Beautiful

I am beautiful no matter what they say… Asa canta Aguilera nu demult.

And, yes, I am. And, yes, you are!

De multe ori ma gandesc cat de mult si-au pus amprenta pe viata mea, vorbele care mi s-au spus in adolescenta. Si lucrurile care mi s-au intamplat. Cele mai multe erau hiperbolizate in capul meu atat de mult incat am ajuns sa fiu complexata. Am I beautiful, am I smart? Din fericire, aceleasi lucruri si cuvinte m-au motivat sa-mi demonstrez si mie si altora ca, da, sunt si frumoasa si despteata. Dar greu a fost drumul si, ce-I drept, mai e, insa satisfatia e pe masura.

E incredibil cum niste cuvinte aruncate fie la intamplare, fie din invidie, fie din joaca se pot cuibari pentru totdeauna, si in mod negativ, in capul cuiva. Oamenii se simt mai bine daca le spun celorlalti tampenii, daca, in loc de un compliment, scot pe gura chestii care ii scot in evidenta celuilalt defectele? Why? Oare se vad pe ei insisi mai frumosi daca accentueaza defectele celorlalti? Oare au nevoie in permanenta de certitudinea ca ei sunt mai buni decat tine?

In momente dintr-astea ce faci? Raspunzi cu un misto la adresa ta, le raspunzi cu aceeasi moneda sau pur si simplu il ignori pe celalalt sperand ca se va ivi ocazia sa-I intorci “complimentul”?

Uneori ma simt epuizata de astfel de lucruri pentru ca am senzatia ca imi pierd vremea cautand iar si iar in mintea mea ceva-urile alea care sa-mi confirme a milioana oara ca“I am beautiful no matter what they say”. Inside and outside. Ma enerveaza tare sa fac chestia asta again and again. Ma enerveaza sa ies din casa cu scutul meu invizibil pregatit in permanenta sa faca fata oricarui gen de atac.

De multe ori mi-e dor de mine. Goala de orice gand aducator de indoiala. De mine, fata sensibila. De mine, fara masti si fara scuturi…