Fara titlu

Oi fi eu mai nostalgica de mereu ma apuca dorul de mine mica si de mine mijlocie. Era faaain cand eram cu ai mei acasa, desi apartamentul in care locuiam era prea mic pentru atata mobila si 4 persoane. Douazeci de ani am crescut acolo, in blocul securistilor. Acolo am colectionat papusi, carti cu povesti nemuritoare, am tocit pick-up-ul cu povestile lui Alice in Tara Minunilor, Neghinita si Frumoasa din padurea adormita, acolo am trait spaima Revolutiei si am trecut prin crize de adolescenta indragostita. Zau ca era fain. Bine, pe vremurile alea nu mi se parea amuzant sa ma indragostesc de cai verzi pe pereti si sa plang in nestire. Nu stiu cum faceam, dar mereu imi placea de cate un baiat indragostit de alta fata. Mi se parea ca eram cea mai urata din lume si ca o sa il iubesc pe Icsulescu toata viata mea. Imi vine sa mor de ras, nu alta. Bineinteles, erau baieti care ma simpatizau si pe mine, dar pe aia nu-i bagam in seama. Era un tip care facea spagatul si-mi recita poezii de la fereastra uscatoriei de la etajul 4 al blocului in care statea. Ala imi placea mie. Dar pentru el, eu eram sora mai mica. Dumnezeule, ce ma mai ofticam! Asta se petrecea pe vremea scolii generale cand baietii cereau prietenia fetelor prin biletele si intrebari mai personale se puneau prin intermediul oracolelor. De exemplu, "De cine iti place?" sau "Cu cine ai vrea sa stai in banca"? Chestii nevinovate. Intr-a saptea am avut primul prieten, un coleg de clasa, unul dintre smecherii clasei, dar baiat cu bun simt. Toata prietenia noastra consta in faptul ca stateam in pauze impreuna si ma conducea acasa dupa orele de scoala. Nu ne-am pupat niciodata si nici macar nu ne gandeam (eu cel putin, nu) la asta.
Cand am aterizat la liceu mi s-a parut ca eu sunt de pe alta lume. Pe vremea aia era moda serialului 'Beverly Hills 90210' si am avut impresia ca m-am transpus in filmul respectiv. Fetele erau imbracate dupa ultima moda, nu la camsa alba si fusta neagra, cum eram eu obisnuita. Pur si simplu am ramas cu gura cascata. Aterizasem si eu din cartier, in buricul targului. Pana intr-a noua n-am prea stiut cum arata centrul orasului. Ei bine, de-atunci am inceput sa invat. Si am invatat si ca liceul era liceul fetelor rele. Exact, alea din cartea "Fetele bune ajung in Rai, fetele rele ajung...unde vor". Ce-i drept, n-as fi vrut sa fac liceul in alta parte pentru ca am avut niste colegi extraordinari, ne-am format o gasca super de chefangii si am legat prietenii care s-au pastrat pana acum. Bineinteles ca am trecut din nou prin etapa "Imi place un coleg de clasa", bineinteles ca am mai bocit din cauza asta, dar nu mi-as fi dorit sa fie altfel. Ce vremuri! Good old days, ar spune un bun prieten de-ai mei.
Good days sunt si acum, dar astea-s altfel, cu responsabilitati de 'om mare' si cu asa-zisele crize ale varstei de 30 de ani. Apropo, nu stiu cum sunt astea si nici nu stiu daca, intr-adevar, exista. Unii spun ca ar exista, dar eu cred ca e varsta cea mai faina. Fara argumente in privinta asta. Doar stiu ca stiu.

Vise frumoase!