The King is dead

N-am fost niciodata innebunita dupa muzica lui, insa mi s-a parut incredibila reactia oamenilor de pretutindeni. In semn de respect si regret fata de ‘The King of Pop’, oamenii au claxonat pe strazi si au pornit avariile masinilor. S-au trimis zeci de mii de sms-uri la Radio Zu, pe care l-am ascultat o mare parte din zi, in care fiecare isi exprima regretul, opinia sau isi spunea povestea copilariei si adolescentei marcate de muzica lui Jacko. Bineinteles ca s-au gasit si indivizi carora aceste reactii li s-au parut exagerate. Dar, in final, asta nu mai conteaza, nu mai conteaza nici in cate scandaluri a fost implicat si cate bancuri rautacioase s-au scos pe tema asta. Am vazut poze pe net cu oameni innecati de plans. Another King is dead. The King of Pop is dead! Sa ii recunoastem meritele, sa recunoastem ca muzica lui a influentat o mare parte din vocile si muzica de astazi. Sa recunoastem ca, cel putin o data, am dat volumul mai tare cand in boxe rasunau “Black or White”, “Dirty Diana”, “Trhiller”…
Am vrut sa scriu despre asta deoarece mi se pare ca ceea ce se intampla azi este un adevarat fenomen, o adevarata isterie care imi aminteste de cea creata de concertul pe care Michael l-a sustinut in `92, parca, in Romania. Fanii o luasera, pur si simplu, razna. Se urla « I love you, Michael !!!», se plangea de emotie, se lesina pe capete.
Pentru mine, muzica lui Michael n-a reprezentat un stil de viata, n-am incercat sa-l imit cu nimic, n-am colectionat postere cu el si n-am avut decat un album de-al lui, primul, de altfel, din viata mea. Pentru mine, ‘cultura Michael’, a insemnat un ‘Dangerous’ tocit la casetofon in anii nouazeci. Si atata tot. L-am compatimit pentru felul in care a fost tarat in diverse scandaluri, pentru felul in care arata in ultima vreme insa acum, nu-mi ramane decat sa sper ca lumea isi va aminti de el pentru ceea ce a reprezentat in muzica.