loreleislivingroom

Do you...tango?

2012-01-11T12:27:00.000+02:00

Ah, ce dans minunat, tangoul argentinian! Cata pasiune si senzualitate! Cat 'feeling', cata intensitate! Tangoul e erotic, un erotism cu 'nerv' latin.
Mmm...Beautiful!
Just watch this and then... tango, cu cine vreti voi!

http://www.youtube.com/watch?v=ic4PQ-tnwJw

Mom on duty

2012-01-09T22:50:00.000+02:00

Pe vremea cand eram fiica mamei mele la ea acasa nu mi-am imaginat vreodata ca a fi mama ar fi ceva complicat. Asta pentru ca vedeam lucrurile, bineinteles, din punctul meu de vedere. Nu m-am pus niciodata in postura mamei mele sa vad cum e. De-abia acum, cand sunt si eu parintele cuiva, imi dau seama ca 'meseria' asta nu e pentru oricine. Dar, bineinteles, nu afli decat atunci cand nu mai e cale de intoarcere.

E minunat sa fii mama cuiva si sa vezi un pui de om cum creste sub ochii tai! Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe copilul tau. Dragostea pentru partenerul tau de viata e cu totul diferita. Iar daca el simte altfel, inseamna ca nu e destul de implicat in meseria de parinte. Totul pare frumos si viata, roz, dar nu e chiar asa. A fi parinte ''full time'' e mare lucru si un mare stres. Daca cineva spune ca e usor, minte, cu siguranta, sau vorbeste in necunostinta de cauza. Un copil te pune mereu la incercare, te tine incordat si iti testeaza foarte des limitele. Autocontrolul si stapanirea de sine sunt esentiale. Daca nu le ai, risti sa ajungi la psihoterapie. Pe langa asta, mai e nevoie de un partener cu picioarele pe pamant si, ideal, de o pereche de bunici care sa intervina in momentele in care ai nevoie de o gura de aer proaspat.

In relatia cu copilul tau nu e loc de egoism si nici de izbucniri nervoase. Pe astea le 'impachetezi' frumos si le dai drumul cu alta ocazie si spre altcineva/altceva.

In primele zile de mamica cel mai greu e sa te obisnuiesti cu noul stil de viata, cu trezitul in toiul noptii si, mai ales, cu imaginea din oglinda. Dintr-o frumoasa gravida, te transformi intr-o mama plangacioasa, neputincioasa si grasa. Daca iti imaginai ca toate kilogramele acumulate in sarcina vor disparea ca prin minune, intr-o luna, doua, trei, ia-ti gandul! Not gonna happend! Cel putin, nu a fost cazul meu, mai ales ca nasterea a fost prin operatie cezariana si am si alaptat mult si bine. Iar kilogramele mele acumulate in sarcina au fost putine, comparativ cu ale altor mamici. Cu toate astea, cata vreme am alaptat, n-au disparut, dar nici nu mi-am pus problema vreunui regim alimentar.

Ei bine, toate aceste 'ingrediente' vin la pachet cu un mititel plangacios si dependent de tine. Asa ca nu-ti ramane de facut decat sa te aduni, sa-ti lasi frustrarile deoparte si sa fii o mama calda, zambitoare si jucausa pentru copilul tau.

Totusi, in cele 24 de ore de ''mom on duty'', incearca sa-ti faci vreo doua ''ferestre'' in care sa lasi piticul cu bunica, cu taticul, cu o sora... si iesi din casa, cumpara-ti ceva, bea o cafea cu o prietena, mergi la piscina, fa jogging, numai fa ceva pentru tine! Astfel iti pastrezi intreaga mintea, iar cand ajungi din noua acasa o sa stii ca, pentru copilul tau, esti cea mai buna mama din lume!

Cumpar timp!

2012-01-05T15:46:00.000+02:00

Sunt zile in care nu-mi vine sa fac nimic. As vrea sa zac cu o cana de cafea, citind o carte sau rasfoind o revista, daca e frig afara. Daca vara bate-n fereastra, m-as urca la volan si as merge incotro m-ar duce rotile. Singura. Cu gandurile mele. Probabil n-as rezista mai mult de-o ora-doua fara sa ma intreb de-ale casei sau fara sa vorbesc la telefon.

De la un moment dat in viata, alegi sa nu mai fii singur pentru ca nici nu vrei si nici nu poti trai cuc, iar de la momentul ala dat, daca iti doresti o zi de facut nimic, nu poti. Pentru ca esti responsabil. Ai familie, ai casa, ai job, de care trebuie sa te ingrijesti. Nu poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa spui: azi am chef sa ma plimb aiurea, sa n-aud de cumparaturi, exceluri, internet, curatenie si altele; azi vreau sa ma ocup de mine, sa stau pe o patura intinsa-n iarba si sa ascult vantul.

Zile dintr-astea aveam demult, intr-o alta viata, cand aveam vacanta mare, vara, si o petreceam la bunica. Citeam, o mare parte din timp, in gradina, la umbra perilor, ascultand natura. Ce sentiment de libertate! Pe-atunci visam sa fiu mare si asteptam cu nerabdare sa am preocupari de om mare. Habar n-aveam ca asta inseamna o gramada de probleme si constrangeri. Pentru mine, a fi mare mare insemna sa fac ce vreau. Sa am libertatea asta. Si acum o am din plin, doar ca ea nu mai inseamna AS VREA SA..., ci, TREBUIE SA...

Cred ca, pe masura ce trec anii, incepem sa realizam cat de important este fiecare minut cu noi insine, facand ce ne place si cu cine ne e drag. Nu as vrea sa dau timpul inapoi, ci doar sa-l pretuiesc mai mult pe cel pe care-l am acum. Sa savurez secunda in care nu TREBUIE sa bifez nimic pe lista cu lucruri de facut. Oare pot?

Intrebari

2011-11-16T20:35:00.002+02:00

Cu cat stiu mai multe, cu atat mai rau e pentru sanatatea mea mintala. Acum putin timp am aflat ca am fost naiva sa cred ca zaharul brun este zahar brun ‘for real’. Se pare ca zaharul brun e ‘pictat’cu coloranti in procesul de fabricare. La dracu`! Traiesc intr-un continuu semn de intrebare. De cate ori cumpar cate ceva de mancare sau bag ceva in gura, ma intreb ingrijorata de unde vine alimental respectiv, daca e bio sau nu, daca pectina e ceva bun sau ceva rau, la fel ca si guma guar si multe altele. Ma nelinistesc etichetele care exclama ca un produs nu are conservanti sau coloranti pentru ca omu` e inventiv si, cine stie cu ce altceva face alimentul ala sa arate bine si sa expire peste cat mai muuuult timp.
Romanul mananca prost, dar prost rau. Se pare ca numai 1% dintre romani consuma BIO. Restul se inghesuie la crenvursti, salamuri, pui, parizere, sunci, branze aratoase, dar cu tot felul de tampenii in ele.
Eu am devenit obsedata de chestiile BIO si evit cat pot sa consum carnuri din marile magazine pentru ca, imi vin in permanenta in minte, imaginile unui documentar din SUA care aratau in ce conditii ingrozitoare cresc puii si vitele, cum mor bietele animale sub propria lor greutate, indopate fiind cu tot felul de concentrati. Pe de alta parte, mai fac si compromisuri, asta pentru ca nu ma simt in stare sa devin vegetariana si sunt trista ca in Romania BIO inseamna un sfert de raft intr-un mare hipermarchet si un targ Slow Food, o data pe luna, in centrul orasului.
M-am intors de curand dintr-un orasel modest din Germania. N-am stat mult acolo, dar am fost extrem de incantata sa merg in magazinul Kaufland si sa constat ca la ei, BIO, inseamna rafturi intregi cu produse, inclusiv carne, si lazi intregi cu fructe si legume. Am plecat cu plasa plina pentru care am cheltuit un sfert din cat as fi cheltuit in Romania, pe aceleasi produse, dar non-bio, aduse din toate colturile Pamantului.
Sunt adepta produselor romanesti si dau banii cu placere pe cartoful nostru, marul nostru imperfect, iaurturi fara Bifidus esensis sau mai stiu eu ce bacterii dubioase, lapte si branza de la taranii din piata. Ador sa fac piata de primavara pana toamna! Stiu ca nici acolo nu gasesti legume si fructe 100% curate, dar ma straduiesc sa le gasesc si sa dau banii batranicilor care vand morcovii crescuti la ele in gradina.
Romanul mananca prost pentru ca este sarac sau comod. Foarte multi prefera sa mearga la hipermarchet unde isi indeasa in carucior de toate, in loc sa faca o oprire in piata sau la bacania din cartier, unde ar gasi, poate, lucruri de calitate si, cu siguranta, mai putine tentatii.
Si apropo de asta, fac o paranteza: am descoperit la mine in cartier un mic magazin cu carne de vita si porc proaspete si, spune vanzatoarea, neinjectate cu hormoni. Intr-o zi, asteptam la o coada de 3 persoane (eu fiind cea de-a treia), iar oamenii din fata, sot si sotie, am vrut aproape de toate: carnati, cotlete, muschiuleti, ceva mezeluri etc. Mai numarau banii, mai cereau un kil de ceva. Si, dupa vreo 10 minute, cand in sfarsit parea ca au terminat si mai lasa ceva si pentru altii, au spus: dar stati ca mai vrem ceva, ca mai avem bani! Parca aterizasera din vremea foametei si vroiau sa recupereze!
Deci, nu vreau sa stiu nimic, nici sa mai citesc despre ce au mai descoperit nu stiu ce cercetatori, nici nu vreau sa ma mai gandesc la marea conspiratie conform careia Cineva vrea sa reduca populatia lumii prin diverse mijloace si de aia ne indoapa cu tampenii, nici sa ma gandesc ca traiesc intr-o tara saraca si bolnava, nu mai vreau sa-mi pun intrebari, desi o fac, constant zi de zi…, fara sa vreau sa primesc raspunsuri...

Marti, dupa Craciun sau Despre egoism

2011-03-24T15:02:00.004+02:00

Am vazut pe HBO filmul romanesc "Marti, dupa Craciun" si m-am enervat. Un domn cu nevasta si copil de maxim 10 ani, acasa, si-a luat amanta, iar, in final, isi lasa familia si pleaca la amanta. Fir-ar a dracului de treaba! Mai, eu nu inteleg la ce dracului se insoara omu` si face un copil ca, mai apoi, sa lase balta tot pentru o alta femeie? Mi se pare o dovada de un egoism incredibil! Cand un barbat face asta, e egoist. De ce ar avea nevoie de alta femeie? De ce, daca are vreo problema cu nevasta-sa, nu spune? Ai ceva de reprosat, ai frustrari, ai probleme, comunica-le! Nu ascunde lucruri si nu cauta ce n-ai acasa, in alta parte. Incearca, mai intai, sa comunici cu nevasta-ta si sa rezolvi baiul. Eu zic ca e lucrul cel mai importan care ar trebui sa se intample in situatii de criza, si nu numai atunci, intr-o relatie. Mai ales daca e vorba si de un copil la mijloc. Pai nevasta aia isi macina creierii in fiecare zi sa aiba copilul tot ce ii trebuie, sa gateasca, sa deretice prin casa si sa gaseasca noi modalitati de a-i pastra interesul pentru ea, sotului ei, iar el nu vede nimic din toate astea. Pentru barbat e simplu: si-a gasit o alta care sa 'il asculte' si gata! A plecat!

Femeile de ce isi lasa barbatul? Ca e betiv, curvar sau ca sta prea mult la birou sau in delegatii. In primele doua situatii, femeia are o scuza foarte buna, in celelalte, nu. "Communication is the key", fratilor! Puneti mana si vorbiti cu nevestele sau cu iubitele voastre despre orice, fara ascunzisuri. Ia vezi, de ce omul ala sta pana tarziu la birou, implica-te putin in job-ul pe care-l are si da-i feed-back cand iti vorbeste despre ce se intampla pe-acolo!

Fiecare trebuie sa stie despre celalalt ce ii place, ce il face fericit, ce fetisuri are, daca are, ce probleme a avut in copilarie, are la serviciu, ce coleg ii face avansuri sau cu cine s-a mai imprietenit pe Facebook, Hi5, MySpace s.a.m.d..Vorbiti, fir-ar a naibii de treaba, dar nu scoateti ochi! Totul se poate rezolva, dar depinde pe ce ton pui problema. Daca urli si faci reprosuri sau insinuari, n-ai sa scoti nimic de la celalalt. Calmo, calmo...

Mi-am amintit de reality showul "Jon&Kate plus 8"de pe Discovery Travel&Living. Jon si-a lasat nevasta cu 8 COPII balta si s-a insurat cu alta. Cica Kate era cicalitoare. Cum mama ma-sii sa nu fii stresata si cicalitoare daca ai 10 guri de hranit, dintre care 8 sunt copii care urla, se murdaresc, se cearta si fiecare vrea intotdeauna cate ceva? De-aia spun ca trebuie sa fii mega egoist sa-ti pui palma-n fund si sa-ti lasi balta casa. Cum ar fi sa se sature si Kate aia ca e mama de 8 copii si sa plece? Pai n-ar fi bine, nu? Am cataloga-o drept mama denaturata.

Sunt revoltata pentru ca ma uit la mine ca, de cand am un bebelus in casa, trebuie sa fiu la dispozitia lui 24 din 24. Indiferent de starea pe care o am: ca sunt obosita sau nu, trebuie sa fiu langa el, cat mai calma si senina cu putinta. In timpul zilei, cand prinde cate un somn, nu stiu ce sa fac mai repede: sa mananc, sa ma spal, sa pun si eu geana pe geana, sa calc, sa spal vase, sa fac curat sau sa gatesc? Rareori ma pun la somn, si, daca o fac, ma trezesc din timp in timp sa vad ce face bebe. Poate se invarte de pe o parte pe alta si s-a dezvelit, poate a regurgitat si risca sa se innece, poate si-a acoperit nasul si gura cu mainile sau cu patura si nu mai respira... Sunt intr-o alerta continua. Cand s-a trezit, ii dau sa manance, ne jucam si apoi il las singur cu jucariile, iar eu inghit repede ceva, pun rufe si vase la spalat, tai o ceapa si doi morcovi, iar el deja s-a plictisit. Pun legumele in tigaie si ma duc sa ma mai joc cu el, ma intorc la tigaie multumita ca i-am mai distras atentia de la o portie de plans, pun la prajit o bucata de carne si ma intorc. Daca se porneste pe plans, il iau in brate, il linistesc si pornesc cu el la bucatarie: cu o mana il tin pe el, cu cealalata invart in tigai. Uneori, cand bebe e agitat, trece ziua si nu apuc sa mananc ca lumea. Daca nu mananc, nu am lapte suficient pentru el. Deci, trebuie cumva sa-mi gasesc timp pentru toate si apoi sa il si scot afara, la aer. Dupa o ora de impins caruciorul sunt rupta de oboseala. Dupa-amiaza vine sotul de la serviciu, iar eu ar trebui sa fiu ca scoasa din cutie: aranjata, cu mancarea pe masa si cu chef de henchi-penchi. Pai da, ca, altfel, s-ar uita in alta curte si si-ar face intrarea acolo. Si, peste toate astea, nu trebuie sa fiu stresata pentru ca, din nou, n-as avea lapte suficient pentru junior. Din fericire, iubesc sa am un suflet din sufletul meu in casa, iar el ma motiveaza sa fiu zdravana fizic si mental in fiecare zi.

La toate astea ar trebui sa cugete barbatul caruia ii surade sa plece de acasa.

Gandeste-te cate face femeia de langa tine pentru tine! Apreciaz-o, iubeste-o si incurajeaz-o, pentru ca merita, pentru ca EA e Super-Femeia!

Iar despre asta o sa mai vorbesc si alta data.

Religulous

2011-03-21T11:05:00.005+02:00

Am vazut de curand filmul documentar 'Religulous'. Pentru cei care cred in Dumnezeu, filmul e o blasfemie, pentru ceilalti, e comedie. Pentru mine a fost o ora jumatate de portie de ras.

Despre ce e vorba? Un individ pe nume Bill Maher face turul Americii, cu escale la Vatican si in alte parti ale Europei, pentru a intervieva diversi insi, crestini, evrei, musulmani, pe tema religiei, a lui Isus, a Bibliei etc. Intrebarile sunt simple: 'Crezi in Isus?' 'De unde stii ca El exista?' Pentru Maher, Biblia este o poveste care incepe cu un sarpe vorbitor care atrage in pacat o tipa (Eva). Se intreaba Maher, cum sa crezi o poveste despre un sarpe vorbitor? Sa fim seriosi!

Trebuie musai sa vezi filmul. Te face sa-ti pui intrebari. Dar nu e pentru oricine. De exemplu, daca i l-as arata mamei, ar zice ca m-am lepadat de tot de cele sfinte. Cum sa pui la indoiala un asemenea fapt? Bineinteles ca Isus exista. De ce s-au construit pe lumea asta atatea biserici, de ce se sarbatoreste Craciunul si Pastele? Asta e mama mea: o crestina convinsa. Si pe mine m-a crescut in acelasi spirit: sa mergi duminica la biserica, sa te inchini la icoane, sa tii post, sa-ti faci seara rugaciunea... Si am facut toate astea pana am terminat liceul, cand, dupa nopti de sambata de petreceri, cine mai era in stare de mers a doua zi la biserica? Eventual, la after party! Eram destul de mare incat mama sa nu ma mai ia cu forta duminica, din pat, sa ma duca la slujba. Si apoi, daca te duci doar ca sa te duci, mai bine stai acasa. De la un moment dat, am inceput sa merg la biserica doar de Paste sau la cate o nunta sau botez. In ultimii ani nici macar de Paste n-am mai ajuns. Mama e dezamagita si imi tine tot timpul teorii despre cum credinta te ajuta si rugaciunea la fel. Ce-i drept ca, la nevoie, zic o rugaciune sau mai fac o cruce, dar nu pot spune ca sunt o credincioasa sau o atee convinsa. Prefer sa nu comentez. Oricum, subiectul e motiv de cearta de fiecare data cand ma intalnesc cu mama (adica de doua ori pe an). Ea tine mortis la toate traditiile si credintele din stramosi, eu nu stiu cum sa evit subiectele si sa o fac sa inteleaga ca pentru mine nu reprezinta mare lucru. Uneori, dar cu greu, cedez, de dragul ei, dar data viitoare o vom lua de la capat.

Nu poti sa-i schimbi parerea unui om care o viata intreaga a crezut in ceva. Ar insemna sa-i zdruncini din temelii esenta vietii lui. Daca cineva ar veni azi cu argumente clare (daca mai e nevoie) ca Dumnezeu nu exista, s-ar porni o revolutie. Asa e facuta lumea, sa creada in ceva: in Dumnezeu, intr-un talisman norocos, in Mama Omida s.a.m.d. Nu poti sa vii sa-i iei omului baza credintei lui. Il lasi in pace si-ti vezi de treaba, daca nu vrei sa te pui rau cu el.

Concluzia filmului, s-o traga fiecare, discutii pe tema asta ar fi nenumarate si interminabile. Eu ma opresc aici.

Enjoy!

Tara lui Papura Voda

2010-12-09T19:02:00.003+02:00

Imi pare rau ca traiesc in Romania si ca n-am avut destul curaj, acum cativa ani, sa-mi fac valiza si s-o iau, la picior, peste granita. Nici acum nu e tarziu, dar lucruri noi si frumoase au aparut la orizont si, peste putin timp, le voi cunoaste mai indeaproape. Cu alte cuvinte, o sa apara o mica minune in viata noastra, in curand...
Din pacate, sunt una dintre 'mamicutele' care au ne-norocul sa fie la mila unor indivizi care nu-si vad decat propriile interese. M-am saturat sa ma uit la tot felul de talk showuri unde se discuta si se tot discuta despre pensii, despre salarii, despre indemnizatii reduse, despre somaj etc, in timp ce romanul de rand se multumeste sa spuna ca 'ce-o fi o fi' sau 'cum va vrea Dumnezeu'. Oare pana cand vom mai inghiti fel si fel de mizerii si de ce naiba n-avem curajul sa iesim in strada, 'cata frunza, cata iarba', sa ne aparam drepturile? E trist ce se intampla: mamici care vor sa li se provoace nasterea anul asta pentru a beneficia de legea actuala, pensionari care nu pot iesi sa protesteze din cauza conditiilor meteo anuntate... Am senzatia ca joc intr-un film groaznic. Nu sunt pesimista din fire, dar, realitatea ma face sa fiu astfel si ma face sa imi doresc altceva pentru copilul meu. De asta o sa reconsider optiunile pe care le am, o sa impachetez tot si o sa-mi iau talpasita. Cu sot, cu copil si cu regretul ca nu voi putea imbatrani frumos in aceasta tara.
Inchei cu un citat auzit la un post de radio in urma cu muuulti ani: "Romania, te iubesc, ca ca tine nu gasesc!"

Pe-un picior de... VAAAI!!!

2010-04-21T22:10:00.006+03:00

Viata e un fel de nisip miscator: daca nu esti atent pe unde calci, s-ar putea sa te scufunzi. Nisipul asta te pacaleste; poti avea senzatia ca stii pe unde si pe ce pui piciorul, dar... surpriza! Eu invat in fiecare zi sa ma detasez de anumite lucruri sau persoane. Vreau sa-mi pastrez picioarele pe pamant sigur si asta e posibil daca imi pastrez mintea limpede si daca analizez lucrurile si oamenii 'la rece'. E foarte usor sa te lasi prins in ideea ca traiesti intr-un vis frumos, ca ai gasit comoara de la capatul curcubeului sau pe Fat-Frumos cu stea in frunte. Daca crezi ca toate iti merg bine, inseamna ca ar fi timpul sa te trezesti. Nu exista treaba asta. Intotdeauna se va gasi ceva sau cineva care sa te dezamageasca. Si o patesti de la cine sau cand te astepti cel mai putin. Iar senzatia de dupa, e asemeni unui dus rece, dar rece rau. Asa ca, sfatul meu prietenesc e "Mai bine pastrezi distanta si ingrijeste-te mai mult de tine!" Pentru orice eventualitate...

...

2010-03-09T21:03:00.004+02:00

Cred ca cel mai frica pe lumea asta imi este sa nu ii pierd pe cei dragi. De multe ori ma gandesc la asta si cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai rau imi fac. De fiecare data cand suna la telefon cate o ruda de la tara imi fac cel putin un scenariu de groaza inainte sa raspund. Buni a mea are putin peste 87 de ani. E o femeie care a suferit o viata intreaga din cauza copiilor, o femeie simpla si cu frica lui Dumnezeu. Imi e tare draga, din multe motive, dar si pentru ca e singura pe care o mai am. Buni a mea e o buni care ma surpirnde. Dupa optzecisiceva de ani a descoperit tehnologia. Poate alti bunici au descoperit-o mai de mult, dar buni a mea e fenomenala. Niciodata n-a interesat-o televizorul sau radioul. Nu a avut niciodata asa ceva pe motiv ca o durea capul de la atata zgomot. Ei bine, la varsta asta si-a dorit un telefon mobil pe care l-a si primit. Iar acum, roaga vecinii sa-i cumpere de la oras cate o cartela reincarcabila ca sa mai vorbeasca si ea cu nepotii si copiii. Intr-o zi m-a sunat sa-mi spuna ca mai are cateva minute neconsumate pe cartela si a vrut sa stie ce mai fac. Buni a mea locuieste departe, in inima Moldovei, unde nici macar transportul in comun nu circula. Nu mai vorbim de televiziune prin cablu sau telefonie fixa. De asta ma surprinde, ca dupa ani intregi de singuratate, si-a dorit un telefon. Si, mai nou, un televizor. Are ani multi, dar e cu mintea limpede. Si sper sa o mai tina mintea si inima mult timp de-acum incolo.
Astea sunt singurele lucruri care conteaza: familia si sa stii cum sa pastrezi frumoase relatiile cu ai tai. Daca nu le ai, esti gol pe dinauntru. Prietenii vin si pleaca, nevestele, barbatii, la fel. Dar intotdeauna va fi mama, tata, sora, fratele sau buni langa tine, sa te iubeasca neconditionat, sa te sustina indiferent ce ai face.

Somn usor, vise placute, puricii sa va sarute :-)!

"Dear Mama"

2010-03-09T20:41:00.002+02:00

Dear mama,
Acum muuuulti ani, de 8 martie iti cantam "Soarele de dimineata, te aduce-n calea mea, si-ti doresc, mamico, draga, fericire-n viata ta..." Eram un copil rasfatat si fericit. N-am putut sa uit versurile astea. N-am putut sa uit nici cum tata m-a pus sa cant cantecelul asta pentru ca sa imi inregistreze vocea pe o caseta, la vechiul nostru casetofon. Nu eram familia perfecta, dar v-am iubit pe amandoi. Pana la sfarsit. Pe el, pana la sfarsitul de acum patru ani. Pe tine, pana la sfarsitul de peste milioane de ani.
Azi este ziua in care ar fi trebuit sa te sarbatorim cu flori si bucurie. Si imi pare rau ca nu se poate sa fie o zi a reintalnirii, asa cum mi-o imaginasem si imi planuisem zile in sir. As vrea, totusi, sa stii ca ma gandesc la tine si as vrea sa-ti mai spun ca nu exista mama mai minunata pe lumea asta decat tine. Pentru ca esti a mea! Si iti multumesc ca existi, ca m-ai crescut, ca m-ai iubit neconditionat, ca m-ai trimis la scoala, ca mi-ai facut cadou acum muuulti ani, o sora. Sa ne traiesti muuult si frumos!!!
Cu drag,
Lorelei

Fara titlu

2010-01-22T18:20:00.006+02:00

Oi fi eu mai nostalgica de mereu ma apuca dorul de mine mica si de mine mijlocie. Era faaain cand eram cu ai mei acasa, desi apartamentul in care locuiam era prea mic pentru atata mobila si 4 persoane. Douazeci de ani am crescut acolo, in blocul securistilor. Acolo am colectionat papusi, carti cu povesti nemuritoare, am tocit pick-up-ul cu povestile lui Alice in Tara Minunilor, Neghinita si Frumoasa din padurea adormita, acolo am trait spaima Revolutiei si am trecut prin crize de adolescenta indragostita. Zau ca era fain. Bine, pe vremurile alea nu mi se parea amuzant sa ma indragostesc de cai verzi pe pereti si sa plang in nestire. Nu stiu cum faceam, dar mereu imi placea de cate un baiat indragostit de alta fata. Mi se parea ca eram cea mai urata din lume si ca o sa il iubesc pe Icsulescu toata viata mea. Imi vine sa mor de ras, nu alta. Bineinteles, erau baieti care ma simpatizau si pe mine, dar pe aia nu-i bagam in seama. Era un tip care facea spagatul si-mi recita poezii de la fereastra uscatoriei de la etajul 4 al blocului in care statea. Ala imi placea mie. Dar pentru el, eu eram sora mai mica. Dumnezeule, ce ma mai ofticam! Asta se petrecea pe vremea scolii generale cand baietii cereau prietenia fetelor prin biletele si intrebari mai personale se puneau prin intermediul oracolelor. De exemplu, "De cine iti place?" sau "Cu cine ai vrea sa stai in banca"? Chestii nevinovate. Intr-a saptea am avut primul prieten, un coleg de clasa, unul dintre smecherii clasei, dar baiat cu bun simt. Toata prietenia noastra consta in faptul ca stateam in pauze impreuna si ma conducea acasa dupa orele de scoala. Nu ne-am pupat niciodata si nici macar nu ne gandeam (eu cel putin, nu) la asta.
Cand am aterizat la liceu mi s-a parut ca eu sunt de pe alta lume. Pe vremea aia era moda serialului 'Beverly Hills 90210' si am avut impresia ca m-am transpus in filmul respectiv. Fetele erau imbracate dupa ultima moda, nu la camsa alba si fusta neagra, cum eram eu obisnuita. Pur si simplu am ramas cu gura cascata. Aterizasem si eu din cartier, in buricul targului. Pana intr-a noua n-am prea stiut cum arata centrul orasului. Ei bine, de-atunci am inceput sa invat. Si am invatat si ca liceul era liceul fetelor rele. Exact, alea din cartea "Fetele bune ajung in Rai, fetele rele ajung...unde vor". Ce-i drept, n-as fi vrut sa fac liceul in alta parte pentru ca am avut niste colegi extraordinari, ne-am format o gasca super de chefangii si am legat prietenii care s-au pastrat pana acum. Bineinteles ca am trecut din nou prin etapa "Imi place un coleg de clasa", bineinteles ca am mai bocit din cauza asta, dar nu mi-as fi dorit sa fie altfel. Ce vremuri! Good old days, ar spune un bun prieten de-ai mei.
Good days sunt si acum, dar astea-s altfel, cu responsabilitati de 'om mare' si cu asa-zisele crize ale varstei de 30 de ani. Apropo, nu stiu cum sunt astea si nici nu stiu daca, intr-adevar, exista. Unii spun ca ar exista, dar eu cred ca e varsta cea mai faina. Fara argumente in privinta asta. Doar stiu ca stiu.

Vise frumoase!

HUO!!!

2010-01-20T17:36:00.005+02:00

Pe la noi se poarta mitocanismul. La greu! Bineinteles, nu e o noutate, dar ma minunez cat de des dau peste mitocani. Din aceasta specie care, din pacate, nu e pe cale de disparitie, fac parte soferii, mai ales de camioane si de transport in comun, si paznicii. In decursul unei saptamani am avut de-a face cu ambii reprezentanti ai acestei categorii. Unul, paznic de spital, celalalt, sofer de autobuz. Autobuzul care ma aduce de la serviciu. Zi de zi. Intodeauna acelasi autobuz, intotdeauna acelasi sofer. Si, de cele mai multe ori, demonstreaza cu succes ca nu degeaba poarta stampila de mare mitocan. Nici nu ii trebuie cine stie ce motive sa iti inchida usa in nas, dimineata, in statie, sa vorbeasca urat sau sa opreasca la urmatoarea statie decat cea la care ai vrut sa cobori. Doar nu credeai ca el opreste in fiecare statie daca vremea e urata! Il intrebi, politicos, unde binevoieste 'domnia sa' sa opreasca pentru a cobori si tu din bus, iar raspunsul vine sec: "La urmatoarea!" Nestiind ce inseamna "urmatoarea "in creierul lui minuscul, intrebi: "Care este urmatoarea statie?" La care 'mnealui raspunde la fel de sec: "Urmatoarea e urmatoarea!" Am tras adaaanc aer in piept ca sa nu ma enervez si l-am facut nesimtit. Macar cu atata satisfactie sa plec si eu spre casa, ce Dumnezeu! Il lasi in plata Domnului o data, iti zici si a doua oara ca nu-ti pui mintea cu idiotii , dar pana la urma nu rezisti si trebuie sa-i spui si tu ceva.

Exemplarul de la usa spitaluilui, pesemne ca se plictisea si, tocmai cu mine s-a gasit sa-si dezmorteasca neuronul din nimicul pe care-l facea. Dupa ce m-a intampinat cu un "E tarziu" si "Vedeti ca murdariti gresia proaspat spalata" m-a intrebat cu tupeu ce am facut toata ziua de n-am venit in timpul oreleor de vizita la pacienta pe care doream sa o vad. I-am raspuns frumos o data, i-am raspuns frumos si a doua oara, dar la un asemenea tupeu i-am raspuns si eu pe acelasi ton pe care mi-a vorbit si el.

Deci, pleci frumusel de acasa sau de la serviciu, binedispus si cu pofta de viata si iti strica ziua un imbecil care cauta cu indarjire "prishina di bataii", cum se spune prin Moldova. De ce mama naibii dau tot timpul peste frustrati dintr-astia? De ce nu pot si ei sa lase dracului orgoliul prostesc la o parte si sa iti raspunda zambind, politicos: "Imi pare rau, nu va pot lasa sa intrati deoarece ati venit la ora nepotrivita." Mare greu o fi! Autoritatea numai prin insulte si obraznicii se poate arata pe la noi. Cand intalnesc o persoana manierata ma intreb daca vad si daca aud bine. Dar astea sunt rara avis. Tara defileaza cu idioti. Astia ne mananca zilele! Si, din pacate, exemplare sunt nenumarate. HUOOO!!!

Omul, animal social?

2010-01-18T17:34:00.003+02:00

Pai, da! Eram intr-o seara la un suc cu niste prieteni. Muzica din bar era tare, iar noi ne uitam unii la altii dand din cap in ritmul muzicii. Cu toate astea, ne puteam intelege, daca ne straduiam sa gasim ceva subiecte de conversatie. Dar... conexiunile dintre noi dadeau erori... Nu aveam nimic de intrebat, nimic de vorbit. Si atunci mi-am pus intrebarea: noi mai avem ceva in comun? Sau iesim impreuna sa bem ceva, sa mancam ceva, doar din nevoia de a evada dintre cei patru pereti ai rutinei? Apoi, plecam acasa fara sa simtim ca seara a adaugat valoare zilei care tocmai s-a incheiat. Totusi, vom mai iesi si alta data, poate vom avea mai multe lucruri de povestit, de pus tara la cale, de intors Actualitatile pe fata si pe dos. Sau poate nu. Poate ne vom rezuma la dat din cap, la mers impreuna la mall si ... atat. Doar pentru ca nu vrem sa stam singuri, nu vrem sa mancam singuri, nu vrem sa ne uitam la filme singuri, nu vrem sa ne relaxam singuri. Intotdeauna vom avea nevoie de cineva pe care sa sunam, cu care sa impartim o cafea in centru, de cineva care sa ne faca tema la matematica, sa ne imprumute masina, o poseta sau 50 lei. Pentru ca suntem animale sociale prin definitie.
Asta imi trecea prin cap in seara cu pricina. Singura mea framantare, in zarva respectiva, era ca nu mai stiam cine spusese asta. Dar am aflat :)

Povesti de viata

2009-10-28T18:50:00.004+02:00

O emisiune TV la care ma uit cu placere e 'Oprah'. Aseara, de pilda, am vazut la 'Oprah' ca exista barbati pe lumea asta care au habar cum sa ingrijeasca singuri unul sau noua copii, dupa caz, care au habar cum sa le fie si mama si tata, menajera, bucatareasa si nu in ultimul rand, prieten. Exista barbati pe care soarta i-a nefericit cu pierderea femeii iubite. Doi dintre acestia si-au spus povestea la TV. Pentru ei, fericirea sta in simplul fapt de a-si creste copiii. O bucurie simpla si doua povesti triste dar, totusi, cu final fericit pentru cativa orfani din colturi indepartate ale lumii.

E scurta viata... 'Traieste clipa!' e cel mai bun refren care ar trebui sa ne treaca prin minte zi de zi. Ar trebui sa ne bucuram de lucrurile simple, sa ne bucuram de oamenii cu care am ales sa ne petrecem viata. Ar trebui sa iesim zambind din casa, sa ne sunam parintii mai des, sa incercam sa facem lucruri care ne plac.

Daca ar fi sa tragi linie acum, ai fi multumit de viata ta, de ceea ce ai devenit? Esti multumit de relatia pe care o ai cu parintii tai, cu sotia sau prietena ta? Gandeste-te la asta si nu uita sa-ti traiesti viata din plin!

Ceva pentru mine

2009-09-21T21:42:00.004+03:00

As face ceva nou. Mi-as lasa job-ul pe care-l am ca sa fac ce-mi place. As vrea sa cutreier lumea-n lung si-n lat, sa vad locuri despre care am citit sau pe care le-am vazut in filme. Imi plac aventura si neprevazutul. Imi place sa imi placa ce fac.

As vrea sa dansez. Dansul ma energizeaza si ma binedispune. Mi-as lasa job-ul pentru dans.

E frustrant sa te gandesti ca ai vrea sa faci altceva cu viata ta, dar n-ai cum. Cum sa traiesti din asta? Sau cum sa ai curajul sa incepi sa te gandesti ca vrei sa faci altceva? De fapt asta e, n-am curaj. Sau am, dar vine dintr-un impuls de moment. Sau...? Ratiunea imi spune sa stau cuminte si sa-mi vad de treaba pe care stiu sa o fac si din care imi platesc lunar chiria.

Ce scurt e timpul! Am 29 de ani si as face de toate, dar timpul ma strange cu usa. La fel si realitatea. Mie imi place sa visez. La orice. Oricand. Uite, si-acum.

As face ceva pentru mine. Acum. Visez. Orice.

"De profesie, povestitoare"

2009-09-17T22:43:00.002+03:00

M-a amuzat foarte tare un tip astazi care m-a intrebat cu tupeu: 'Auzi, esti de profesie povestitoare?' Asta m-a amuzat la culme, mai ales ca, uneori, am un chef nebun de vorbit, si vorbesc si tot vorbesc si imi vine sa nu ma mai opresc... La un moment dat, cand imi dau seama ca sunt la un pas sa sar calul si sa plictisec audienta, tac sau fac o gluma. Si chiar tine treaba.
Azi sunt povestitoare, ma simt bine si am o pofta nebuna de viata. Singurul lucru care ma deranjeaza e ca ziua e prea scurta. 24 de ore nu-mi ajung sa fac tot ce mi-as dori. Timpul trece si, parca, ma simt tot mai tanara, chiar daca in buletin scrie altceva care se inmulteste cu fiecare an ce trece. Ma sperie batranetea si neputinta. As vrea sa raman mereu tanara si zburdalnica. Ca acum!

From Malta, with nerv

2009-07-30T22:53:00.003+03:00

M-am intors din Malta in urma cu o saptamana. Nu am nici o poza. Nu pentru ca n-am facut, ci pentru ca atat de atat de mult mi-am dorit sa scap de aparatul meu foto, incat chiar am scapat in cele din urma. Cum? L-am pierdut! Ba nu, l-am uitat pe o banca, in Valleta! Atat de mult m-a batut soarele-n cap, incat am uitat complet ca am un aparat foto in grija, cu patru sute de poze proaspete in el. Malta e... Malta. N-am nimic de spus despre insulita asta din Mediterana decat ca mi-as fi putut petrece concediul in alta parte. Poate de aia am si pierdut pozele. Ca sa nu mai vada si altii ce e de nevazut: muuult soare, iarba foaaarte uscata, mare, stanci, mancare de iepure, pastizzi, Laguna Albastra, oameni arsi de soare, autobuze funny, multe pisici. Ah! Mai trebuie mentionat domnul pilot de la Ryanair care a trantit efectiv avionul pe pista, la aterizare. ca sa fie putin mai palpitant, probabil. In rest... sanatate si voie buna! Cu asta am revenit, de luni, la serviciu.

Funduri goale, pusti, pistoale :-))

2009-07-30T22:27:00.001+03:00

Ma simt agasata de fetele care se plimba in fundul gol, fara nici o inhibitie, in vestiarul salii de sport la care ma duc. Sunt anumite momente cand, oriunde as intoarce capul, vad cate un fund sau un san, doi, trei descoperiti. Pot sa inteleg asta, pana la un punct. Una dintre gagicile astea facea dus azi fara sa fi tras draperia de la cabina de dus. Mi s-a parut aiurea sa ma tot uit in pamant (stanga, nuduri, dreapta, nuduri, remember?) ca sa nu aiba nimeni senzatia de disconfort. La un moment dat am fost nevoita sa ma inghesui intr-un colt al vestiarului ca sa aiba, aceeasi tipa cu draperia, loc sa ajunga la lucrurile ei. Si se tot apropia, iar eu ma faceam tot mai mica, si mai mica, si mai si mai mica... Oara barbatii se falfaie la fel in vestiarele lor? Oare se simt confortabil privind alti barbati in toata goliciunea lor? Mai vad persoane infasurate in prosoape, care trec prin sala de forta si cea de gimnastica pentru a ajunge la sauna sau masaj. Sala de sport e, de fapt, o comunitate de trupuri (semi) dezgolite si transpirate. Fiecare zambeste frumos si inocent catre fiecare si isi vede de treaba lui. Iar eu observ.

Ce faci cand mori de plictiseala?

2009-07-03T16:43:00.002+03:00

Ce sa faci cand mori de plictiseala?
1. Fa-ti de lucru.
2. Suna un prieten.
3. Intreaba publicul

Eu aleg raspunsul 3. Prin urmare, sa auzim care-s variantele. Bineinteles, ne limitam la un buget mic sau inexistent.

Deci, ce faci cand te plictisesti ? Citesti, te dai pe net, te uiti la TV, suni la *222, 112, gatesti, suni un prieten, bei o bere, faci un dus, stergi praful, dai cu matura, uzi florile, te dai cu masina ?
Ok, ok… dar ce te faci cand te plcitisesti la serviciu ?
Te dai cu capul de pereti, ceri de lucru sau iti cauti alt job ? Daca ai net, freci netul, citesti presa, joci un joc, citesti mailurile de pe Yahoo, Gmail etc ?
Ok, ok… si daca te saturi de toate astea si totul devine o mare plictiseala si plafonare ?
Cam ce ar trebui sa faci in vremuri de rastriste ? Sa-ti dai demisia, faci un copil si stai acasa, te muti la tara si traiesti din agricultura, iti faci propria afacere deschizand un magazin cu produse bio-eco-naturale ?
Care e reteta satisfactiei personale ? Care sunt lucrurile pe care le poti face daca te saturi de ceea ce faci again and again in fiecare zi ?

Wonderful day

2009-07-02T15:45:00.002+03:00

Acum exact un an primit cu bucurie si emotie titulatura de DOAMNA, iar peste trei zile se implineste un an de la cea mai fericita zi a mea EVER. Ziua in care am topait pana mi s-au innegrit ciorapii si pana am simtit ca picioarele mele calca pe cuie. Ziua in care, cine a avut placerea, a facut cunostinta cu noua mea stare civila. Ziua in care am simtit ca toata lumea s-a invartit in jurul nostru.

La multi ani, noua si la mai multe zile minunate!

The King is dead

2009-06-26T15:39:00.000+03:00

N-am fost niciodata innebunita dupa muzica lui, insa mi s-a parut incredibila reactia oamenilor de pretutindeni. In semn de respect si regret fata de ‘The King of Pop’, oamenii au claxonat pe strazi si au pornit avariile masinilor. S-au trimis zeci de mii de sms-uri la Radio Zu, pe care l-am ascultat o mare parte din zi, in care fiecare isi exprima regretul, opinia sau isi spunea povestea copilariei si adolescentei marcate de muzica lui Jacko. Bineinteles ca s-au gasit si indivizi carora aceste reactii li s-au parut exagerate. Dar, in final, asta nu mai conteaza, nu mai conteaza nici in cate scandaluri a fost implicat si cate bancuri rautacioase s-au scos pe tema asta. Am vazut poze pe net cu oameni innecati de plans. Another King is dead. The King of Pop is dead! Sa ii recunoastem meritele, sa recunoastem ca muzica lui a influentat o mare parte din vocile si muzica de astazi. Sa recunoastem ca, cel putin o data, am dat volumul mai tare cand in boxe rasunau “Black or White”, “Dirty Diana”, “Trhiller”…
Am vrut sa scriu despre asta deoarece mi se pare ca ceea ce se intampla azi este un adevarat fenomen, o adevarata isterie care imi aminteste de cea creata de concertul pe care Michael l-a sustinut in `92, parca, in Romania. Fanii o luasera, pur si simplu, razna. Se urla « I love you, Michael !!!», se plangea de emotie, se lesina pe capete.
Pentru mine, muzica lui Michael n-a reprezentat un stil de viata, n-am incercat sa-l imit cu nimic, n-am colectionat postere cu el si n-am avut decat un album de-al lui, primul, de altfel, din viata mea. Pentru mine, ‘cultura Michael’, a insemnat un ‘Dangerous’ tocit la casetofon in anii nouazeci. Si atata tot. L-am compatimit pentru felul in care a fost tarat in diverse scandaluri, pentru felul in care arata in ultima vreme insa acum, nu-mi ramane decat sa sper ca lumea isi va aminti de el pentru ceea ce a reprezentat in muzica.

Suntem tampiti!

2009-06-25T08:52:00.001+03:00

Am ajuns a nu stiu cata oara la concluzia ca suntem o generatie de idioti care muncesc pe rupte, 10 ore pe zi la serviciu si inca vreo 2-3 de acasa. Doar ti-a dat firma laptop si TREBUIE sa termini un raport, doua, sa trimiti mailuri si sa mai dai telefoane si cand ajungi acasa. Cand ai pus mana pe jobul asta, ti-ai zis ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior; este ceea ce ti-ai dorit: un salariu bun, o masina de serviciu (in cazurile fericite), telefon de serviciu si laptop. De fapt, toate astea nu sunt ‘bonusuri’, ci sunt instrumentele firmei care au ca scop sa te exploateze la maxim, iar tu sa ai iluzia ca esti multumit. Imi dau seama ca nu ne mai ramane timp pentru noi. Suntem in permanenta prea ocupati cu munca, suntem in asa hal de stresati incat visam noaptea fisiere si rapoarte. Am o prietena care nu face copii din cauza ca nu are timp. N-are timp sa se concentreze la asta, n-are timp sa se relaxeze. Iar asta imi aminteste de un text care circula pe net, la un moment dat, despre o tipa care isi tot facea teste de sarcina si se supara ca ieseau negative pana cand si-a dat seama ca n-a mai facut sex in ultima luna si ca n-ar avea cum sa fie insarcinata. Exact asa am ajuns ! Sa ne planificam zilele de facut sex. O sa ajungem sa ne punem remindere pe telefon sau sa setam appointements in Outlook cu prietenul sau sotul pentru asta. Suntem niste tampiti ! Am uitat sa TRAIM. Am ajuns niste robotei setati sa mergem ca pe sine pana la serviciu si inapoi, iar in week-end sa ne facem aprovizionarea de la supermarcheturi ca sa avem ce manca. Cam la asta se rezuma toata distractia. Probabil la 60 de ani o sa ne dam seama ca ne-am irosit tineretea stand la serviciu in loc sa ne bucuram de viata si de familie. Si pentru ce ? Nu o sa ne faca nimeni statuie ca am stat ore in sir cu nasul in treburi de serviciu, ca ne-am mancat nervii si ne-am tocit pantofii pe acolo, nu ne apreciaza nimeni mai mult pentru asta. Ba, dimpotriva, ne trezim ca suntem dati, elegant, la o parte. Si, revin la intrebarea, de ce trebuie sa fim mereu intre doua dead-line-uri ? Si pana cand ? Probabil pana ajungem la dead-end…

Povesti, povestiri, amintiri

2009-06-15T23:16:00.003+03:00

E clar: lumea blogguieste de zor: unii spun chestii interesante, altii spun chestii funny, altii filosofeaza, altii bat campii cu gratie. Io nu prea bloggui din cauza ca nu prea am timp, iar cand imi propun sa scriu ceva, scriu orice, cu toata lipsa de inspiratie si cu toata senzatia ca scriu ca sa am ce mai citi cand ma plictisesc. De fapt, dintotdeauna mi-am dorit sa scriu o carte. Pe la 11-12 ani chiar m-am apucat sa scriu un roman de dragoste inspirat din povestile nemuritoare pe care le citeam pe vremea aia. Il mai pastrez si-acum si nu imi vine sa cred ce limbaj foloseam pentru un copil de varsta respectiva. Imi amintesc ca, la revolutie, scriam versuri despre eroii patriei si 'campurile' de lupta. Si nu aveam decat 9 ani. Da, mi-a placut dintotdeauna sa scriu. Despre orice mi se intampla sau despre orice simteam. Dar n-am avut niciodata curajul sa arat cuiva ce am scris. Intotdeauna am avut senzatia ca Icsulescu sau Cutareasca e mai isteata decat mine. Uneori ma simteam complexata de colegi de facultate cu limbaje academice. Ce prostie! Cred ca mai mereu am fost in umbra colegilor care aveau parinti ingineri sau profesori, colegi cu gura mica, silitori, demni de mila si aprecierea dirigintei sau colegi pilosi si cu fitze. Oricum, in facultate am fost mai curajoasa sa deschid gura la seminarii poate si pt ca eram motivata de prietena mea, mare cititoare de carti, care mai de care mai groase si mai stufoase. Pentru mine, cartile cele mai bune au fost cele cu maxim 200 de pagini. Romanele interminabile, n-am avut rabdare sa le citesc. Daca nu le consideram destul de captivante, le abandonam dupa prima suta de pagini. Asa am abandonat si 'Moara cu noroc', nuvela lui Slavici care mi-a adus o nota mica la oral, la bac. De doua ori am pus mana sa o citesc si de doua ori am lasat-o balta. Iar la bac, imi venea sa crap de ciuda ca tocmai mie a trebuit sa-mi pice magareata pe cap. Cele mai slabe colege din clasa mea au luat note mai bune decat mine pentru simplul fapt ca au avut poezii banale de Eminescu de comentat. Eminescu, bla, bla, bla.
Am dat bacul si la educatie fizica pentru ca nu mai aveam chef sa invat la alte materii si ca sa fiu mai mult in preajma colegului de clasa de care imi placea. Bineinteles ca era printre frumuseii liceului, dupa care toate fetele intorceau capul. Ei bine, mi se pusese si mie capsa si mi-am zis sa-mi incerc norocul. Si ce pretext ma bun era sa gasesc decat sa merg cu el la antrenamente pe stadion pentru proba de educatie fizica? Ei bine, si ca sa fie treaba ca in filme, mi-am facut si un jurnal in care scriam fel de fel de intamplari si suferinte de-ale mele. Seria jurnalelor o mai pastrez inca intr-o cutie pe care o tot car cu mine din chirie in chirie si, de fiecare data, mi se pare tot mai grea si tot mai incurcatoare de spatiu. Intr-o buna seara, cand o sa am chef sa o dau jos de pe dulap, am sa spicuiesc cate ceva de acolo. Poate gasesc ceva funny sau ceva filosofic. Poate am sa gagesc pe-acolo subiectul cartii pe care mi-am dorit sa o scriu dintotdeauna.

Ploua, ploua...

2009-06-11T14:19:00.002+03:00

Caldura mi-a alterat creierii si nivelul de concentrare. S-au adunat muuuuulte grade celsius in incaperea in care lucrez si, inca de dimineata devreme, incep sa le simt efectul. Nu ma pot aduna deloc. Ies de sute de ori de aici si ma plimb prin birourile pe unde aerul conditionat chiar se simte si asa mai reusesc sa-mi racoresc si eu creierii. Mi-ar prinde bine un dus racoritor la fiecare 10 minute. Sau o piscina in pauza de masa. Sau o vacanta. Da ! O VACANTA !!! Cu balaceala si temperaturi suportabile. Cu o tinuta lejera si un ness-cafe frappe la purtator. Mmmmmm…. Parca aud pescarusii falfaindu-si aripioarele pe deasupra capului meu si apa clipocindu-mi la picioare… Vine ea vacanta cu trenu` din Franta ; am sa va pup pe bocceluta si-am sa iau viteza catre plaja.

Acum, insa, a inceput sa ploua, ploua si babele se oua sau cum spunea poetul: '...Vreme de betie/Sa asculti pustiul/ Ce melancolie...'

(Nu) ma chinuie talentul

2009-05-21T20:53:00.003+03:00

Tocmai ce-am terminat de vorbit la telefon cu un vechi prieten, pe numele lui Basil, caruia i-am promis ca o sa-i fac o dedicatie speciala in direct din sufrageria mea virtuala. Si am inceput sa imi storc mintea pentru a cauta ceva. Si-am tot cautat si-am tot cautat pana am ajuns la urmatoarea chestie. Basil, fii pe faza! This one it is for you, only for you. Are you ready? Are you really, really ready???
"Buna seara. Transmitem in direct din sufrageria lui Lorelei. Lorelei ar dori sa-i transmita ceva lui Basil. Lorelei ai legatura."
"Da, buna seara! Aici Lorelei, am legatura. Draga Basil, daca esti acolo, undeva in eter si ma auzi, pardon, ma vezi, sa stii ca asta e o dedicatie pentru tine. In stilul caracteristic Lorelei pe care uneori nu o chinuie talentul: 'Este ora 21 si ma enerveaza' ca n-am nimic de declarat. Am rasfoit o agenda veche in speranta ca o sa gasesc ceva ce-am scris mai demult despre tine. Dar n-am gasit decat propozitia asta: Este ora 21 si ma enerveaza. Asa ca mai bine merg la culcare sau citesc o carte pana adorm in speranta ca maine poate o sa ma bantuie si pe mine talentul.
Inainte, insa, am sa citesc ceva 'cu voce tare' pentru tine:
"Era o noapte de catifea si de plumb [...] Zarile scaparau de fulgere scurte, padurea si gradinile posace taceau ca amortite de o vraja rea; mirosea a taina, a pacat, a ratacire" ("Remember" Mateiu Caragiale)
Ssssst... liniste! Noapte buna, Basil!

Sa traiti, domn` Prese`!

2009-05-19T12:28:00.002+03:00

Ne-am trezit duminica dimineata cu dor de duca, dar nu stiam incotro s-o apucam. Pana una alta, am deschis televizorul si ne-a venit ideea: sa dam o tura pe la Palat daca tot e ziua portilor deschise la Cotroceni. Intr-o ora eram deja pe drum. Dupa alte 3, eram la o coada la care, credeam noi, nu vom sta mai mult de patruzeci de minute. Ei bine, ne-am inselat, dar cand veni vorba sa renuntam, am zis ca deja am pierdut vremea 3 ore cu drumul si inca una in 30 de grade asa ca am rezistat cu stoicism pana am ajuns inauntru. Acolo, am avut senzatia ca sunt la un Peles fara armuri si alte obiecte asemanatoare de muzeu.
La finalul periplului prin Palat am luat-o spre iesire si… ce sa vezi ? Domn` Presedinte tocmai sosise ‘acasa’ si saluta de aproape multimea. Am profitat de moment si m-am strecurat si eu prin multime atat de in fata incat am dat mana cu `mnealui. Nu stiu daca mi-a strans-o tare sau daca am dormit aiurea in noaptea urmatoare, dar dimineata m-am trezit cu o durere nasoala a incheieturii mainii cu pricina J.

You, Tarzan, me, Bau-Bau

2009-05-15T13:59:00.001+03:00

Zice colegul meu de birou ca personalitatea mea ar putea incepe razboaie. Pfuhahahahahahahaha!!! Normal ca m-a pufnit rasul imaginandu-ma un fel de Leader Bau-Bau, capo di tutti capi. E de ras, dar e si de pus pe ganduri. Adica lumea ma percepe ca pe o persoana care bate cu pumnul in masa, urla si se uita urat daca nu obtine ce vrea. Damn` ! That is so true ! Dar incerc sa lucrez la asta : incerc sa fiu mai domoala si mai cuminte in privire. Insa cine ma cunoaste, nu prea se lasa pacalit. Un alt coleg mi-a zis intr-o zi : “Stop beiing nice! This is not you!” Uneori ma apuca rasul. Dar alteori ma gandesc la cat de multe ‘masti’ trebuie purtam in fiecare zi, in functie de persoanele cu care ne intalnim si locurile pe unde ajungem. De exemplu eu sunt eu numai acasa : acolo ma pisicesc, ma matai, ma stramb sau injur de mama focului. De cum ies pe usa, trebuie sa pozez ori in angajata model, nora perfecta, prietena ascultatoare sau clientul politicos, vesnic multumit si zambitor. Si nu sunt nici pe departe nici una din astea. Nici nu vreau sa fiu. Dar stiu sa ascult, sa bag la cutiuta si pastrez un secret atunci cand este cazul. Stiu sa fac compromisuri cand vine vorba de prietenie. Stiu sa zambesc chiar daca nu imi place ceva facut de o persoana draga mie. Stiu sa protestez si intr-o maniera mai domoala atunci cand mi s-a facut o nedreptate. Stiu sa rog si sa multumesc frumos.
Nu cred ca pot fi nici pe departe perfecta. Dar ma bucur ca sunt oameni care pot vedea mai departe de masca pe care o port zi de zi. Ma bucur ca mi-am gasit Omul care are rabdare cu mine cand vede ca pot fi intr-o mie de feluri in acelasi minut.

Cu 105-ul prin Roma

2009-05-07T10:45:00.001+03:00

Sa te dai cu 105-ul prin Roma e chiar funny. Autobuzul este foarte colorat si exotic avand in vedere ca pasagerii sunt majoritari pakistanezi si vreo cativa asiatici. In 105 nu ai nici o sansa sa gasesti un scaun liber, chiar daca urci la prima statie. Asa ca incerci sa te tii bine pe picioare si sa eviti pe cat se poate sa te sprijini pe vecinii de calatorie pentru urmatoarele 40 de minute. In autobuzul 105 am asistat si la o cearta intre doua doamne de 45-50 de ani care urlau cat le tinea gura una la alta pana au ajuns la injuraturi. La un moment dat, cea mai in varsta dintre ele s-a insirat pe jos deoarece ii crescuse tensiunea, iar autobuzul a trebuit sa opreasca pentru ca doamna sa-si revina in aer liber ajutata de cativa calatori si de sofer. Curios este faptul ca femeile pareau femei respectabile, italience ‘da vero’ ; nu pareau a fi genul certaret. Marul discordiei nu-l stiu, insa pe mine m-a intrigat si amuzat in acelasi timp situatia. In alta zi, autobuzul era atat de plin la capatul liniei incat soferul de-abia a mai avut loc sa se strecoare inauntru si sa porneasca cu noi la drum. In 105 mai gasesti si romani dornici sa se bage in seama cu conpatriotii. Dar, din nefericire pentru el, noi eram prea obositi si lipsiti de chef ca sa-l mai bagam si pe el in conversatia noastra.
105-ul este plin ochi chiar si la unspe noapte in week-end. Eu nu stiu de unde apareau tot timpul oamenii aia si unde se tot fatzaiau atata. Cert este ca experienta transportului in comun mi-a fost suficienta pana la urmatoarea calatorie in afara scumpei si minunatei Romanii.

Roma

2009-05-06T16:25:00.002+03:00

Weekend-ul trecut l-am petrecut la pas prin Roma cautand dupa lucruri interesante de vazut. Si adevarul e ca in Roma nu trebuie sa le cauti pentru ca le gasesti la tot pasul. La fiecare colt de strada vezi urme ale cetatii vechi sau cate o fantana, o cladire sau o biserica care are o poveste. In primele doua zile am terminat cu centrul, cu Vaticanul si cu Colosseum-ul. In urmatoarea am fost la mare, intr-o statiune-sat gen Costinesti dar mult mai lipsita de viata, pe numele ei Ostia. Ultimele doua zile am colindat vechi satuce de munte unde am gasit oameni calzi si generosi : Anticoli di Corrado este absolut superb, cu stradute inghesuite si cladiri construite pe vechile ziduri ale cetatii. Seara am cinat intr-un restaurant local cu mancare extraordinar de buna si foarte multa. Un lucru e sigur : italienii stiu sa iti ofere o masa traditionala pe cinste. Tu nici nu trebuie sa te obosesti sa citesti meniul ca proprietarul tavernei vine sa iti recomande cele mai bune preparate pe care le are. Asa ca ne-am lasat pe mana lui si nu ne-a parut rau.
Roma e frumoasa dar murdara. La fel de murdara ca Bucurestiul. Si dai de concetateni la tot pasul. Intr-o zi am dat peste o petrecere dedicata comunitatii romanilor intr-o autogara a unei suburbii. Lumea se incinsese la hora prin praf si fum de la gratarul pe care se pregateau mici. Pe niste tarabe improvizate se vindea bere romanesca. Atmosfera era de mahala mizera, dar oamenii pareau ca se simt bine.

Despre una, alta

2009-04-29T10:27:00.004+03:00

Ma enerveaza la maxim statul la cozi: la bilete, la posta, la fast-food, la banca, la platit facturi. Zilele trecute am fost sa-mi platesc abonamentul de internet si telefon. Aveam de plata doua facturi, dar cash n-aveam sa le platesc pe amandoua. 'Cu cardul se poate plati?', intreb. 'Nu', raspunde domnisoara de la ghiseu. 'Bun, atunci pot plati mai mult decat face prima factura ramanand ca diferenta pt a doua factura sa o platesc luna viitoare?', intreb eu din nou. 'Nu se poate', spune domnisoara. Rahat! Deci o sa platesc numai o singura factura, iar pe urmatoarea o voi achita Dumnezeu stie cand voi mai avea timp sa trec pe acolo. Ca, bineinteles, nu se poate plati nici pe Net. In secolul 21 tre sa te duci sa stai la cozi din cauza ca unii n-au auzit de POS. Pana si la Electrica se poate plati pe Net daca ai un card! In sfarsit, n-ai cash, ramai dator!

Eu nu stiu unde se duce Timpul asta. Am senzatia ca fiecare zi devine tot mai mica si ca nu imi ajung 24 de ore sa fac tot ce imi propun. De s-ar putea plati facturile singure iar eu sa plec in vacanta pe viata... ce bine-ar fi! Cand eram 'tanara', n-avem nici un stres in afara de mersul la scoala si facutul temelor. Grija banilor era a parintilor. Mie imi ajungea alocatia primita de la stat sa-mi cumpar cate un corn sau o 'Eugenia'. Nu aveam telefon mobil si nici nu ma aducea tata cu masina la scoala. Aveam abonament pe autobuzul 6 si eram ok cu asta. Cand eram intr-a doispea au aparut companiile de telefonie mobila, iar Coca-Cola dadea pagere la nu stiu ce promotie. Era o distractie noua pt liceenii si studentii cu bugete mici. Eu n-am avut nici pager, in schimb, din anul doi de facultate mi-am cumparat un telefon mobil din primul salariu castigat la o firma de curatat haine. Eram foarte fericita: aveam banutii mei, dar si un nou stres pe cap: serviciul. Se pare ca pe masura ce capatam noi responsabilitati, nevoile noastre se extind. De la autobuz, trecem la taxi, de la taxi, la masina personala, salariul minim nu ne mai este suficient pentru ca acum nu ne mai tundem la cineva acasa, ci la salonul cu cei mai fitzosi stilisti din oras, mancam la restaurant in loc sa gatim acasa, ne facem cumparaturile la mall-uri si hipermarcheturi, nu la magazinele si pietele de cartier. Nu stiu daca astea-s fitze sau chestii absolut normale; poate sunt o combinatie de amandoua. Pana la urma, o viata avem si pe asta tre sa o traim cum ne place. Ar fi culmea sa-mi cumpar numai lucruri de la magazinele gen ‘3.9 lei orice produs’ numai de dragul de a face economie. Asa, fac economie ca sa ce ? Sa-mi cumpar o casa nu-mi permit, ca din salariul pe care-l am nu as reusi nici intr-o suta de ani sa adun suma necesara pentru casa pe care mi-o doresc. Cel mult o sa imi permit sa-mi fac un credit pentru o masina decenta cu care sa ajung mai repede la firma la care muncesc, in afara orasului. Asa ca, ce dracu’!, am sa continui sa mananc din cand in cand in oras, sa folosesc hartie igienica scumpa si sa-mi platesc antrenor personal de fitness. Pentru ca toate astea ma fac sa ma simt bine ! Si daca ma simt bine, sunt mai putin stresata si daca sunt mai putin stresata, muncesc mai cu drag si spor si atunci si salariul creste...

Bucovina, sufletul meu

2009-04-21T11:01:00.007+03:00

In duminica de Paste am fost la Petrovaselo, un satuc de langa Timisoara. E un loc frumos inconjurat de dealuri, liniste si cateva hectare de vie. Dar oriunde as merge si oricat de frumos mi s-ar parea locul, tot la Bucovina mea ma gandesc. Locul unde s-a nascut tata si unde am petrecut vacantele copilariei mele.

Ma intorc cu drag acolo oridecateori imi permite timpul si de-abia astept sa colind la pas satul acela uitat de lume. Acum a mai patruns, totusi, un gram de civilizatie o data cu (e)migrarea celor mai tineri din sat catre Vest, dar pe vremuri, singura cale de telecomunicatie era telefonul cu manivela de la scoala si singura legatura cu 'civilizatia' era cursa care venea de doua ori pe zi de la oras. Bunica mea nu are nici acum televizor, iar radioul il tine pe post de mobila ca nu ii place zgomotul. Stirile ajung la ea de la vecinii care acum au televizoare color si care, intre timp, au inlocuit vechea podea cu gresie si covoarele de pe pereti cu faianta si zugraveala moderne. Dar, cata vreme casa bunicii este asa cum o stiam eu acum cinspe-douazeci de ani, pentru mine tot un loc nealterat de civilizatie ramane. Cand ajung acolo mi se umple ochii de lacrimi si inima de bucurie si imi vine un dor nebun de alergat si explorat locurile in care ma jucam odinioara. Cursa nu mai vine deloc, in schimb, tinerii care se mai intorc la parinti in sat si-au cumparat masini straine lasand pentru cei mai in varsta carutele si munca la camp.

E frumoasa Bucovina mea! Ia uitati-va la pozele astea...

"Keep your dreams alive, dream, dream on!"

2009-04-17T09:30:00.000+03:00

Pfffff... mi-am inceput ziua cu muzica din anii '90. Ma energizeaza la maxim si ma binedispune. 2 Brothers on the 4th floor, Corona, IceMc, Captain Holywood Project, DJ Bobo, Snap, Prodigy si altii mi-au incantat copilaria si adolescenta. Inca si acum, dupa atatia ani, mi se par de actualitate melodiile lor si pastrez cu drag amintiri de atunci. Asa ca, oridecateori vreau sa imi vina pofta nebuna de viata, caut pe youtube sau metacafe melodii de pe "vremea mea."
Deci astazi ma simt 'alive' poate si din cauza ca ieri m-am rasfatat 2 ore la coafor si alaltaieri a fost prima zi de mers la fitness. Nu de alta, dar am inceput sa ma bosorogesc stand toata ziua pe scaun, la birou. Asa ca ma dusei fain-frumos la cea mai nou deschisa sala din oras si m-am interesat ce si cum. Tarifele, cam piperate, dar eu zic ca merita banii. Unde mai pui ca pot avea antrenor personal care sa stea dupa fundu' meu si sa-mi dea indicatii pretioase cu privire la ce trebuie sa fac si cum sa fac. Cum exista si o promotie de 3 sedinte cu antrenor personal, mi-am zis ca n-ar fi rau sa incerc si eu sa ma conving singura daca nenea ala merita banutzii. Si ii merita! Am inceput sedinta de sport cu o discutie pe baza unui formular pe care a trebuit sa-l completez cu informatii despre mine: de la varsta si kilograme pana la detalii despre ce contin micul meu dejun, pranzul si cina, de ce vreau sa fac sport, ce boli am avut sau ce boli/operatii chirugicale au avut rudele mele de gradul 1. Dupa discutia respectiva, m-a pus la treaba: exercitii diverse cu gantere, la saltea si la aparatele de facut muschi :-)))) Dupa o ora de prestat am plecat fericita spre casa cu gandul ca in sfarsit m-am apucat sa fac ceva pt sanatatea mea fizica si mentala.
Asa ca si azi sunt happy, cu ceva durere musculara ce-i drept, dar cu freza noua, sprancene proaspat pensate, unghii vopsite cu rosu si cu vresurile urmatoare in minte: 'Dreams will survive/Dreams make your wish come true/ Keep your dreams alive/ Dream, dream on!...'
http://www.metacafe.com/watch/yt-3MdCwLi--YI/2_brothers_on_the_4th_floor_dreams_dance_anni_90/

Asta sunt eu

2009-03-31T20:21:00.000+03:00

Eu sunt născută primăvara. Înspre dimineaţă. Cînd ceasurile s-au dat înainte cu o oră (nici mama nu-şi mai aminteşte prea bine dacă era 2:45 sau 3:45, după ora cea nouă). Zodia Berbecului. Patronată de Marte. Bătăios, războinic, încăpăţînat, strict. Începutul. Viata. Capul. La un an am pus mîna prima dată pe creion. Mai apoi m-au interesat oglinda şi banii. Mă tundeau băieţeşte. Trebuia să fiu Iliuţă (zice tata). Purtam salopete şi rochiţe de culoare deschisă. Îmi cumpărau maşinuţe, dar şi păpuşi. Eram fascinată de o basculantă şi de maşina de Formula 1. La joacă mă găseau desculţă. Am şi poze. Nu suportam hainele murdare. Mă ştia toată grădiniţa. Nu mîncam fără Tititabobo. Sora mea de cruce. Tovarăşa Sava îmi punea porţie dublă de griş cu lapte. În grupa mare mama îmi punea la pachet cîrnat făcut în casă. La carnaval am fost Ileana Cosînzeana. Cristi mi-a pupat mîna şi m-am înroşit toată. Era mai mic decît mine. Mie îmi plăcea Liviu. Aveam bucle blonde.
În clasa întîi am luat opt la matematică. Prima mea notă. Mădălin alerga după mine prin clasă. Vroia să mă pupe. M-au pus în bancă cu Ionuţ B. Toată clasa ştia de ce. Dintr-a doua a plecat. Am înjurat-o pe tovarăşa învaţătoare. M-au turnat pîrîcioasele clasei. Inventam probleme şi exerciţii pentru caietul de teme (facultative). M-a prins tata.
Colegii din I îmi spuneau Beny-Beny. Unul m-a alergat pînă aproape de casă cînd a căzut într-un canal. N-a păţit nimic. M-am îndrăgostit de S.L.G.C. într-a cincea. Într-a şaptea l-am făcut pe Adi să-mi ceară prietenia. Am dansat la serbarea şcolii. Eu conduceam trupa. Într-a opta am fost căpitanul echipei de handbal. Ne-au bătut D-istele în campionat. Am plîns zdravăn. În anul ăla mă preocupa C7. Mi-a recitat o strofă din ”Luceafărul”, cocoţat pe geamul de la uscătorie. M-a dat gata. (M-a ţinut doi ani). La banchet, profesoara de istorie mi-a spus că rochia mea era prea sofisticată. Am adus un cameraman. Încă mă mai jucam de-a familia Guldenburg şi Dallas.
Premiu n-am luat decît pînă-ntr-a patra. Pe-atunci scriam poveşti şi poezii despre revoluţie.
M-am meditat la romană şi matematică. Îmi plăcea la doamna N. Mă distram mult cu fiul ei, cu Ciocio. La mate aveam 3 şi 4 la teste. Nu m-a lăsat mama să renunţ.
Clasa a IX-a de franceză. Datorită lui Pop am ajuns acolo. Nu eram printre preferaţii doamnei diriginte. Din şapte nu mă scotea la franceză. La sfirşitul trimestrului motivam absenţe şi făceam mediile. Prima corijenţă a fost la economie. A rămas jumate din clasă. Atunci se pusese Seba pe învăţat. Mă enerva profu’ de istorie. Sentiment reciproc.
Un semestru am mers la ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Apoi am renuntat. Anul urmator am fost la meditaţii din nou la doamna N. Şi la franceză. Studentă la Litere. Am revenit la liceu în practică. Ponturile lui B. mi-au fost utile. Ne mai auzim la telefon [...]
Sunt optimistă. Se apropie ziua mea. Vreau soare. Îmi plac la nebunie florile. Şi eu sunt una, spunea odată el, tatăl. Atunci credeam că-l iubesc. Nu renunţ. Sunt un Berbec veritabil: 14 aprilie.

P.S: restul, va urma...

Bine-am venit acasa!

2009-03-31T18:12:00.000+03:00

Bine-am venit in sufrageria mea virtuala! De azi m-am hotarat sa ma relaxez stand confortabil in fata computerului si povestind... Aici povestim despre mine si despre altii. Aici nu o sa vorbim prea mult (o sa incerc sa evit chiar) despre tampenii de la televizor, actualitati, stiri sau politica. Aici se "povestesc povesti", se discuta despre povesti... Atat!
Sufrageria mea virtuala e destul de incapatoare incat sa primeasca si invitati. Daca doresti sa povestim, te poftesc sa te asezi la un pahar de vorbe bune si de glume decente.
N-am avut prea multa inspiratie in a zugravi sufrageria, asa ca mi-ar placea sa-mi faci sugestii. Astazi prefer 'all black'. Maine... nu stiu, mai vedem... depinde de starea de spirit si de vremea de-afara.