunta ploi. Mi-am baut cafeaua cu lapte de orez (o combinatie noua care nu prea mi-a placut, dar a trebuit sa incerc) si am inceput sa alerg prin casa, pe jumatate dezbracata, sa ma pregatesc sa plec la job.

In timpul asta, copilul ma intreba daca are voie sa se uite la Chip si Dale, iar eu i-am zis ca “da” doar ca sa am o dimineata linistita.

Am plecat de-acasa tarziu. Dar nu mai tarziu ca de obicei. Mi-am pus haine de primavara in culori albastre si balerini. Pentru orice eventualitate, mi-am pus si ghetele in portbagaj.

E vineri. Nu se anunta o zi aglomerata, asa ca deschid usa biroului si bag un zambet din tot sufletul: “Goooood morniiing!” Cei doi colegi ai mei se uita nedumeriti la mine, iar unul dintre ei, adica prietena mea, ma intreaba din priviri ce motiv am sa fiu asa de luminoasa. “E soare afara! E suficient. O sa fie o zi frumoasa. Stiu eu.”

Nu ma banuieste nimeni ca n-as vorbi serios. Pentru ca eu sunt foarte serioasa.

Mi-am deschis laptopul si mi-am inceput ziua navigand pe internet in cautare de imagini care sa rezoneze cu mine cea din dimineata asta. Si am gasit-o pe cea pe care o postez aici.

Ma regasesc in fetita care alearga desculta printr-un camp de maci, urmandu-si inima. “Follow your heart” e motto-ul meu de azi si “See the life in colors”. De fapt, asta e ocupatia mea de zi cu zi, fie ca sunt la birou, acasa, la joaca cu copilul, ca navighez pe net, pe telefon sau citind o carte: sa vad viata in culori si sa fac ce-mi spune inima.

M-am regasit coplesita de tot felul de emotii, de ganduri primavaratice si planuri varatice. Amiaza mi-a adus scantei in ochi purtate intr-o voce calda. Iar dupa-amiaza, o ploaie usoara ca-n “luna lui Marte”. Am dat soarele la schimb cu o ploaie adusa din sud. O primesc linistita si cu acelasi zambet luminos pe fata. Pentru ca ziua asta mi-e frumoasa chiar si fara soare afara. Mi l-am prins in piept dis-de-dimineata...

Foto de pe http://mypinkvisions.com/

Las' sa arda!

"Se poate sa fie zi,
Se poate sa fie noapte,
se poate sa fie vara,
La fel cum iarna poate fi..."

Nu stiu prin cate anotimpuri trec intr-o zi ca am incetat sa le mai numar, dar mi-e dor de soare, de ala din inima mea. Ala care sa ma arda pana fac insolatie si nici macar sa nu-mi pese de asta. Pentru ca ar fi pentru o cauza nobila.
Cred ca n-am auzit niciodata o cantare care sa ma atinga mai tare ca asta. O fi din cauza de zgomot de tren accelerat care se aude sacadat, o fi din cauza de versuri, de linie melodica, de cantaret, de vara si nisip, de vremuri demult uitate, de toate astea la un loc? Nu stiu. Cert e ca "Povestea merge mai departe/ Ca vantul din Vama Veche..." si ca vreau soare, soare sa am pana nu l-oi mai putea duce! Ceea ce va doresc si voua ca vorba ceea "Daca soare nu e, nimic nu am".

Eu nu...

Eu nu sunt ca toate celelalte. Nu sunt ca nimeni. Sunt… ca mine.  Iti dau trei zile ca sa te indragostesti. Sau sa ma urasti. Plimba-ma pe pajisti  si-ai sa vezi ca o sa ma descalt. Ia-ma de mana si-am sa te provoc sa tii pasul cu mine alergand. Opreste-te. Ma voi opri si eu si-ti voi zambi. Apoi iti voi culege o frunza si ti-o voi darui. Plimba-ti mana prin parul meu si ti-o voi saruta. Ia-ma de mijloc si imi voi odihni capul pe umarul tau. Prinde-mi fata cu mainile si voi astepta sa ma saruti.

Nu sunt ca toate celelate. Sunt… ca mine. Nu trebuie sa ma cauti mult, ci trebuie sa stii unde. Cand ma vei fi gasit, nu fugi. Ia-ma cu tine in lumea ta s-o facem ‘lumea noastra’.

Happy New Year?

E pentru prima data de cand ma stiu cand intampin un an fara dorinte, asteptari si sperante. Singura mea speranta e...speranta de viata, adica sa stau bine cu sanatatea, in rest...mi-e frica sa-mi mai doresc ceva. Sunt intr-o stare de sictir desi, surprinzator, sarbatorile le-am petrecut frumos, in familie si cu prieteni vechi pe care nu-I mai revazusem de mult.

In sfarsit, Craciunul a trecut, 31 decembrie a trecut, la fel si toata zarva aferenta. Astept cu mare nerabdare (o nerabdare pe care in alti ani n-am avut-o) sa desfac ornamentele din brad si sa dispara reclamele cu mosi craciuni ca sa facem loc soarelui si caldurii sa apara.

ma gandesc cu frica la anul asta. mi-e frica sa-mi doresc lucruri si sa ma apuc de ele. mi-e frica de esecuri. mi-e frica de decizii  irevocabile.

anul trecut pe vremea asta eram cu turatia la maxim, ma simteam in stare de multe lucruri si acum, la ora bilantului nu vad sa se fi intamplat nimic spectaculos. Profesional, nasol. Personal, no comment. Prieteni? Am mai taiat de pe lista. Regrete? Bineinteles.

Cautati-ma maine sau peste o saptamana. Poate voi fi mai pozitiva si mai vioaie. Poate voi fi gasit pana atunci o pereche de coaie cu care sa ma simt mai "barbata" si gata sa iau lumea in piept.

 

La multi ani! Cat despre "Happy New Year!" mai vedem...