Despre una, alta

Ma enerveaza la maxim statul la cozi: la bilete, la posta, la fast-food, la banca, la platit facturi. Zilele trecute am fost sa-mi platesc abonamentul de internet si telefon. Aveam de plata doua facturi, dar cash n-aveam sa le platesc pe amandoua. 'Cu cardul se poate plati?', intreb. 'Nu', raspunde domnisoara de la ghiseu. 'Bun, atunci pot plati mai mult decat face prima factura ramanand ca diferenta pt a doua factura sa o platesc luna viitoare?', intreb eu din nou. 'Nu se poate', spune domnisoara. Rahat! Deci o sa platesc numai o singura factura, iar pe urmatoarea o voi achita Dumnezeu stie cand voi mai avea timp sa trec pe acolo. Ca, bineinteles, nu se poate plati nici pe Net. In secolul 21 tre sa te duci sa stai la cozi din cauza ca unii n-au auzit de POS. Pana si la Electrica se poate plati pe Net daca ai un card! In sfarsit, n-ai cash, ramai dator!

Eu nu stiu unde se duce Timpul asta. Am senzatia ca fiecare zi devine tot mai mica si ca nu imi ajung 24 de ore sa fac tot ce imi propun. De s-ar putea plati facturile singure iar eu sa plec in vacanta pe viata... ce bine-ar fi! Cand eram 'tanara', n-avem nici un stres in afara de mersul la scoala si facutul temelor. Grija banilor era a parintilor. Mie imi ajungea alocatia primita de la stat sa-mi cumpar cate un corn sau o 'Eugenia'. Nu aveam telefon mobil si nici nu ma aducea tata cu masina la scoala. Aveam abonament pe autobuzul 6 si eram ok cu asta. Cand eram intr-a doispea au aparut companiile de telefonie mobila, iar Coca-Cola dadea pagere la nu stiu ce promotie. Era o distractie noua pt liceenii si studentii cu bugete mici. Eu n-am avut nici pager, in schimb, din anul doi de facultate mi-am cumparat un telefon mobil din primul salariu castigat la o firma de curatat haine. Eram foarte fericita: aveam banutii mei, dar si un nou stres pe cap: serviciul. Se pare ca pe masura ce capatam noi responsabilitati, nevoile noastre se extind. De la autobuz, trecem la taxi, de la taxi, la masina personala, salariul minim nu ne mai este suficient pentru ca acum nu ne mai tundem la cineva acasa, ci la salonul cu cei mai fitzosi stilisti din oras, mancam la restaurant in loc sa gatim acasa, ne facem cumparaturile la mall-uri si hipermarcheturi, nu la magazinele si pietele de cartier. Nu stiu daca astea-s fitze sau chestii absolut normale; poate sunt o combinatie de amandoua. Pana la urma, o viata avem si pe asta tre sa o traim cum ne place. Ar fi culmea sa-mi cumpar numai lucruri de la magazinele gen ‘3.9 lei orice produs’ numai de dragul de a face economie. Asa, fac economie ca sa ce ? Sa-mi cumpar o casa nu-mi permit, ca din salariul pe care-l am nu as reusi nici intr-o suta de ani sa adun suma necesara pentru casa pe care mi-o doresc. Cel mult o sa imi permit sa-mi fac un credit pentru o masina decenta cu care sa ajung mai repede la firma la care muncesc, in afara orasului. Asa ca, ce dracu’!, am sa continui sa mananc din cand in cand in oras, sa folosesc hartie igienica scumpa si sa-mi platesc antrenor personal de fitness. Pentru ca toate astea ma fac sa ma simt bine ! Si daca ma simt bine, sunt mai putin stresata si daca sunt mai putin stresata, muncesc mai cu drag si spor si atunci si salariul creste...