Socoteala de-acasa e una, cea din targ e cu totul altceva

Am terminat Facultatea de Citit Romane si n-am facut-o pentru a deveni profesor sau altceva in domeniu, ci pentru ca asta mi-a placut sa fac si pentru ca trebuia sa fiu si eu in rand cu lumea. Acum, dupa aproape zece ani, ma redescopar si imi dau seama ca bucuria mea e, de fapt, bucataria :)
Daca mi-ar fi zis mama cand aveam optispe ani sa ma fac bucatar sef, i-as fi ras in nas. Acum, insa, m-as bucura enorm sa am ocazia sa invat si sa perfectionez ce ma intereseaza: deserturile. Si nu oriunde, ci intr-un institut culinar. Si nu in Romania, ci undeva in Europa. Pentru asta am nevoie de curaj si o bursa deoarece cursurile de profil costa mii de euro de care nu dispun.
E interesant cum te joaca viata. In adolescenta esti prea necopt sa realizezi de unul singur pe ce drum sa o apuci. Eventual o apuci pe drumul pe care ti-l arata parintii si pe care crezi ca-l doresti. Pe mine m-au lasat sa fac ce vreau, ce-mi place, si bine-au facut! Doar ca ce credeam eu ca-mi place nu avea sa ma duca spre pensie. Si, uite asa, din job in job, din sotie si mama full time, am ajuns si bucatar-patiser, part-time, acasa. Si I love it! Doar ca vreau sa impart asta cu ceilalti. O fac, dar in cadru restrans. And I want more!
Daca citeste cineva asta si a facut un curs in domeniu sau are vreun sfat, vreo recomandare, cu bucurie il accept.

Facebook this, facebook that

Ma intreb daca s-a inventat terapia anti-facebook in America pentru ca aia inventeaza terapii anti-ce-nu-ti-trece-prin-cap. O data ce ti-ai facut cont pe Facebook si te pune Aghiuta sa te uiti o data - de doua ori ce se intampla pe peretii oamenilor, nu mai ai scapare. Te-a prins! Eu sunt una dintre persoanele ''feisbuc addicted''. Chiar daca nu vreau, ma uit pe pereti sa vad ce mai e nou, cine pe unde se mai plimba, cine cu cine se cunoaste etc. Sunt chestii care ma fac sa-mi pierd vremea si-mi distrag atentia de la lucrurile cu adevarat importante. Pe de alta parte, se intampla sa afli si lucruri utile daca esti parte a unor grupuri interesante sau esti abonat la ziare/bloguri/magazine/bucatarii s.a.m.d care chiar conteaza pentru tine.

Nici nu mai stiu de ce mi-am facut cont pe FB, dar nu-mi pare rau. M-am ''reconectat" cu vechi prieteni de care nu mai stiam nimic si incep sa capat curaj sa prind aripi in directia in care mi-am dat seama ca as vrea s-o apuc. Dar, despre asta nu vorbesc acum pentru ca e prea devreme si sunt prea multe necunoscute.

Anyway, se intampla sa afli multe de pe FB, inainte sa afli face-to-face de la persoanele in cauza. FB asta e un fel de ''radio sant'' sau ''vecina barfitoare". Daca vrei sa afli orice despre oricine, afli imediat. Chiar daca nu esti ''prieten'' cu individul. Gasesti prieteni comuni si cumva-cumva tot afli. Problema e cand vrei sa nu afle altii nimic despre tine, dupa ce ai fost gura sparta si ti-ai pus la status ''in a relationship cu X'' si apoi, dintr-o data, esti ''single'', te bombardeaza lumea cu mesaje, sms-uri, telefoane despre ''cum?''si ''da' de ce?'' Ai fi preferat sa nu fi ''single'' si pe FB, dar, celalalt te-a sters deja din lista de prieteni si nu mai poti sa te ascunzi. Pff... mai bine ramai discret in toate privintele, mai bine nu-ti expui viata pe wall si, daca vrei sa FB this, FB that, do it, dar cu mare bagare de seama.

Si, serios acum, or exista terapeuti anti-FB? Or exista indivizi atat de ahtiati dupa FB incat nu se mai pot lasa decat cu terapie? Si oare va exista un moment in care FB va inceta sa mai prezinte atata interes? Eu zic ca nu, cata vreme oamenii sunt curiosi la ce face capra vecinului, iar capra vecinului nu inceteaza nici ea sa le dea subiecte de discutie...

Do you...tango?

Ah, ce dans minunat, tangoul argentinian! Cata pasiune si senzualitate! Cat 'feeling', cata intensitate! Tangoul e erotic, un erotism cu 'nerv' latin.
Mmm...Beautiful!
Just watch this and then... tango, cu cine vreti voi!

http://www.youtube.com/watch?v=ic4PQ-tnwJw

Mom on duty

Pe vremea cand eram fiica mamei mele la ea acasa nu mi-am imaginat vreodata ca a fi mama ar fi ceva complicat. Asta pentru ca vedeam lucrurile, bineinteles, din punctul meu de vedere. Nu m-am pus niciodata in postura mamei mele sa vad cum e. De-abia acum, cand sunt si eu parintele cuiva, imi dau seama ca 'meseria' asta nu e pentru oricine. Dar, bineinteles, nu afli decat atunci cand nu mai e cale de intoarcere.

E minunat sa fii mama cuiva si sa vezi un pui de om cum creste sub ochii tai! Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe copilul tau. Dragostea pentru partenerul tau de viata e cu totul diferita. Iar daca el simte altfel, inseamna ca nu e destul de implicat in meseria de parinte. Totul pare frumos si viata, roz, dar nu e chiar asa. A fi parinte ''full time'' e mare lucru si un mare stres. Daca cineva spune ca e usor, minte, cu siguranta, sau vorbeste in necunostinta de cauza. Un copil te pune mereu la incercare, te tine incordat si iti testeaza foarte des limitele. Autocontrolul si stapanirea de sine sunt esentiale. Daca nu le ai, risti sa ajungi la psihoterapie. Pe langa asta, mai e nevoie de un partener cu picioarele pe pamant si, ideal, de o pereche de bunici care sa intervina in momentele in care ai nevoie de o gura de aer proaspat.

In relatia cu copilul tau nu e loc de egoism si nici de izbucniri nervoase. Pe astea le 'impachetezi' frumos si le dai drumul cu alta ocazie si spre altcineva/altceva.

In primele zile de mamica cel mai greu e sa te obisnuiesti cu noul stil de viata, cu trezitul in toiul noptii si, mai ales, cu imaginea din oglinda. Dintr-o frumoasa gravida, te transformi intr-o mama plangacioasa, neputincioasa si grasa. Daca iti imaginai ca toate kilogramele acumulate in sarcina vor disparea ca prin minune, intr-o luna, doua, trei, ia-ti gandul! Not gonna happend! Cel putin, nu a fost cazul meu, mai ales ca nasterea a fost prin operatie cezariana si am si alaptat mult si bine. Iar kilogramele mele acumulate in sarcina au fost putine, comparativ cu ale altor mamici. Cu toate astea, cata vreme am alaptat, n-au disparut, dar nici nu mi-am pus problema vreunui regim alimentar.

Ei bine, toate aceste 'ingrediente' vin la pachet cu un mititel plangacios si dependent de tine. Asa ca nu-ti ramane de facut decat sa te aduni, sa-ti lasi frustrarile deoparte si sa fii o mama calda, zambitoare si jucausa pentru copilul tau.

Totusi, in cele 24 de ore de ''mom on duty'', incearca sa-ti faci vreo doua ''ferestre'' in care sa lasi piticul cu bunica, cu taticul, cu o sora... si iesi din casa, cumpara-ti ceva, bea o cafea cu o prietena, mergi la piscina, fa jogging, numai fa ceva pentru tine! Astfel iti pastrezi intreaga mintea, iar cand ajungi din noua acasa o sa stii ca, pentru copilul tau, esti cea mai buna mama din lume!

Cumpar timp!

Sunt zile in care nu-mi vine sa fac nimic. As vrea sa zac cu o cana de cafea, citind o carte sau rasfoind o revista, daca e frig afara. Daca vara bate-n fereastra, m-as urca la volan si as merge incotro m-ar duce rotile. Singura. Cu gandurile mele. Probabil n-as rezista mai mult de-o ora-doua fara sa ma intreb de-ale casei sau fara sa vorbesc la telefon.

De la un moment dat in viata, alegi sa nu mai fii singur pentru ca nici nu vrei si nici nu poti trai cuc, iar de la momentul ala dat, daca iti doresti o zi de facut nimic, nu poti. Pentru ca esti responsabil. Ai familie, ai casa, ai job, de care trebuie sa te ingrijesti. Nu poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa spui: azi am chef sa ma plimb aiurea, sa n-aud de cumparaturi, exceluri, internet, curatenie si altele; azi vreau sa ma ocup de mine, sa stau pe o patura intinsa-n iarba si sa ascult vantul.

Zile dintr-astea aveam demult, intr-o alta viata, cand aveam vacanta mare, vara, si o petreceam la bunica. Citeam, o mare parte din timp, in gradina, la umbra perilor, ascultand natura. Ce sentiment de libertate! Pe-atunci visam sa fiu mare si asteptam cu nerabdare sa am preocupari de om mare. Habar n-aveam ca asta inseamna o gramada de probleme si constrangeri. Pentru mine, a fi mare mare insemna sa fac ce vreau. Sa am libertatea asta. Si acum o am din plin, doar ca ea nu mai inseamna AS VREA SA..., ci, TREBUIE SA...

Cred ca, pe masura ce trec anii, incepem sa realizam cat de important este fiecare minut cu noi insine, facand ce ne place si cu cine ne e drag. Nu as vrea sa dau timpul inapoi, ci doar sa-l pretuiesc mai mult pe cel pe care-l am acum. Sa savurez secunda in care nu TREBUIE sa bifez nimic pe lista cu lucruri de facut. Oare pot?