28 iunie

Astazi m-am trezit depresiva. In ciuda soarelui care imi bate in geam si care, de obicei, ma face sa fiu optimista. Sunt intoarsa pe dos si stiu de ce. Iubitul meu spune ca plang degeaba. Eu spun ca plansul asta dis-de-dimineata ma face sa ma descarc de energia negativa. De obicei sunt optimista si incerc sa fac tot ce pot ca lucrurile sa iasa bine. Poate tocmai asta e problema, ca ma consum prea mult. Prea despic firul in patru. Prea vreau sa iasa intotdeauna lucrurile cum m-am gandit eu. Si bineinteles ca asta nu se poate. Azi asa, maine asa… si ma trezesc intr-o zi frumoasa ca asta ca sunt obosita si n-am chef de absolut nimic. Vreau o pauza. Vreau sa dorm si sa visez cum visele mele devin realitate, cum totul va fi bine in curand. Uneori as avea nevoie de cineva sa ma puna inapoi pe sine si sa-mi arate drumul pe care s-o iau. Am obosit sa imi fac planuri suprarealiste. Vreau chestii concrete.

Cred ca singurul lucru care m-ar domoli acum ar fi sa prepar un desert. One of my favorites: chocolate soufflé. Imi place orice desert care contine ciocolata. Desi, recunosc, ma cam gandesc ca pentru ciocolata aia trebuie sa fac nu stiu cati kilometric pe bicicleta sau sa alerg pe banda la sala. Am ajuns sa am si eu obsesia kilogramelor…

.........................................................................

Si cum ma gandeam eu la desert si apoi la bicicleta, a venit si ideea salvatoare: o plimbare de 15 km pe bici. Ce e drept, ideea nu a fost a mea, dar la asta sunt buni prietenii J .

 

Si uite cum ziua mea inceputa prost a luat alta turnura: eu, singura, in soarele amiezii, pedaland lejer spre satucul unde ma astepta prietena mea cu…pranzul. Fara desert. Dar cu buna dispozitie si mancare buna. Iar pentru ca ziua sa se incheie bine, ne-am pus la punct si am plecat spre centrul orasului. Ca fetele.