Citeam mai devreme un articol dintr-o revista cu public tinta feminin si nu mi-a venit sa cred ca, in zilele noastre, sunt oameni care sufera cumplit de...dragoste. O suferinta demna de subiect de roman, o suferinta care a inceput in vremuri imemoriale si pare ca nu se mai termina. Cum se poate sa traiesti astfel de stari cu o asemenea intensitate si cu un dor nebun de a fi trist?

Cu totii am suferit din dragoste la un moment dat in viata noastra, cu totii am avut intrebari fara raspunsuri, zile intregi de deprimare, nopti nedormite si lacrimi scurse pe podea. Cu totii am avut momente de incertitudine, de ezitare si o aparenta putere de a spune: "Gata! Pana aici!" Dar am mers mai departe. Spre alte sperante, spre alte iubiri, spre zambete si nopti nedormite de atata dragoste.

 

Nu se poate sa te opresti mereu si mereu sperand in sufletul tau ca poate de data asta va merge. Cate sanse trebuie sa-i dai unui singur om de-a lungul vietii sa iti demonstreze ca e capabil sa-ti intoarca dragostea insutit? Cel mai probabil, oferindu-i lui atatea sanse, ratezi altele pe care sa pui pret, altele care te fac pe tine sa fii centrul universului cuiva.

 

Din pacate exista oameni care se hranesc din framantari si iluzii. Fara acestea nu stiu cum sa traiasca. Daca mare parte din viata lor au trait-o incercand din rasputeri sa faca pe cineva sa ii iubeasca, nu mai stiu sa existe in alte stari decat permanenta lor nefericire. Si e nevoie de o putere aproape supraomeneasca sa poata iesi de acolo.

 

Dar exista speranta, trebuie numai sa vrei sa poti sa o iei de la capat. Cu ajutor si fara sa te uiti inapoi. Si nu, nu se poate sa vrei sa mori din dragoste! Ar fi ca finalul unui film prost. Si la ce bun cand sunt atatea de lucruri de vazut, de simtit, de mirosit, de respirat, de iubit? La ce bun sa te razbuni pe cel mai drag tie cu un gest radical care, paradoxal, dar nu-ti va aduce nici o satisfactie?