In duminica de Paste am fost la Petrovaselo, un satuc de langa Timisoara. E un loc frumos inconjurat de dealuri, liniste si cateva hectare de vie. Dar oriunde as merge si oricat de frumos mi s-ar parea locul, tot la Bucovina mea ma gandesc. Locul unde s-a nascut tata si unde am petrecut vacantele copilariei mele.
Ma intorc cu drag acolo oridecateori imi permite timpul si de-abia astept sa colind la pas satul acela uitat de lume. Acum a mai patruns, totusi, un gram de civilizatie o data cu (e)migrarea celor mai tineri din sat catre Vest, dar pe vremuri, singura cale de telecomunicatie era telefonul cu manivela de la scoala si singura legatura cu 'civilizatia' era cursa care venea de doua ori pe zi de la oras. Bunica mea nu are nici acum televizor, iar radioul il tine pe post de mobila ca nu ii place zgomotul. Stirile ajung la ea de la vecinii care acum au televizoare color si care, intre timp, au inlocuit vechea podea cu gresie si covoarele de pe pereti cu faianta si zugraveala moderne. Dar, cata vreme casa bunicii este asa cum o stiam eu acum cinspe-douazeci de ani, pentru mine tot un loc nealterat de civilizatie ramane. Cand ajung acolo mi se umple ochii de lacrimi si inima de bucurie si imi vine un dor nebun de alergat si explorat locurile in care ma jucam odinioara. Cursa nu mai vine deloc, in schimb, tinerii care se mai intorc la parinti in sat si-au cumparat masini straine lasand pentru cei mai in varsta carutele si munca la camp.
E frumoasa Bucovina mea! Ia uitati-va la pozele astea...
No comments:
Post a Comment