S-a mai dus un om drag mie, profesorul meu de suflet, omul care s-a oprit candva pentru cateva momente sa ma intrebe de ce plang pe coridorul facultatii la ora sapte dimineata. Am ramas socata si nu stiu de ce m-am intrebat prosteste daca nu cumva e o gluma ce aud. Dar cui i-ar arde de glume macabre? La aproape 49 de ani, Andrei Bodiu s-a dus. Pasiunea pentru munca l-a facut sa cedeze pe 3 aprilie la ora 23.
Am rememorat rapid ziua de 3. Si seara de 3. Si stiu exact cum am stat in fata laptopului de la noua seara pana la doispe scriind o scrisoare catre o fosta prietena. Nu eram bine pe 3 seara. Eram plansa si furioasa si ma intrebam cum se poate ca dupa sapte ani de relatie sa nu cunosti o persoana mai deloc. Cu toate ca te-ai straduit sa o cunosti, i-ai aratat ca esti acolo pentru ea, no matter what... Am scris, am corectat, iar am scris, iar am corectat. Ma dureau ochii de somn si de oboseala pe la unspe jumate cand nu eram hotarata daca sa dau send sau nu la mail. Si i-am dat.
A doua zi primesc pe sms mesajul... "Bodiu nu mai e cu noi". Si-am izbucnit intr-un plans in hohote gandindu-ma ca ne chinuim in zadar sa parem perfecti, sa facem lucrurile corect si bine, sa ii multumim pe cei din jur ... ca sa ce? Sa iesim din casa intr-o zi ca oricare alta si sa ne loveasca moartea din spate. Uite asa! Pac, tac!
Si am rememorat ziua dinainte...ziua in care fosta mea prietena mi-a scris un mail dupa jumatate de an in care n-am mai comunicat in niciun fel. Apoi eu i-am raspuns straduindu-ma sa ma fac inteleasa.
Daca ar fi sa mor acum? Uite asa, ca Bodiu, cum ar trebui sa vad eu treaba asta, post mortem? M-am gandit... as vrea sa fiu impacata cu alegerile pe care le-am facut, impacata cu cine sunt. Si? Sunt? Am raspuns cu voce tare ca nu regret nimic din viata mea. Ca mereu m-am ghidat dupa ceea ce mi-a spus inima. Ca atunci cand am gresit, am coborat privirea si mi-am asumat eroarea, mi-am asumat gesturile sau cuvintele nepotrivite, m-am certat si m-am impacat cu oameni, am iubit... Dar nu destul. Nu stiu daca o viata e suficienta pentru asta. Mai am loc...vreau sa cred ca mai am loc...timp...
Bodiu a luat o "Pauza de respiratie". Drag mi-a fost de el. Drag mi-a fost sa-l revad, in noiembrie trecut, la "Maratonul de poezie". Mi-am imaginat mereu cum o sa-mi citeasca el cartea aia de maxim douasutecincizeci de pagini inainte sa o dau la tipar. Se pare ca n-a fost sa fie...
Ce mai ramane? Sa continui sa nu regret nimic...
Foto by Ana Toma. Sursa http://raduvancu.unspe.com/2011/09/poze-colocvii-transilvania-2011.html
No comments:
Post a Comment