Fast forward

Au fost odata ca niciodata anii in care am crescut eu acasa la mama si la tata. Anii optzeci. Anii bibliotecilor tapetate de carti. Anii televizoarelor alb-negru. Anii patinelor cu 4 rotile, ai mini-schiurilor rosii din plastic, ai ai mentosanelor, ai Eugeniilor, ai inghetatei Vafe, ai bicicletelor Pegas, ai Oltciturilor.

Tot ce stiam in vremurile acelea, erau jocurile de dimineata pana seara, de vara pana iarna, indiferent de vreme. Stateam ore in sir afara, in zapada, incaltati in mobuti sau patine si era fericirea noastra sa gasim cate un petec de ghetus pe care sa ne dam pana ne chemau parintii in casa. Nu simteam gerul, ba chiar ne mai ''ospatam'' si cu cate un sloi de gheata rupt de la masinile din parcarea blocului. 

Vara stateam in spatele blocului, pana la inserat jucandu-ne "Tara, tara, vrem ostasi!", "Ratele si vanatorii", "Castel", "Lapte gros", sotron, melc, sarind coarda sau inventand jocuri la elastic. Cand venea ploaia peste noi, ne adunam la intrarea unei scari de bloc si jucam "Flori, fete sau baieti", "Popa Prostul" sau "Kems", cu cartile de joc.

In zilele calduroase de vara sau primavara, colindam cartierul pe saua bicicletelor, oprindu-ne in dreptul caselor cu gradini frumoase si rupand pe furis narcise, liliac si lacramioare pe care le ofeream mamelor in dar. 

Mai era popularul joc "De-a v-ati ascunselea" care ne facea sa ne ascundem prin toate scarile si subsolurile blocurilor. L-am jucat din copilarie si pana tarziu, in adolescenta :-) . Ne mazgaleam pe fata cu noroi si ne jucam ''pac-pac" cot la cot, baieti si fete, trageam cu prastia sau cu tevi cu cornete facute din hartie. Alergam cat ne tineau picioarele, ne cataram in copacii vecinilor de la case si le mancam perele si merele. 

Nu ne atragea nimic in casa, in afara de oala cu mancare a mamei. Aveam televizor, dar il foloseam cateva minute sambata si duminica sa ne uitam la "Lumea copiilor" si la singurele desene animate existente: "Mihaela si Azorel". 

Inceputul anilor nouazeci, ne-au adus ecrane colorate pe care le puneam in fata televizoarelor alb-negru, casetele video si dupa-amieze de stat langa fustele mamelor, holbandu-ne impreuna cu alte cinci-sase vecine la Dirty Dancing si filme cu Sly Stallone si Arnold Schwarzenegger Se organizau seri de filme pe video si concursuri de prajituri :). 

Pana in 1997/1998 n-auzisem de calculatoare personale, telefonie mobila si Internet. Noi ne gaseam pe telefoanele fixe, pe care nu le avea oricine, prin scrisori, batand pur si simplu la usa: "Saru'mana, tanti Magda, o lasati pe Cristina afara?" sau urland cat ne tineau puterile la geamul celui pe care vroiam sa-l scoatem din casa: "Gigeeeeeeel!!!"

 In vacante plecam la bunici cu trenul si inca vreo doua autobuze ca sa putem ajunge in creierii Moldovei unde nu vedeai mijloace de transport decat o data pe zi.

Cand au aparut pe strazi primele masini Cielo si Tico, era mare lucru pentru noi cei obisnuiti cu Daciile autohtone. Iar prin '94 cand am inceput sa bem Coca si Pepsi-Cola si in alte sezoane, in afara de vara, la mare, era deja ''Uau!"

La sfarsit de '97, deja intrasera pe piata pagerele de la Coca-Cola si daca aveai unul era mare grozavie. De aici pana la telefoanele mobile cat o caramida (la propriu!), n-a mai fost decat un an. Iar restul... e istorie pe fast-forward: Internet, posta electronica, chat-uri prin Mirc, anii 2000: video-telefonie prin 3G, 4G, laptopuri, Hi5, Google, telefoane cu clapeta, cu tastatura, televizoare cu ecran plat, telefoane destepte cu touch screen, Messenger, Facebook, I-Pad, Kindle. Fast-forward, fast, fast, fast!!!

Acum pana si mamaia din fundul Moldovei are telefon mobil, nu conteaza ca nu-i ajunge pensia pentru alte necesitati, dar trebuie sa fie si ea conectata la lume, la copiii din Italia, la nepotii din America. Scrisori nu-i prea mai scriem, ba chiar am fi tentati sa-i cumparam un laptop cu stick de Internet ca sa ne si putem vedea cu ea. 

Anii 2000 ne-au mutat de afara in casa. Ne jucam si acum, dar on-line, crestem animale, construim orase, ne jucam de-a pac-pac, tot on-line, ne punem viata pe tapet pe bloguri si pe Facebook. Nimic nu mai e secret, oricand te poate gasi oricine. Cu un "search" pe Google se rezolva. Daca vrei sa stii orice despre cineva, solutia e Google. De la cum arata, la adresa, numere de telefon, locuri de munca, stare civila, ca e bolnav, ca e bogat, ca nu mai e... orice, dar ABSOLUT orice poti afla cu doua miscari de degete pe tastatura.

Ce oracole, ce caiete de amintiri cu intrebari personale? Astea-s amintiri dintr-o alta viata. Viata in care "timpul avea rabdare", rabdare sa citim cartile din biblioteca, sa rasfoim dictionare, sa ne asezam linistiti la masa, sa facem drumetii la pas, pe munte, sa respiram aer curat, sa ne vizitam familia, sa... si sa...

Adio ani ai copilariei cu asemenea bucurii! Ma bucur ca am fost parte din voi! Ma bucur si, totodata, nu-mi vine sa cred cat de mult s-au schimbat toate intr-o jumatate de viata! Sunt curioasa ce ne vor aduce anii urmatori si daca vom reusi sa o luam macar la trap, sa iesim mai des din case, sa ne traim viata nu on-line, ci off-line...