Cumpar timp!

Sunt zile in care nu-mi vine sa fac nimic. As vrea sa zac cu o cana de cafea, citind o carte sau rasfoind o revista, daca e frig afara. Daca vara bate-n fereastra, m-as urca la volan si as merge incotro m-ar duce rotile. Singura. Cu gandurile mele. Probabil n-as rezista mai mult de-o ora-doua fara sa ma intreb de-ale casei sau fara sa vorbesc la telefon.

De la un moment dat in viata, alegi sa nu mai fii singur pentru ca nici nu vrei si nici nu poti trai cuc, iar de la momentul ala dat, daca iti doresti o zi de facut nimic, nu poti. Pentru ca esti responsabil. Ai familie, ai casa, ai job, de care trebuie sa te ingrijesti. Nu poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa spui: azi am chef sa ma plimb aiurea, sa n-aud de cumparaturi, exceluri, internet, curatenie si altele; azi vreau sa ma ocup de mine, sa stau pe o patura intinsa-n iarba si sa ascult vantul.

Zile dintr-astea aveam demult, intr-o alta viata, cand aveam vacanta mare, vara, si o petreceam la bunica. Citeam, o mare parte din timp, in gradina, la umbra perilor, ascultand natura. Ce sentiment de libertate! Pe-atunci visam sa fiu mare si asteptam cu nerabdare sa am preocupari de om mare. Habar n-aveam ca asta inseamna o gramada de probleme si constrangeri. Pentru mine, a fi mare mare insemna sa fac ce vreau. Sa am libertatea asta. Si acum o am din plin, doar ca ea nu mai inseamna AS VREA SA..., ci, TREBUIE SA...

Cred ca, pe masura ce trec anii, incepem sa realizam cat de important este fiecare minut cu noi insine, facand ce ne place si cu cine ne e drag. Nu as vrea sa dau timpul inapoi, ci doar sa-l pretuiesc mai mult pe cel pe care-l am acum. Sa savurez secunda in care nu TREBUIE sa bifez nimic pe lista cu lucruri de facut. Oare pot?